
O judecătoare americană blochează parţial un ordin executiv al preşedintelui Trump, potrivit căruia alegătorii trebuie să dovedească în momentul votării că sunt cetăţeni americani
Judecătoarea federală Colleen Kollar-Kotelly a blocat parţial, joi, un ordin executiv al preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, conform căruia alegătorii trebuie să dovedească în momentul votării că sunt cetăţeni americani, prezentând un act de identitate, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Agenţia apreciază că este o nouă înfrângere a liderului de la Casa Albă pe frontul judiciar.
Decretul prezidenţial semnat la sfârşitul lui martie restrânge votul prin corespondenţă, criticat de Trump de mai mulţi ani. El consideră că sistemul electoral în care nu există controlul identităţii la urne îl dezavantajează.
Actul normativ a fost contestat în justiţie de mai multe asociaţii, imediat după promulgare. Partidul Democrat a deschis la rândul său procese în acelaşi sens.
Judecătoarea Kollar-Kotelly şi-a motivat decizia preliminară prin argumentul că reclamanţii au „şanse mari de a câştiga” la judecăţile ulterioare pe fond. „Constituţia noastră atribuie Congresului şi statelor – nu preşedintelui – autoritatea de a reglementa alegerile federale”, a consemnat ea în pronunţarea de 120 de pagini.
Trump nu a recunoscut niciodată că a fost învins de democratul Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 2020 şi a susţinut de mai multe ori, fără a aduce dovezi, că au avut loc fraude electorale masive împotriva sa.
La alegerile federale pot participa doar cetăţenii americani, dar pentru a vota nu este necesară în toate statele prezentarea vreunui act de identitate care să constituie dovada cetăţeniei. Unele state folosesc alte metode pentru verificarea identităţii alegătorilor.
Statele care nu s-ar fi conformat ordinului executiv al lui Trump riscau să li se blocheze fondurile federale pentru organizarea alegerilor.
Profesorul de drept electoral Rick Hasen de la Universitatea California din Los Angeles a apreciat la sfârşitul lui martie că decretul respectiv este „periculos”, deoarece ar putea să împiedice milioane de alegători să îşi exercite dreptul de a vota. El a arătat că nu toţi americanii pot obţine cu uşurinţă documente cum ar fi paşapoartele şi a conchis, pe blogul său Election Law (Legea electorală) că este vorba de o „lovitură de forţă a executivului” împotriva statelor şi a Congresului SUA.
Din 20 ianuarie, când şi-a început al doilea mandat prezidenţial, Trump a semnat multe decrete executive, dintre care unele au fost contestate în justiţie.
Tot joi, un alt judecător a interzis guvernului să condiţioneze fondurile federale alocate oraşelor şi altor colectivităţi cunoscute drept „sanctuare”, unde imigranţii sunt protejaţi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.