G4Media.ro

O judecătoare din Afganistan spune că femeile judecător se tem că vor…

sursa foto: Agerpres/ EPA/JALIL REZAYEE

O judecătoare din Afganistan spune că femeile judecător se tem că vor fi executate: Singura modalitate de a fi în viață este emigrarea. Am auzit că talibanii vor începe să ne caute prin case

Judecătoarea afgană Tayeba Parsa, de la Curtea de Apel din Kabul, a declarat, într-un interviu pentru Forumul Judecătorilor din România, că femeile judecător din Afganistan se tem că vor fi executate și că singura modalitate de a fi în viață este emigrarea.

„Pentru talibani, simplul fapt de a fi judecător al statului afgan este un motiv suficient pentru ca acesta să fie ucis fără vreun proces judiciar prealabil. Recent, săptămâna trecută, doi bărbați judecători au fost uciși de talibani în momentul în care talibanii au descoperit că ambii erau judecători. Dar pentru femeile judecător pericolul este mult mai mare. Talibanii cred că regulile Islamului interzic femeilor să fie judecător. Nu ne simțim în siguranță și nu mă îndoiesc că, după căderea guvernului, judecătorii – în special femeile judecător – vor fi executați fără un proces”, afirmă judecătoarea Tayeba Parsa.

În opinia ei, comunitatea internațională poate presa talibanii pentru a respecta statul de drept, drepturile omului și ale femeilor.

„Singura modalitate de a fi în viață și în siguranță pentru femeile judecător din Afganistan este să emigreze. Noi, femeile judecător afgane, discutăm pe un grup. Sunt atât de îngrijorate colegele și se tem, vor să părăsească Afganistanul pentru că și-au pierdut toate speranțele. Am auzit că talibanii vor începe să ne caute prin case”, declară judecătoarea.

Citește interviul integral pe forumuljudecatorilor.ro.

sursa foto: Agerpres/ EPA/JALIL REZAYEE

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

27 comentarii

  1. Trist, foarte trist ce se întâmplă acum acolo…

  2. Crima umanitara live comisa de SUA si aliati! RUSINE!!

    • Sunt de acord că SUA și aliații au o importantă răspundere pentru modul în care au ales să se retragă. Însă nimic despre răspunderea bărbaților afgani care au primit slujbe plătite cu bani americani timp de 20 de ani, în armată și în poliție, și care și-au trădat mamele, surorile, fiicele întorcând spatele inamicului, lăsându-le tot armamentul, superior, mulți dintre ei fără a trage un glonț?

  3. Romania cati migranti va primi?

    • Daca suntem destepti, 0.

      Daca suntem aiuriti, fara numar, doar Europa nu mai vrea refugiati, asa ca statele de mana a doua est-europene vor deveni gropi de gunoi pentru refugiati.

  4. Femeile sa fie sotii si mame. Prea li s-a urcat feminismul la cap. Fac bine musulmanii ca le pun la punct. Feminismul a ucis milioane de copii prin avorturi, a distrus familia prin divorturi.Femeile sa fie sotii si mame.

    • Tu esti fie dezaxat total si viitor criminal, fie esti virgin. Fie ambele.

      Ce legatura are feminismul idiot din vest cu drama femeilor astea bai nebunule? Sunt fetite de scoala care de maine nu mai au dreptul la educatie.Sunt femei, mama, surori, fiice, care de maine nu mai au voie afara din casa decat cu gardian si obligatoriu in burka. Sunt femei si barbati care isi vor pierde viata in zilele ce urmeaza.

      Cum sa le spui unor femei ca a avea job, a avea o cariera, a face scoala, e gresit? Cum sa faci ba pararela intre feminismul cretin din vest si femeile astea si situatia lor?!?

      Cat de frustrat ca nu vrea nimeni sa te f!?a trebuie sa fi incat sa ai genul asta de viziune asupra lumii? Sa ajungi atat de lipsit de empatie…

      PS. Din punctul meu de vedere, ce e drept de om care nu e specializat in geopolitica, cea mai mare parte din vina e la armata afgana. Care desi a primit echipament, asistenta, pregatire cat sa bata Bulgaria, nici macar nu a incercat sa opuna rezistenta. Nu poti sa ii ceri americanului sa te apere si sa moara pt time cand tu pt tine insuti nu ai face asta. Dar ce mai conteaza acum…

    • Mai nou talibanii știu să scrie și în limba română.

    • Dispari ma smintitule!

    • Dar ce ai zicea daca am schimba rolurile in contextul actual? De data asta sa ramana barbatii acasa, sa fie ei „soti si tati”:
      – sa depinda de veniturile femeii
      – sa nu aiba dreptul la o opinie, sa asculte orbeste de sotia lor
      – sa nu aiba drept la educatie. Doar stim ca prea multa scoala ii strica – le baga tot felul de idei in cap, unele chiar progresiste.
      – sa ramana in casnicii in care sunt abuzati fizic si psihic
      – sa poata fi ucisi/incarcerati/batuti cu pietre/etc. daca o femeie considera ca nu respecta regulile
      – sa nu iasa din casa fara burka
      – sa nu iasa din casa neinsotiti de un membru al familiei care obligatoriu sa fie femeie
      Si lista e de abia la inceput…

      Ti-ar placea o viata ca asta, nu? Sa „fii pus la punct” pentru ca te-ai nascut barbat. Sigur ai posta cu la fel de multa usurinta astfel de comentarii.

      E „minunat” cand decide celalt cum sau daca mai traiesti, mai ales cand singurul criteriu e sexul…

    • Teodosie, tu ești mă? Ți-ai luat nume american?

    • Și cine ar impune toate astea? Femeile?

    • Ca le pun la punct -adica sa le omoare?! Cred ca ai probleme grave, inapoiatule
      Sper sa nu te inmultesti

    • Ești prost

    • Omule, sincer iti spun ca ai niste probleme grave la cap, probabil accentuate de ceva abuzuri prin copilarie.
      Cei cu mentalitatea ta fac umbra degeaba pamantului. In esenta nu este nicio deosebire intre tine si cei care impun regulile in Afghanistan. Tu esti doar prea sarac sa iti permiti ceea ce fac ei acolo.

    • @M:aveți perfectă dreptate,ceea ce se petrece în Afghanistan acum,și mai ales ce urmează a se întâmpla,nu are nimic de a face cu prostiile duse la extrem în lumea vestică.
      Și nici contribuabulului american nu i se putea cere să stipendieze la infinit dotarea și salarizarea unei armate străine,ca și a unei administrații din țara aceea străină,la nesfârșit.
      Un adevăr crud,dar am să-l „rostesc”:de acum ar fi cam treaba societății afghane ca atare dacă vrea civilizație și democrație sau doar teocrație…
      Cred că și dacă stăteau americanii acolo 200 de ani,tot aia era,președintele afghan tot ar fi tulit-o,soldați și polițiștii afghani tot defetist la maxim s-ar fi comportat.
      Religia înseamnă mult prea mult acolo,în toată partea aia de lume…
      Și cu așa ceva e imposibil de luptat din afară.
      Inchiziția și crimele ei au fost…depășite atunci când a vrut societatea europeană,vesteuropeană vreau să spun.

  5. Gunoaiele din ro sar in ajutor specialilor din Afghanistan

  6. Luati legatura cu Sylvester Stallone (Rambo) care a fost foarte bun prieten cu talibanii pe care ii antrena impreuna cu Chuck Norris , MacGyver, si agentii CIA cum sa-i ucida pe rusii din Afganistan. Numai ei pot sa confirme cat de buni sunt studentii afgani (talibani) la invatatura. Acu’ au invatat cum sa-i ucida si pe americani.

  7. la citi detinuti au fost eliberati clar ca nu va mai ramine picior de judecator intreg

  8. Asa se intampla cand nu esti hotarat sa faci dreptate pana la capat! Toate bestiile astea islamiste ar trebui rase de pe fata pamantului! De remarcat ca aceste bestii islamiste au fost si sunt prieteni buni ai regimurilor comuniste si ai comunistilor, in general.

    • Cam cum a fost prieten si Teoctist, si Danut Elvetianu’, si Pimen, si Mache Spagoveanu, nu?
      Hai incoa’ sa-ti dau agheasma, trebe doar sa ma deschei la slitz.
      FDM!

  9. Toate feministele vor plati pentru crimele impotriva copiilor nenascuti!

    • Ramai in vagauna ta mai creier neted bine spalat de B.O.R.Eu stiu ca tu ai vrea ca femeile sa nu beneficieze de independenta,sa fie obligate sa traiasca langa un bolovan ca tine fara sansa de scapare. Te poti muta in Afganistan ,pentru ca in lumea civilizata femeile sunt,educate ,independente si isi cinduc singure viata. Ps : 90% dintre avorturi sunt impuse si platite de barbati care nu vor sa-si bata capul cu cresterea copiilor,cu aia n-ai nicio problema mai preistoricule?

    • Dar tu ce-ai făcut ma pentru nou-născuți? Ai adoptat vreun copil? Auzi la el, ii e mila de copilașii nenăscuți. Pai sămânță ta nu merita nici sa aterizeze in gunoi ma, îl poluează. Creștinu’ curului.

  10. Intrucat femeile e puternice, egale cu barbatii si iubitoare de libertate, se vor forma detatsamente si regimente de femei amazoane afgane prodemocratie, care vor lupta pana la moarte pentru visul lor de libertate.

  11. sunt sigur ca judecatorii din Africa sau Asia au aceleasi probleme, insa nu vom vedea articole platite in presa cumparata de cine trebuie despre ei