O jurnalistă cetățeană chineză întemnițată pentru dezvăluiri despre debutul pandemiei de Coronavirus la Wuhan “este în pragul morții” prin greva foamei
Zhang Zhan, de 38 de ani, fostă avocată, a călătorit la Wuhan în februarie 2020 pentru a relata despre haosul din centrul pandemiei, punând la îndoială modul în care autoritățile gestionează focarul în videoclipurile ei de pe Smartphone.
Ea a fost reținută în mai 2020 și condamnată în decembrie al aceluiași an la patru ani de închisoare pentru “provocarea de certuri și probleme” – o acuzație folosită în mod obișnuit de autorități pentru a suprima disidența.
Acum ea este subponderală la extrem și “s-ar putea să nu mai trăiască mult”, a scris fratele ei Zhang Ju săptămâna trecută pe un cont de Twitter verificat de persoane în cunoștință de cauză. “Zhan are 177 cm înălțime, acum are mai puțin de 40 kg. S-ar putea să nu supraviețuiască iernii reci care vine”, a scris Zhang Ju pe 30 octombrie. “Sper că lumea își amintește cum arăta ea”, a adăugat el.
Zhang a intrat în greva foamei și a fost hrănită forțat prin tuburi nazale, a declarat la începutul acestui an echipa ei de avocați, care nu avea informații despre starea ei actuală, pentru Agenția France-Presse.
“Zhang Zhan, care nu ar fi trebuit niciodată să fie închisă de la început, acum pare să fie expusă unui risc mare de a muri în închisoare. Autoritățile chineze trebuie să o elibereze imediat, astfel încât să poată pune capăt grevei foamei și să primească tratamentul medical adecvat de care are nevoie disperată”, a declarat cotidianului Guardian Gwen Lee, militantă Amnesty International, descriind detenția ei drept un “atac rușinos la adresa drepturilor omului”. „Dacă Zhang Zhan moare în închisoare, guvernului Chinei va avea mâinile pătate de sângele ei”, a adăugat Lee.
Zhang acum nu mai poate merge sau nici măcar să ridice capul fără ajutor, potrivit Reporters fără Frontiere (RSF). Șeful Biroului RSF pentru Asia de Est, Cedric Alviani, a declarat că “comunitatea internațională (trebuie) să exercite presiuni asupra regimului chinez și să asigure eliberarea imediată a lui Zhang Zhan înainte de a fi prea târziu”.
China s-a lăudat cu succesul menținerii infecțiilor interne la un nivel redus. Guvernul a folosit o narațiune care creditează Partidul Comunist cu revenirea vieții aproape la normal, în timp ce numărul deceselor și infecțiilor continuă să se mențină la nivel ridicat în restul lumii.
Dar cei care pun la îndoială versiunea oficială ridicând întrebări despre mușamalizarea timpurie de către guvern și gestionarea focarului de la Wuhan se confruntă cu mânia partidului și a statului. Zhang face parte dintr-un grup de patru jurnaliști cetățeni – printre care Chen Qiushi, Fang Bin şi Li Zehua – arestați după ce au raportat din Wuhan.
Guardian, WION, AFP
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.