O lege privind utilizarea inteligenţei artificiale, în pregătire în China
Academicieni chinezi au prezentat la Beijing o propunere pentru o lege privind inteligenţa artificială (AI) menită să reglementeze utilizarea acestei tehnologii în gigantul asiatic, informează EFE, transmite Agerpres.
Proiectul acordă o atenţie deosebită dezvoltării industriale în trei domenii cheie, cum ar fi datele, calculul şi algoritmii, a explicat Zhao Jingwu, profesor la Facultatea de Drept a Universităţii Beihang, pentru ziarul Global Times la 17 martie.
Propunerea introduce, de asemenea, un regim de asigurare pentru inteligenţa artificială pentru a stimula participarea pe piaţa asigurărilor. În plus, are în vedere îmbunătăţirea competenţelor digitale ale cetăţenilor pentru a preveni riscurile de securitate din perspectiva utilizatorului.
„Introducerea proiectului de lege poate aborda şi preveni riscurile de securitate, poate ghida şi reglementa dezvoltarea sănătoasă, ordonată şi benefică a industriei inteligenţei artificiale din China”, a declarat Zhang Linghan, unul dintre principalii semnatari ai propunerii.
Textul acoperă aspecte precum dezvoltarea şi promovarea inteligenţei artificiale, protecţia drepturilor, obligaţiile de securitate, monitorizarea şi gestionarea, scenarii speciale de aplicare, cooperarea internaţională şi responsabilităţile juridice.
Proiectul de lege se bazează pe ideea că inteligenţa artificială ar trebui să fie dezvoltată şi utilizată în mod responsabil pentru a promova bunăstarea socială şi economică.
Documentul este deschis consultarii publice şi se preconizează că va fi prezentat Congresului Naţional al Poporului (legislativul) pentru dezbatere şi aprobare în următoarele luni.
În iulie anul trecut, gigantul asiatic a aprobat un regulament preliminar de reglementare a serviciilor de inteligenţă artificială generativă, similare ChatGPT, care trebuie să respecte „valorile socialiste fundamentale” şi „moralitatea socială şi etica profesională” şi cărora le este interzis „să genereze conţinut care pune în pericol securitatea naţională, unitatea teritorială, stabilitatea socială sau drepturile şi interesele legitime ale altor persoane”.
China a acordat o mare importanţă inteligenţei artificiale şi a susţinut că viitorul acestei tehnologii ar trebui să fie decis de toate ţările şi ca regulile sale nu ar trebui să fie „dictate de ţările dezvoltate”.
Mai mulţi giganţi tehnologici chinezi precum Baidu, Tencent sau Alibaba au prezentat în ultimele luni servicii bazate pe inteligenţă artificială.
Prima lege din lume care reglementează utilizarea inteligenţei artificiale a fost adoptată săptămâna trecută de Parlamentul European.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank