G4Media.ro

UPDATE Incendiul la locomotiva dintre Arad și Timișoara a fost lichidat, vagoanele…

sursa foto: Captură video

UPDATE Incendiul la locomotiva dintre Arad și Timișoara a fost lichidat, vagoanele cu călători preluate de o locomotivă diesel/ Mecanicul a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce i s-a făcut rău (surse)

UPDATE ora 09:20 Incendiul de la locomotiva trenului IR2602 a fost lichidat iar vagoanele cu călători au fost preluate de o locomotivă diesel. Mecanicului locomotivei i s-a făcut rău și a avut nevoie de îngrijiri medicale, au precizat surse pentru G4Media.

știrea inițială

Traficul feroviar este oprit temporar luni dimineaţa, pe raza Sucursalei Regionale CF Timişoara, între staţiile CF Şag şi Vinga (linie simplă electrificată), după ce la locomotiva trenului R 2602 s-a produs un incendiu, informează CFR SA, citată de Agerpres.

La faţa locului s-au deplasat pompierii care au acţionat pentru stingerea incendiului şi o drezină pantograf, care va face verificări la linia de contact.

Şase trenuri de călători staţionează în gările adiacente, aşteptând redeschiderea circulaţiei, urmând să ajungă la destinaţie cu întârziere, precizează sursa citată.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA administrează infrastructura feroviară public.

sursa foto: CFR

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Lipsa investitiilor din ultimii 30 de ani isi spune cuvantul…., asta e piatra de moara pentru orice ministru, CFR…., in ritmul asta, peste 10 ani va fi sport extrem sa mergi cu trenul, Drula, ai vreo strategie aici?…concentreaza-te pe rutele importante, pe cele secundare inchide circulatia, altfel vom avea zilnic astfel de stiri

    • România va ajunge pe ultimul loc în Uniunea Europeană la dezvoltarea căilor ferate, ne va depăși Bulgaria.
      Țările foarte dezvoltate europene au căi ferate de mare viteză, oamenii circulă mult.
      România primește bani de la Uniunea Europeană. N

  2. Următoarea statie… Paradis!

  3. numai asa cumparam altele noi, sa ia foc toate.

  4. Privatizarea completa este solutia.

  5. Celor de la CFR nu le pasa .