G4Media.ro

O majoritate a liderilor CDU îl susţine pe Armin Laschet în perspectiva…

sursa foto: Facebook/ Armin Laschet

O majoritate a liderilor CDU îl susţine pe Armin Laschet în perspectiva legislativelor din septembrie pentru a-i succeda Angelei Merkel în funcția de cancelar al Germaniei

O majoritate a liderilor Uniunii Creştin-Democrate germane (CDU, de guvernământ) îl susţine pe Armin Laschet pentru a candida din partea blocului conservatorilor la funcția de prim-ministru și a-i succeda astfel cancelarei Angela Merkel, în perspectiva alegerilor legislative din septembrie, a declarat luni premierul din landul Hesse, Volker Bouffier, în finalul unei reuniuni cu uşile închise a conducerii partidului, transmite dpa.

Volker Bouffier a precizat că nu va fi luată luni decizia finală cu privire la candidatul formaţiunii.

Rivalul lui Laschet la această nominalizare este Markus Soeder, liderul Uniunii Creştin Sociale (CSU), „aripa” din Bavaria a CDU, care se bucură de o mai mare popularitate. CSU avea prevăzută la rândul său o reuniune pentru luni după-amiaza la Munchen.

Membrii comitetului executiv al CDU consideră că Laschet are „abilitatea de a reuni opinii, de a dezvolta o poziţie şi de a o reprezenta în mod constant”, conform unor surse din partid citate de Reuters.

„Prezidiul a emis un aviz clar, după consultări detaliate”, ca Laschet să fie candidatul CDU şi CSU în campania pentru legislativele din 26 septembrie, a indicat pentru AFP un participant la reuniune.

Armin Laschet (60 de ani), premierul celui mai populat land german, Renania de nord-Westphalia, are astfel mari şanse de a-i reprezenta pe conservatori în alegerile legislative şi deci de a-i succede Angelei Merkel, aflată la putere de 16 ani şi care a afirmat că nu va mai candida.

Markus Soeder (54 de ani) este la rândul său politician abil şi care a susţinut-o pe şefa executivului federal de-a lungul pandemiei. Până acum însă niciun lider al CSU nu a devenit cancelar, notează Reuters.

Deşi este în pierdere de viteză în sondaje, CDU se menţine în fruntea preferinţelor, cu circa 28%, urmată de Verzi, cu 22%.

Foto: Armin Laschet / Sursa: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Lacheul lui Merchel.
    Baba comunista care a salvat economia Germaniei pe termen scurt si foarte scurt punand la vanzare suveranitatea spatiului UE va continua sa dicteze din umbra si mai tarziu. Tot zice ca iese din politica dar isi plaseaza proxy-uri peste tot. Ursula e cel mai evident proxy, apoi Lacheu asta.