O mănăstire din Constanța coase măști de protecție cu mesaje religioase și lenjerii pentru spitalele din județ
Măicuțele unei mănăstiri dintr-o comună constănțeană cos măști de protecție cu mesaje religioase și lenjerii pentru spitalele din județ, în contextul pandemiei de coronavirus.
Măștile sunt confecționate din material textil alb, au trei cute, iar mesajele sunt cusute cu ațe viu colorate, în special în culorile tricolorului: ”Iubește jertfindu-te”, ”Doamne ajută”, ”Hristos a înviat”, ”Cu noi este Dumnezeu”, ”Iubire și jertfă” sunt câteva dintre mesajele pe care măicuțele de la Mănăstirea ”Sfântul Ioan Botezătorul” din Lipnița le cos pe materialele de protecție.
În același timp, pe site-ul oficial al mănăstirii, reprezentanții lăcașului de cult au scos și la vânzare măștile, în schimbul sumei de 10 lei, pentru cei care vor să le achiziționeze, în contextul în care purtarea de măști va fi obligatorie în spațiile publice închise și în transportul în comun.
”Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” Lipnița, din județul Constanța, vine în sprijinul credincioșilor, care în această perioadă grea nu pot frecventa slujbele bisericești, prin confecționarea de măști reutilizabile cu mesaje creștine. Maica stareță Onufria Matei a transmis și un mesaj de încurajare pentru purtarea măștilor de protecție, pe pagina sa de socializare: „Hristos a inviat! Dacă tot trebuie să avem nasul și gura acoperite, atunci să purtăm măștile cu bucurie…”, se arată pe pagina tomisulortodox.ro.
sursa foto: manastirealipnita.com
NOTĂ: Articol publicat în cadrul proiectului ”România ajută!”, realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii