G4Media.ro

O mănăstire organizează o procesiune cu moaște în Teleorman ca să cheme…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

O mănăstire organizează o procesiune cu moaște în Teleorman ca să cheme ploaia

Mănăstirea Pantocrator a anunțat miercuri că organizează o procesiune cu moaște în Teleorman ca să cheme ploaia, potrivit unui anunț pe contul său oficial de Facebook.

”În contextul secetei care afectează țara noastră și în mod special ținutul Teleormanului, răspunzând îndemnului Sfintei Patriarhii, duminică 21 iulie la Mănăstirea Pantocrator va fi oficiată o procesiune cu Moaștele Sfintei Maria Magdalena și ale Sfântului Cuvios Ioan de Rila până în câmpul din apropierea mănăstirii unde vor fi rostite rugăciuni pentru ploaie”, se arată în comunicat.

Tot miercuri, Patriarhia Română a adresat un ”îndemn părintesc” către toate Eparhiile sale să oficieze rugăciunile care se rostesc „la vreme de secetă”, se precizează într-un comunicat de presă.

”Rugăciunile se rostesc „la vreme de secetă”, potrivit îndemnului Sfântului Proroc Zaharia: „Cereți de la Domnul ploaie la vreme, ploaie timpurie și târzie! Domnul scoate fulgerele și trimite ploaie; El dă omului pâinea și dobitoacelor iarba” (Zaharia 10, 1)”, precizează Patriarhia.

”Aceste rugăciuni speciale se citesc în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie spre rodirea pământului. De asemenea, fiind conștienți de faptul că Dumnezeu este Cel Care ne dă din cer „ploi și timpuri roditoare” (Fapte 14, 17), facem apel la înmulțirea rugăciunii și ajutorarea celor aflați în nevoi în perioada aceasta de încercare”, se mai arată în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Daca tot traim in evul mediu, poate ar fi mai potrivit sa cheme si o vrajitoare si un saman incas, sa traga un dans si o hora olteneasca. Cine stie, s-o gasi vreunul care reuseste sa o convinga pe zana ploilor sa le dea niste apa.

  2. Sanchi, au citit prognoza ca vor veni ploi.

  3. salut moderatorul retrograd pupător de icoane care s-a ofensat de comentariul meu

  4. Ma uit pe prognoza meteo pe cateva pagini de specialitate si ce sa vezi? De maine sunt date ploi in Teleorman care tin pana la mijlocul saptamanii viitoare. Dar nah, ploile o sa vina ca fac astia rugaciuni dupa ce trece cea mai grea arsita din istorie. Nu puteau sa faca rugaciuni inainte, ca deh nu le mergea treaba.

  5. Hai repede la lins de moaste ca sa vina ploaia!

  6. daca nu au calculat bine cantitatea de moaste si nr de popi sa vezi cu ce inundatii se aleg. trbuie sa bage si una de soare dupa.

  7. Trăim cu adevărat că în evul mediu.Cand te gândești că se putea rezolva așa de ușor prin împădurirea terenurilor abandonate .Unde sunt copaci ,este viața

  8. Mai bine încercau cu niște paparude strânse de miliție de pe Centura Bucureștilor,din Dristor ,Bd .Decebal,le puneau să facă opturi până începea ploaia.

  9. Doamne-ajuta !
    Ma tem doar de inghesuiala de preoti pe metru’patrat,
    sa nu provocam inundatie …
    Doamne iarta-ma !

  10. Daca vedeam asta intr-un film comunist in care se mananca ciorba radeam 😆