G4Media.ro

O militantă naţionalistă pentru limba ucraineană a fost împuşcată la Liov

Sursa foto: Dimitar DILKOFF / AFP

O militantă naţionalistă pentru limba ucraineană a fost împuşcată la Liov

O fostă membră naţionalistă a Parlamentului ucrainean, cunoscută pentru campaniile sale zgomotoase de apărare a limbii ucrainene, a murit după ce a fost împuşcată la Liov, relatează The Guardian, citat de News.ro.

Poliţia a lansat o căutare amplă a bărbatului înarmat despre care se presupune că ar fi împuşcat-o pe Irina Farion, în vârstă de 60 de ani, pe o stradă din vestul oraşului.

Guvernatorul regional, Maksym Kozytskyi, a declarat pe Telegram că Farion a murit după ce a fost transportată la spital. Ministrul de interne, Ihor Klymenko, spusese anterior că împuşcătura a fost tratată ca o tentativă de asasinat.

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat  că primeşte rapoarte regulate despre eforturile de a-l captura bărbatul înarmat. El a spus că orice act de violenţă trebuie condamnat.

Farion, lingvist, a devenit membru al partidului naţionalist Svoboda (Libertatea) în 2005 şi a fost aleasă în Parlament în 2012, dar a eşuat în încercările ulterioare de a câştiga un loc. Ea a lucrat şi în consiliul regional din Liov.

Ea şi-a câştigat notorietatea pentru campaniile frecvente de promovare a limbii ucrainene şi de discreditare a funcţionarilor publici care vorbeau rusă.

În primele luni ale invaziei ruseşti a Ucrainei din februarie 2022, Farion a denunţat luptătorii vorbitori de limbă rusă ai regimentului Azov care au apărat oraşul-port Mariupol timp de trei luni.

Deşi ucraineana este singura limbă de stat a Ucrainei, mulţi dintre locuitorii săi vorbesc rusă ca primă limbă, o moştenire a dominaţiei sovietice.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...