G4Media.ro

O moaşă, prima persoană inculpată penal în Texas cu privire la efectuarea…

Sursa foto: Unsplash / Adam Thomas

O moaşă, prima persoană inculpată penal în Texas cu privire la efectuarea unor „avorturi ilegale” / Femeia riscă până la 20 de ani de închisoare

O moaşă texană, María Margarita Rojas, în vârstă de 48 de ani, proprietară a mai multor clinici, a fost arestată şi inculpată cu privire la faptul că a ”efectuat avorturi ilegale” în acest stat situat în sudul Statelor Unite, în care avortul este aproape în totalitate interzis, şi riscă până la 20 de ani de închisoare, anunţă marţi autorităţile locale, relatează AFP, preluată de News.ro.

Ea este prima persoană inculpată penal în Texas, unul dintre statele cu cea mai restrictivă legislaţie împotriva avortului, după ce Curtea Supremă americană a anulat garanţia federală a dreptului la avort, în 2022.

Biroul procurorului general al Texasului Ken Paxton anunţă într-un comunicat că moaşa texană, ”cunoscută sub numele de Dr Maria”, este urmărită penal cu privire la efectuarea unor avorturi în trei clinici situate la nord-vest de Houston, a căror proprietară este.

Ea ”a fost plasată în arest preventiv în comitatul Waller şi a fost inculpată cu privire la practicarea ilegală a avortului şi exercitarea medicinei fără licenţă”, anunţă biroul.

În Texas, avortul este interzis inclusiv în cazul unei sarcini în urma unui viol sau incest.

Există o singură excepţie, şi anume atunci când viaţa femeiii însărcinate este în pericol, un criteriu definit imprecis, denunţă apărători ai dreptului la avort, ceea ce întârzie preluarea unor cazuri medicale de acest fel.

”Voi face întotdeauna tot ceea ce pot pentru a proteja copiii nenăscuţi” şi ”a apăra legile anti-avort în statul nostru”, subliniază, citat în comunicat, procurorul Ken Paxton.

Un medic din New York, Margaret Carpenter, a fost condamnată la plata unei amenzi în valoare de 100.000 de dolari în Texas şi este urmărită penal în statul vecin Louisiane, cu privire la faptul că a prescis pilule de avort unor paciente din aceste state.

În state conservatoare cu o legislaţie ultra-restrictivă, femeile care vor să avorteze au doar două opţiuni: să meargă în alt stat care le autortizează sau să obţină pilule de avort prin corespondenţă.

Reţeaua de clinici a lui María Margarita Rojas, contactată de AFP, nu a răspuns.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. sua se intoarce in evul mediu, elimina stiinta, vaccinurile, interventiile medicale…

  2. Maternal mortality rate in sua e 21, in timp ce in Romania este 10… Cu toate reprosurile la sistemul medical romanesc, il depaseste cu mult pe cel din sua.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.