G4Media.ro

O navă militară americană nu a reuşit să intercepteze o rachetă balistică…

sursa foto: Pexels

O navă militară americană nu a reuşit să intercepteze o rachetă balistică cu rază medie de acţiune, în cadrul unui test

O navă militară americană nu a reuşit să intercepteze o rachetă balistică cu rază medie de acţiune, în cadrul unui test desfăşurat sâmbătă, a anunţat Agenţia Americană de Apărare antirachetă (U.S. Missile Defense Agency), relatează Reuters.

”Obiectivul testului a fost să demonstreze capabilitatea unei nave configurate cu sistemul Aegis de apărare împotriva rachetelor balistice să detecteze, să urmărească, să atace şi să intercepteze o ţintă reprezentată de o rachetă balistică cu rază medie de acţiune”, cu o salvă de două rachete Standard Missile-6 (SM-6) Dual II, ”însă interceptarea nu a reuşit”, precizează agenţia americană într-o declaraţie, fără să menţioneze unde a fost efectuat exerciţiul.

Agenţia Americană de Apărare antirachetă, aflată în subordinea Pentagonului, efectuează periodic exerciţii de apărare antirachetă. Alte teste anterioare de interceptare cu rachete SM-6 au fost reuşite.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Probabil că racheta era de fabricație rusească.

  2. Două posibile concluzii: complexul militar-industrial e supărat de bugetul fixat de Biden, și asta e o manieră de a mai cere câteva miliarde în plus, pentru cercetări și perfecționări.
    A doua, șansele interceptării unei astfel de rachete sunt pur statistice, și dacă una trece, va fi dezastru, că nu se pun grenade pe astfel de rachete, ci poate chiar focoase nucleare. Și atunci, ce ar fi să ne concentrăm pe crearea unor instituții și a unei comunități internaționale în care astfel de confruntări să nu poată să existe. E obligatoriu să existe McDonald’s peste tot?

  3. Imediat au reactionat doi postaci rusi mai sus. De parca Rusia isi va putea finanta la infinit masinaria militara numai din datorii. La un moment dat se rupe filmul, dictatorii mor etc.

    • @putinel,
      Tu ești un postac și mai scârbos. Doar că tu ești postac amerloc.

    • Dragul meu vezi ca datoria publica a rusiei este de 18.5% din pib iar cea a sua e de 100.14 % din pib…nu stiu care tara functioneaza mai mult pe datorie, sua sau rusia?

    • @Ionut, asta cu datoria publica e asa ca și creditul la bancă, în realitate.. FMI, Banca Mondială și celelalte fonduri care împrumută toți sunt cu sediul în New York și banii lor de fapt tot a americanilor sunt. Iar acele planuri colosale ale Americanilor cu bugetele de trilioane sunt ca o bula speculativa… Toată planeta se raportează în dolari.. Și e cum vrea mușchiul Trezorariei USA

  4. Intr-adevar „Vladimir Putin e un gunoi” a gresit putin dar tu Barbu Gh chiar esti un postac rus si mai scarbos.

  5. Kinjal, S-500, sau Satan 2?
    La astia deobicei se uita ultimul cu Carpati in gura.