G4Media.ro

O nouă avertizare de Cod roşu de inundaţii pentru râuri din judeţul…

sursa foto: Pixabay

O nouă avertizare de Cod roşu de inundaţii pentru râuri din judeţul Galaţi şi una de Cod galben pentru râuri din judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică după-amiaza, o avertizare Cod roşu de inundaţii pentru râuri din judeţul Galaţi, valabilă până la ora 24:00, şi una Cod galben pentru râuri din judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi.

Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de pericol pe râurile din bazinul hidrografic Călmăţui, Geru – bazin amonte confluenţă cu râul Suhu (afluenţi ai Siretului), Corazel (afluent al Bârladului), judeţul Galaţi.

„Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din bazinul hidrografic: Călmăţui – bazin superior”, precizează INHGA.

Tot până luni seara, la ora 24:00, va fi în vigoare un Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi. Astfel, vor fi posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile din bazinul hidrografic: afluenţii Dunării aferenţi sectorului aval S.H. Moldova Veche – amonte confluenţă cu râul Blahniţa, judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică noi avertizări de ploi abundente şi vijelii şi a instituit Cod portocaliu în partea de est, nord-est şi sud-est a ţării, în timp ce în centru, în sud şi în nord va fi Cod galben, până luni, la ora 2:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 20 iunie, ora 10:00 – 21 iunie, ora 2:00, în Moldova, Dobrogea, nordul şi estul Munteniei, precum şi în estul Transilvaniei, vor fi averse abundente, descărcări electrice şi, izolat, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 40 – 50 de l/mp şi pe arii restrânse 60 – 80 l/mp.

Judeţele aflate sub Cod portocaliu sunt: Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Galaţi, Vrancea, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Prahova, Braşov (est), Harghita, Mureş (parţial), Bistriţa – Năsăud (partea de est).

De asemenea, în acelaşi interval de timp, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în Maramureş, local în Muntenia şi în nordul Olteniei, precum şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp.

Sub Cod galben de ploi se află judeţele: Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Sălaj, Cluj, Mureş (parţial), Alba, Sibiu, Braşov, Hunedoara, Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Bucureşti, Giurgiu, Teleorman şi Caraş-Severin.

sursa foto: Pixabay

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...