G4Media.ro

O nouă definiţie a ‘extremismului’ suscită tensiuni în Marea Britanie

Sursa foto: Dreamstime

O nouă definiţie a ‘extremismului’ suscită tensiuni în Marea Britanie

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a reafirmat miercuri că este decis să combată ‘ameninţarea extremismului’ extinzându-i definiţia oficială, o măsură în legătură cu care liderul spiritual al Bisericii Anglicane a avertizat că riscă să creeze şi mai multe ‘divizări’, transmite AFP, transmite Agerpres.

Conţinutul acestei strategii ce vizează redefinirea ‘extremismului’ urmează să fie prezentat joi de guvern, dar suscită deja tensiuni.

Concret, definiţia ar urma să permită înscrierea unui număr sporit de organizaţii pe lista neagră a guvernului şi să le priveze astfel de fonduri publice.

Răspunzând criticilor formulate miercuri în Camera Comunelor, Sunak a dat asigurări că noua definiţie nu vizează ‘absolut deloc să-i reducă la tăcere pe cei care au convingeri private şi paşnice, şi nu va afecta libertatea de exprimare’.

‘A existat o înmulţire a activităţilor extremiste, care caută să atace instituţiile noastre democratice. Este important să avem instrumente pentru a combate această ameninţare’, a spus el.

Într-o declaraţie susţinută la începutul lunii în faţa reşedinţei sale din Downing Street, Sunak a denunţat ‘otrava’ extremismului, vizând mişcările islamiste şi grupările de extremă dreapta care manifestează în Marea Britanie.

Însă arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, şeful spiritual al Bisericii Anglicane, şi adjunctul său, arhiepiscopul de York, Stephen Cottrell, consideră că această definiţie extinsă riscă ‘să ţintească în mod disproporţionat comunităţile musulmane, care se confruntă deja cu niveluri în creştere de ură’.

Ea riscă de asemenea, potrivit celor doi înalţi prelaţi, să ‘reducă probleme complexe la extremismul de ură’ şi, astfel, să ‘diabolizeze persoanele greşite şi să creeze şi mai multe divizări’.

În declaraţia comună publicată marţi, arhiepiscopii arată de asemenea spre riscul ca această strategie să afecteze libertatea de exprimare şi dreptul de a manifesta.

Guvernul nu şi-a ascuns dezaprobarea faţă de manifestaţiile masive organizate în Marea Britanie începând din toamnă în semn de protest faţă de răspunsul militar al Israelului la atacurile Hamas din 7 octombrie.

În general paşnice, manifestaţiile au generat sporadic incidente violente şi au dus la arestări pentru acte de antisemitism.

Per ansamblu, actele islamofobe şi antisemite au înregistrat o creştere puternică de la debutul conflictului între Israel şi Hamas acum cinci luni.

Pe de altă parte, manifestanţi de extremă dreapta au fost arestaţi după manifestaţii violente la 11 noiembrie 2023, marcată ca Ziua Armistiţiului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Scosi afara din Europe toti cei ce au apucaturi violente. Nu conteaza ca au cetatenie,sai primeasca cine vrea.asa se curata Europe de lichele