G4Media.ro

O nouă fricțiune între PSD și PNL: Social-democrații și liberalii își cer…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

O nouă fricțiune între PSD și PNL: Social-democrații și liberalii își cer reciproc retragerea sprijinului politic pentru liderii din Timiș/ Vizați: Vicepreședintele CJ Proteasa și Alfred Simonis

Social-democraţii din Timiş cer revocarea din funcţie a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Timiş Alexandru Proteasa (PNL), după ce o anchetă jurnalistică ar fi scos la iveală faptul că o firmă a familiei sale ar avea legături cu unele contracte derulate de instituţia pe care acesta o conduce, transmite News.ro. În replică, Proteasa a afirmat că a fost ameninţat de familia preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis, care ocupă şi funcţia de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, iar liberalii îi cer premierului Marcel Ciolacu, liderul PSD, retragerea sprijinului politic pentru Alfred Simonis.

În urma unei anchete jurnalistice, ar fi vorba despre un contract pe care Consiliul Judeţean Timiş l-a semnat acum câţiva ani pentru construirea Centrului de legume-fructe din localitatea Tomnatic, lucrare care este în directă coordonare a vicepreşedintelui CJ Alexandru Proteasa, dar şi despre un centru comercial pe care familia acestuia îl construieşte în comuna Mosniţa Nouă, unde până în 2020 Proteasa a fost consilier local.

”Alexandru Proteasa este coordonatorul comisiei care se ocupă de centrul de legume şi fructe pe care Consiliul Judeţean Timiş îl construieşte în comuna Tomnatic. Chiar dacă neagă acest lucru, este contrazis exact de preşedintele Alin Nica. Această importantă investiţie, care a beneficiat de o suplimentare a fondurilor de 4 milioane de lei, nu este terminată şi deja are semne de degradare. În tot acest timp, compania contractată pentru a duce la bun sfârşit acest proiect lucrează pentru o societate comercială din Moşniţa Nouă ce aparţine familiei lui Alexandru Proteasa şi care construieşte un centru comercial. Evident, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş neagă totul, însă dovezile par a fi foarte clare”, transmit reprezentanţii PSD Timiş, sâmbătă, într-un comunicat de presă.

Social-democraţii anunţă că, în cel mai scurt timp, vor solicita revocarea din funcţie a vicepreşedintelui Alexandru Proteasa, iar mai apoi vor sesiza şi Parchetul General, pentru a porni o anchetă în acest caz.

Dezvăluirile privind legăturile dintre familia lui Proteasa şi instituţia pe care o conduce au fost făcute la Antena 3, în cadrul emisiunii Exces de Putere.

În replică, Alexandru Proteasa susţine că totul e o răzbunare a familiei Simonis, pentru că nu a cedat şantajului. El spune că primit ameninţări din partea familiei Simonis.

”Avem în faţă un nou atac politic mizerabil, bazat într-adevăr pe interese personale, însă nu ale mele, ci ale liderului PSD, Alfred Simonis. Manipularea informaţiilor şi folosirea grupului politic PSD reprezintă o răzbunare a familiei Simonis în faţa căreia am refuzat să cedez la şantaj. Fratele lui Alfred Simonis m-a ameninţat că îmi va fabrica acest scandal dacă nu pun presiune pe funcţionarii publici din CJ Timiş ca să îi elibereze un aviz necesar construirii unui centru comercial. Legal, acel aviz nu putea fi eliberat, iar eu nu fac nici favoruri, nici nu cedez la presiuni, şantaj şi ameninţări. Aştept cu interes acel plen în care consilierii judeţeni PSD îmi vor cere revocarea lipsită de orice temei şi argumente, ca să le expun şi eu conversaţiile cu familia domnului Simonis, mai ales ultima conversaţie care s-a încheiat cu concluzia că eu şi preşedintele CJ Timiş «merităm să fim bătuţi pe stradă» pentru că nu răspundem la comenzi”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreşedinte al CJ Timiş.

Consiliul Judeţean Timiş, la rândul său, atrage atenţia că procedura de revocarea din funcţie a unui vicepreşedinte al Consiliului Judeţean trebuie argumentată şi supusă la vot în plen, iar pentru a fi dusă la îndeplinire sunt necesare două treimi din totalul consilierilor judeţeni.

CJ Timiş precizează că procedura de licitaţie pentru desemnarea unui constructor la Centrul de legume fructe de la Tomnatic a fost derulată înainte de mandatul lui Alin Nica (PNL), actualul preşedinte al CJ Timiş, contractul fiind semnat de Călin Dobra (PSD), preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean Timiş. Centrul se află în faza de finalizare a lucrărilor, însă nu este recepţionat de la constructor. Structura Consiliului Judeţean care va organiza recepţia şi care face plăţile către constructor nu este în subordinea vicepreşedintelui Proteasa, acesta din urmă având doar atribuţii de coordonare a Direcţiei care va propune strategia de operaţionalizare, mai transmit reprezentanţii CJ Timiş.

”Încercările politice ale PSD de a semăna confuzie în rândul comunităţii nu sunt noi. Livrează informaţii trunchiate către jurnalişti, îşi asumă ştiri false şi se folosesc de instituţiile statului pentru a performa execuţii politice. Cazul lui Proteasa este copia cazului meu la Consiliul Naţional de Integritate. Şi în cazul lui, dacă se va face o sesizare, procurorii îi vor atesta nevinovăţia”, susţine Alin Nica, preşedintele CJ Timiş.

De asemenea, într-un comunicat de presă de sâmbătă, PNL Timiş a solicitat preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, retragerea sprijinului politic pentru deputatul Alfred Simonis, în urma acestui scandal.

”În urma dezvăluirilor jurnalistice apărute recent în spaţiul public, PNL Timiş solicită premierului Ciolacu retragerea sprijinului pentru deputatul Alfred Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor. Totodată, PNL Timiş atrage public atenţia asupra suspiciunilor de fraudă şi corupţie care planează asupra activităţii deputatului PSD, cu încredere că instituţiile abilitate se vor autosesiza în vederea derulării de controale. Până în prezent, deputatul Alfred Simonis a adoptat tactica struţului care îşi ascunde capul în nisip şi nu a făcut nimic să clarifice sau să infirme acuzaţiile care par să curgă ca un fluviu la adresa sa, atât în presa scrisă, cât şi pe reţelele de socializare”, transmite PNL Timiş.

De asemenea, în comunicatul PNL Timiş se face trimitere la un articol care îl vizează pe Alfred Simonis:

”«În administrarea bunurilor mobile şi imobile deţinute, Simonis a luat decizii interesante prin înstrăinarea acestora către membrii familiei prin acte de vânzare-cumpărare sau donaţie, ceea ce conduce la ipoteza că Simonis îşi disimulează deţinerea reală a bunurilor din cauza funcţiilor pe care le ocupă în fruntea statului român. Pe lângă veniturile declarate ca urmare a activităţii parlamentare, Simonis Alfred a declarat că în urma căsătoriei şi a naşterii celor doi copii, a primit sub formă de cadouri 165.600 euro, din care 36.800 euro la nuntă, 39.800 euro la botezul primului copil şi 89.000 euro la botezul celui de-al doilea copil. În aceeaşi perioadă, a primit sub formă de donaţie de la socrul său Mitocariu Gheorghe suma de 60.000 de euro, de la mama sa Simonis Georgeta 44.000 de lei şi de la fraţii săi Simonis Gerald Oscar şi Popovici Nicolae Cristian câte 23.000 de lei», se arată în ancheta jurnalistică publicată de anchetatorii.ro. Sumele pe care le vehiculează deputatul Simonis prin intermediul familiei sale sunt greu de justificat şi probabil acesta motivul pentru care Alfred Simonis nu face nicio declaraţie în apărarea sa”.

PNL Timiş face trimitere şi la declaraţia lui Alexandru Proteasa, vicepreşedinte al CJ Timiş, care a spus că a fost ameninţat de familia lui Alfred Simonis.

”Mai mult, un membru al familiei sale l-a ameninţat pe vicepreşedintele PNL şi al CJT, Alexandru Proteasa, deoarece acesta a refuzat să comită ilegalităţi pentru a ajuta familia Simonis. Discuţia dintre cei doi, care se încheie cu ameninţarea «şi tu şi Nica meritaţi să fiţi bătuţi în stradă», va fi predată autorităţilor atunci când se va declanşa ancheta în acest caz extrem de grav. Ne aşteptăm ca deputatul Simonis să încerce o delimitare de fratele său, lucru imposibil având în vedere faptul că soţia deputatului este partener de afaceri şi acţionar în Global Reconssim, firma lui Gerald Simonis, finanţator declarat al preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor”, se mai arată în comunicatul PNL Timiş.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Sa intelegem ca tribul castigator vrea acuma sa isi salveze dosul si elctoratul dupa ce s-au simtit bine pana la alegeri si acuma au intors armele?