O nouă ipoteză științifică: Soarele ar fi putut avea un frate geamăn/ Asta ar explica formarea Norului Oort de la marginea Sistemului Solar

Cea mai îndepărtată regiune a Sistemului Solar, o sferă de obiecte cosmice îngheţate şi întunecate aflată dincolo de orbita planetei Neptun, este relativ prea aglomerată. Toate obiectele aflate acolo, dincolo de marginile nebuloasei de praf şi gaze cosmice din care s-au format planetele, nu corespund niciunui model teoretic care explică formarea Sistemului Solar.

Doi cercetători de la Universitatea Harvard propun o nouă ipoteză care să explice acest mister: Soarele a făcut parte dintr-un sistem stelar binar, iar steaua sa geamănă, după o perioadă în care a rămas alături de Soare şi au adunat împreună obiecte cosmice pe care le-au întâlnit în spaţiul interstelar, s-a desprins şi a pornit apoi spre alt loc din galaxie, transmite marţi Live Science, preluată de Agerpres.

În prezent, nu putem vedea această stea geamănă, sau dacă o vedem nu ştim că este vorba despre ea. Cele două stele au înconjurat Calea Lactee de peste zece ori de când s-au despărţit şi s-ar putea afla în regiuni galactice complet diferite. Influenţa pe care ar fi avut-o însă această stea asupra Sistemului Solar ar putea fi redescoperită în cadrul Norului Oort – misterioasa sferă formată din comete şi asteroizi de la graniţa Sistemului Solar.

Norul Oort este un loc bizar, prin comparaţie cu restul Sistemului Solar. Spre deosebire de planetele şi asteroizii care populează interiorul Sistemului Solar, aliniate într-un disc plat în jurul Soarelui, Norul Oort iese din acest plan, formând o sferă în jurul Soarelui şi a Sistemului Solar intern.

Prin comparaţie cu planetele, la obiectele din Norul Oort ajunge foarte puţin din gravitaţia solară şi ele pot fi relativ uşor smulse de pe orbite, ajungând în spaţiul interstelar. Cele mai îndepărtate obiecte din Norul Oort au legături gravitaţionale extrem de slabe cu Soarele, fiind aflate la distanţe de peste 100.000 de ori mai mari faţă de Soare decât este Pământul.

Când ne referim la astfel de distanţe, „ne aflăm practic la jumătatea drumului până la cea mai apropiată stea de Soare, Alpha Centauri”, susţine unul dintre autorii noului studiu, Avi Loeb, astrofizician la Universitatea Harvard. „Dacă Alpha Centauri are propriul Nor Oort, dacă toate stelele au nori Oort, atunci înseamnă că se ating la fel ca nişte bile de biliard şi întregul spaţiu este plin de ele”.

În componenţa Norului Oort nu intră obiecte la fel de mari ca în interiorul Sistemului Solar. Dacă zbori prin el cu o navetă cosmică, s-ar putea să nu întâlneşti nimic – aşa de mari sunt distanţele dintre obiectele din acest nor. Dar chiar şi aşa, în interiorul Norului Oort se află mult mai multe obiecte decât ar fi trebuit, conform lui Loeb.

Probabil că în nor se află aproximativ 100 de miliarde de obiecte individuale, majoritatea bucăţi de rocă şi gheaţă. Nu le putem vedea în mod direct, dar există numeroase dovezi ale existenţei lor: spre exemplu, cometele care plonjează prin interiorul Sistemului Solar din Norul Oort, la intervale regulate de timp.

Sunt dovezi că ar exista şi obiecte mai mari în Norul Oort. De câţiva ani, cercetătorii care examinează obiecte din Centura Kuiper, centura de asteroizi şi planete pitice de dincolo de orbita lui Neptun, sugerează că la marginea Sistemului Solar ar putea să se afle o planetă necunoscută, care influenţează orbitele unor obiecte din Centura Kuiper. Supranumită „Planeta 9”, acest corp cosmic ar fi până la de 10 ori mai masiv decât Pământul.

Toată această masă aflată în Sistemul Solar dincolo de orbita lui Neptun îi încurcă pe astronomi, observă Loeb. La fel îi încurcă şi faptul că Norul Oort formează o sferă în jurul Soarelui, în timp ce toate planetele şi asteroizii din interiorul Sistemului Solar par să se fi format dintr-un disc protoplanetar plat de praf şi gaze cosmice.

„Întrebarea care se pune (despre Norul Oort) este cum s-a format? Ipoteza cea mai populară este că ar fi vorba despre obiecte împrăştiate din discul protoplanetar”, a declarat Loeb pentru Live Science.

Din Norul Oort fac parte unele obiecte care provin în mod evident din interiorul Sistemului Solar, însă acestea reprezintă doar aproximativ 1/50 din numărul total de obiecte din nor, conform lui Loeb. În plus, simulările cu privire la formarea Norului Oort doar cu obiecte din Sistemul Solar au arătat că acesta ar trebui să conţină între o treime şi o zecime din numărul total de obiecte din care este format.

„Numărul mare al obiectelor din Norul Oort nu poate fi explicat în acest fel”, subliniază Loeb. Iar dacă presupunem că undeva la limita Sistemului Solar se află o planetă foarte mare, aglomeraţia de obiecte din Norul Oort devine şi mai greu de explicat, pentru că această planetă ar fi trebuit să-şi cureţe orbita de alte obiecte mici, la fel ca toate celelalte planete.

Explicaţia oferită de Loeb, alături de un alt cercetător de la Harvard, Amir Siraj, este că Soarele ar fi putut „colabora” cu o altă stea, acum dispărută, şi ele au capturat împreună obiecte care treceau prin spaţiul interstelar şi care se află acum în Nordul Oort.

Noua teorie susţine că Soarele, la fel ca multe alte stele, s-ar fi format într-un roi stelar alături de alte stele într-un buzunar galactic de praf şi gaze cosmice. Acea maternitate stelară a fost probabil plină de alte obiecte cosmice – comete interstelare şi poate că şi planete. Însă singură, gravitaţia Soarelui nu ar fi fost atât de puternică încât să atragă atât de multe obiecte pe orbitele din Norul Oort.

Dar dacă Soarele şi o altă stea ar fi format un sistem binar? Atunci calculele se schimbă radical. Dacă presupunem, spre exemplu, că aceste două stele ar fi avut dimensiuni apropiate şi s-ar fi orbitat una pe cealaltă de la o distanţă de 1.000 de ori mai mare decât distanţa de la Pământ la Soare (aproximativ 1,5% dintr-un an-lumină), gravitaţia lor colectivă ar fi putut captura comete şi asteroizi îngheţaţi din spaţiul interstelar.

Până când legătura gravitaţională dintre Soare şi steaua sa geamănă s-a rupt, probabil din cauza apropierii de o a treia stea, Norul Oort a ajuns să fie format din mult mai multe obiecte decât ar fi fost format dacă aceste obiecte ar fi fost atrase din mediul interstelar doar de gravitaţia Soarelui.

Noua teorie aduce câteva argumente extrem de puternice, conform lui Loeb. Ea reuşeşte să explice cu uşurinţă atât numărul mare de obiecte cosmice din Norul Oort, cât şi forma sferică a acestuia, pentru că obiectele cosmice capturate gravitaţional din mediul interstelar nu ar forma un disc plat în jurul Soarelui, ci o sferă.

„Iar cel mai important lucru este că această ipoteză poate fi testată”, conform lui Loeb.

Dacă Loeb şi Siraj au dreptate, atunci astronomii au subestimat probabil numărul obiectelor mari şi foarte mari din Norul Oort. Dacă Soarele ar fi avut o stea companion, cei doi aştri ar fi putut captura nu doar ipotetica Planetă 9 din roiul în care s-au aprins cele două stele, dar şi numeroase alte planete pitice – obiecte precum Pluto sau Ceres din Sistemul Solar, care ar trebui să se afle în continuare în Norul Oort.

În curând, astronomii vor beneficia de un nou telescop – Large Synoptic Survey Telescope (LSST) -, ce va fi dat în folosinţă în Chile anul viitor, pentru a căuta obiectele îndepărtate şi întunecate din Norul Oort. Dacă telescopul LSST va proba existenţa Planetei 9 şi a unei mari populaţii de planete pitice în Norul Oort, acest lucru ar sugera că Soarele a făcut parte, într-adevăr, dintr-un sistem stelar binar, la fel ca marea majoritate a stelelor din Univers.

Oriunde ar fi ajuns această stea geamănă a Soarelui, dacă ea a existat, probabil că nu vom şti niciodată, susţine Loeb. Totul în Calea Lactee a fost „amestecat” de prea multe ori după disoluţia roiului stelar în care s-a aprins Soarele, în urmă cu 4,5 miliarde de ani. Putem însă să ne imaginăm cum ar fi putut arăta cerul: Nu am fi văzut un al doilea Soare, pentru că distanţa între cele două stele ar fi fost colosală. În schimb, steaua geamănă Soarelui ar fi arătat ca o planetă îndepărtată şi foarte strălucitoare, care se mişca încet dintr-o parte în alta a orizontului.