O nouă linie de metrou anunțată de guvern: Gara de Nord – Gara Progresul. Proiectul costă 8,5 miliarde de lei și include construirea a 13 stații noi și cumpărarea a 15 trenuri
Studiul de fezabilitate pentru construcţia liniei 4 de metrou Lac Străuleşti – Gara Progresul, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul, va fi discutat, joi, într-o şedinţă a Consiliului interministerial de avizare lucrări publice de interes naţional şi locuinţe, la Ministerul Dezvoltării, potrivit unui comunicat citat de Agerpres. Proiectul ar urma să fie finanțat din fonduri europene și fonduri de la buget.
Valoarea totală estimată a proiectului este de 8,5 miliarde de lei,, iar durata de execuţie este de 5 ani, potrivit comunicatului citat.
Noua linie de metrou va avea un traseu de 11,94 km, cu 13 staţii noi și una existentă (Gara de Nord) şi un depou (Progresul). Tot în cadrul proiectului vor fi cumpărate 15 trenuri, astfel încât capacitatea de transport să poată deservi 50.000 călători pe oră şi sens.
Legătura cu Magistrala 4 de metrou existentă se va realiza în staţia Gara de Nord 2, prin continuarea axelor căilor Liniei 1 şi Liniei 2, iar geometria traseului este:
– după staţia Gara de Nord 2, traseul se înscrie în ampriza străzii Gării de Nord, apoi pe Berzei şi Vasile Pârvan (legătură cu Magistrala 5 de metrou propusă);
– în continuare, traseul subtraversează râul Dâmboviţa, Magistralele 1 şi 3 de metrou, străzile Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Izvor, respectiv Calea 13 Septembrie;
– traseul intră pe bulevardul Tudor Vladimirescu, apoi până în zona Pieţei Chirigiu (legătură cu Magistrala 7 de metrou propusă);
– ulterior, vine strada Odoarei şi şoseaua Viilor, până la intersecţia cu Calea Şerban Vodă, respectiv şoseaua Olteniţei (se poate face legătura cu Magistrala 2);
– mai departe, pe şoseaua Giurgiului, intersectează străzile Toporaşi şi Ghimpaţi (legătură cu Magistrala Inelară de metrou propusă), continuă cu şoseaua Giurgiului, până la Gara CFR Progresul, unde va fi amplasată ultima staţie.
Obiectivul va fi finanţat din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, precum şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii