G4Media.ro

OFICIAL Noi măsuri în dosarul morții bărbatului din Pitești: Doi jandarmi au…

Sursa foto: Pixabay

OFICIAL Noi măsuri în dosarul morții bărbatului din Pitești: Doi jandarmi au fost puși sub acuzare, unul dintre ei a fost reținut, iar dosarul a fost preluat de Parchetul Tribunalului Militar București

Update ora 20.30: Parchetul Tribunalului Militar București a anunțat oficial noile măsuri luate în cazul morții bărbatului din Pitești. Într-un comunicat de presă, procurorii anunță învinuirea a doi jandarmi și reținerea unuia dintre ei.

(Extras din comunicatul Parchetului Militar București)

Știre inițială

Noi măsuri au fost luate în dosarul morții bărbatului din Pitești, au declarat surse judiciare pentru G4Media.

Procurorii au reținut un jandarm în această speță, după ce doi polițiști au fost reținuți în urmă cu câteva zile. Jandarmul va fi adus joi în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Acuzațiile sunt de purtare abuzivă și lovituri cauzatoare de moarte, conform surselor.

Dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar București.

Context 

Doi poliţişti au fost reţinuţi în 18 aprilie în cazul bărbatului din Piteşti care a murit în urma intervenţiei agenţilor, pe terasa unui local unde izbucnise un incendiu. Cei doi poliţişti sunt cercetaţi pentru purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, fiind schimbată încadrarea juridică.

Potrivit prim-procurorului Marius Ştefan de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, au fost reţinuţi pentru 24 de ore doi agenţi de poliţie, pentru purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

„S-a schimbat încadrarea din ucidere din culpă, cum s-au efectuat cercetări iniţial, în raport şi de probele apărute prin raportul de necropsie, în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”, a explicat el.

Prrim-procurorul a menţionat că au fost luate în calcul toate probele de până acum, de la cercetarea la faţa locului, imaginile surprinse, declaraţiile martorilor şi raportul de necropsie.

Şeful Serviciului de Medicină Legală Argeş, medicul primar de medicină legală Dan Manu, a declarat că bărbatul decedat în urma intervenţiei poliţiştilor de la Piteşti a murit prin asfixiere, moartea lui fiind una violentă. De asemenea, în urma probelor de laborator a rezultat că acesta avea o alcoolemie de peste doi la mie.

„Autopsia a fost făcută în cursul dimineţii de astăzi în baza ordonanţei dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. În urma autopsiei, cu toate procedurile macroscopice, am constatat că moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism. Cauza imediată de deces a fost asfixiere mecanică, iar ce a cauzat asfixierea mecanică, a fost comprimarea părţilor moi şi a toracelui. Sunt prelevate probe biologice. Ce pot să vă mai spun, laboratorul de toxicologie medico-legală m-a informat că are o alcoolemie de peste doi la mie”, a declarat medicul Dan Manu, duminică, într-o conferinţă de presă.

Manu a adăugat că pe trupul bărbatului au fost descoperite şi traumatisme cranio-cerebrale care puteau fi produse prin cădere.

sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Monarea aparaturii de filmat si inregistrat precum in SUA ar reduce mult abuzurile politiei precum in cazul Pitesti sau Sectia 16 unde nici acum nu se stie daca victimele decedate au fost otravite si ce otrava s-a folosit

  2. Maxim o pensie specială.
    Parchetul Militar se pricepe cel mai bine la mușamalizarea anchetelor angajaților armatei.

    • Corect! Un cadru militar are mai mari șanse decât un civil sa fie făcut basma curata de către parchet. Justiția română este in topul corupției în România. Altfel magistrații nu ar avea acordate de către politicieni cele mai mari privilegii. Binomul politician – magistrat funcționează perfect in ceea ce privește corupția.

  3. In imagini se mai observă și două politiste,acestea oare nu se fac vinovate pt moartea acelui om,ori au intrat în poliție pt parada modei,că politiste au depus un jurământ să apere VIAȚĂ și integritatea persoanei ????

    • Polițistele din teren au întotdeauna un rol de decor, că sa nu se mai comenteze faptul că stau in birouri. Practic polițistele nu presteaza decât activități birocratice.