G4Media.ro

O nouă moarte suspectă a unui general rus: Vladimir Makarov a fost…

sursa foto: Alexander NEMENOV / AFP

O nouă moarte suspectă a unui general rus: Vladimir Makarov a fost găsit împușcat în cap, după ce a fost demis de Vladimir Putin

Se presupune că un general rus, aflat în fruntea tentativelor de anihilare a jurnaliștilor, opozanților și protestatarilor, s-ar fi sinucis luna trecută, după ce a fost demis de Vladimir Putin, notează The Independent, citat de Rador.

Potrivit afirmațiilor unor jurnaliști ruși, generalul-maior Vladimir Makarov, în vârstă de 72 de ani, fusese anterior organizatorul vânătoarei celor considerați de Kremlin drept indezirabili. Dar s-a spus că, recent, el a fost silit să renunțe la funcția sa de adjunct al șefului Direcției pentru Combaterea Extremismului – un departament înființat în 2008, care îi anchetează pe protestatari și care urmărește starea de spirit a opoziției în mediile de socializare.

Potrivit unor informații transmise de agenția Tass și de ziarul Moskovskii Komsomoleț, luni, el a fost găsit împușcat în cap, la locuința sa din Golikovo, o suburbie aflată în nord-vestul Moscovei. Agenția Tass a citat o sursă din serviciul de securitate, care a spus că omul și-ar fi luat viața.

Decesul lui Makarov se înscrie într-o serie de astfel de decese considerate drept sinucideri în rândul angajaților din serviciile rusești de securitate, printre acestea numărându-se și cel al generalului-maior FSB, Evghenii Lobacev, și al generalului-maior Lev Soțkov, din Serviciul de Informații Străine al Rusiei (SVR). Canalul independent de pe Telegram, VChK -OGPU, a citat o serie de rude care au spus că Makarov intrase într-o depresie cu o lună în urmă, după ce și-a pierdut postul, și socotea că „nu mai e de niciun folos în activitatea civilă”.

Același canal a publicat o fotografie a lui Makarov în locuința sa, în care apare o armă cu aer comprimat, cu care se presupune că el s-ar fi sinucis, acasă fiind și soția și fiica acestuia.

Se presupune că, la începutul carierei sale, Makarov ar fi colaborat cu o serie de instituții financiare, printre care Academia de Securitate Economică, înainte de a ajunge în Departamentul pentru Combaterea Crimei Organizate din Ministerul de Interne și înainte de a deveni membru al Centrului ‚E’ – o organizație vizând combaterea extremismului.

Autoritățile ruse apelează la termenul ‘extremist’ pentru a descrie o serie de grupări ale opoziției – cum ar fi Fundația Anticorupție a lui Alexei Navalnîi, un adversar al Kremlinului aflat acum în închisoare – sau niște instituții de presă care au fost interzise din cauza organizării unor proteste antiguvernamentale sau din cauza difuzării unor informații considerate ca aducând prejudicii statului.

Kremlinul și-a înăsprit politica legată de presa din Rusia în urma invaziei din Ucraina, introducând niște reglementări dure de cenzurare care să-i permită să controleze informațiile legate de ceea ce Putin a calificat drept “operațiunea sa miliară specială”.

În urma acestui demers, multe dintre ultimele surse independente de informații din Rusia și jurnaliști ai acestora au fost catalogați drept agenți străini și organizații indezirabile – o calificare scoțând efectiv în afara legii asemenea publicații care activează în Rusia.

Asta amintește de brutala represiune a disidenților, când, potrivit unor observatori independenți, 19.335 de oameni au fost arestați în timpul demonstrațiilor împotriva războiului din Ucraina.

sursa: The Independent (traducere: Rador/ Alexandru Danga)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. makarov s-a impuscat cu o arma cu aer comprimat? de ce nu a folosit un pistol makarov? probabil stia ca majoritatea sunt defecte si nu au precizie…

    • „Live by the gun, die by the gun”
      Ce mult se aseamănă viata politică/socială/etc. rusă cu sintagmele interlope ale „vestului decadent”. Nu-i de mirare.

  2. Intr-adevar, un psihopat „nu mai e de niciun folos în activitatea civilă”.

  3. Mai era unul care se sinucisese, tot in Rusist4n, evident, cu 5 gloanțe trase in piept de la 4 metri!
    De-ale Rusist4nului!

  4. O fi jucat la ruleta FSB-ului…

  5. Dupa cum stim, ultimele cuvinte ale lui Maiakovski când s-a sinucis au fost „Nu trageti, tovarasi!”

  6. Bag samă că ăsta n-avea locuință cu etaj.

  7. chestii rusesti.

  8. cand generalii si familiile lor vor spune stop…nu vrem sa mu.rim ca fraierii…🛑 🛑…putleru va beli pola…‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️☝️☝️☝️☝️☝️☝️☝️☝️

  9. Кому ?