O nouă pistă genetică pentru a explica formele severe de coronavirus/ Specialiști: Am identificat gene care sunt direct relevante din punct de vedere terapeutic, ceea ce ne poate conduce la tratamente
Particularități genetice care ar putea explica de ce unii pacienți au o formă severă de Covid-19 … Cercetătorii au asigurat, vineri, că au identificat opt secvențe genetice comune pacienților grav afectaţi de noul coronavirus. Rezultatele care au fost publicate în revista medicală „Nature” ar putea, potrivit acestor oameni de știință, să ducă la o mai bună direcționare a tratamentelor, transmite 20Minutes, citată de Rador.
„Frumusețea geneticii este că poate prevedea efectele unui medicament. Ceea ce este cu adevărat interesant la acest studiu este că am identificat gene care sunt direct relevante din punct de vedere terapeutic, ceea ce ne poate conduce la tratamente”, şi-a exprimat speranţa principalul autor al studiului, Kenneth Baillie (Universitatea din Edinburgh).
Pentru a încerca să determine de ce unii pacienți suferă de o formă severă a bolii și alții nu, cercetătorii au analizat genomul a peste 2.000 de britanici grav afectați. Comparându-l cu acela al altor oameni, ei au identificat aceste opt secvențe genetice comune pacienților grav bolnavi de noul coronavirus.
Ei au stabilit că aceste secvențe au jucat un rol în răspunsul inflamator pe care corpul îl produce pentru a combate agenții patogeni, precum noul coronavirus. Mergând mai departe, au izolat în special două gene, numite TYK2 și CCR2 , al căror rol este de a codifica proteinele implicate în răspunsul inflamator al organismului. Teoretic, acționarea asupra acestor substanțe ar putea, prin urmare, să reducă severitatea bolii.
„Am arătat că persoanele care produc mai multe proteine TYK2 prezintă un risc mai mare pentru Covid. Dar există un medicament pe piață care îl inhibă”, a asigurat Kenneth Baillie la o conferință de presă online.
Grupul de medicamente care limitează acțiunea proteinei TYK2, numiți inhibitori de Janus kinaze (JAK), sunt utilizați în special împotriva artritei reumatoide, o boală inflamatorie. În plus, potrivit lui Kenneth Baillie, sunt în curs studii în ceea ce privește un tratament sintetic cu anticorpi care combate acțiunea proteinei CCR2. În opinia lui și a colegilor săi, este urgent să se testeze aceste medicamente la pacienții grav afectați de Covid.
Sursa: 20 Minutes/ Rador/ Traducerea: Rodezia Costea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu