
O nouă rachetă testată de Coreea de Nord, anunță Phenianul. SUA, Franța și Marea Britanie cer reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU
Coreea de Nord a testat joi cu succes o rachetă antiaeriană „recent dezvoltată”, a anunţat vineri agenţia oficială de presă KCNA, notează AFP, citată de Agerpres.
Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) „a efectuat la 30 septembrie un tir de testare a unei rachete antiaeriene pe care a dezvoltat-o recent”, a raportat agenţia nord-coreeană KCNA recepţionată la Seul.
„Performanţele remarcabile de luptă” ale rachetei „au fost verificate, odată cu introducerea unor noi tehnologii-cheie”, a adăugat agenţia.
Acest test a urmat unei serii de lansări de arme. Săptămâna aceasta, Phenianul a afirmat că a testat o rachetă planor hipersonică şi, dacă se confirmă veridicitatea informaţiilor, ar constitui un progres tehnologic major, deoarece poate zbura cu de cinci ori viteza sunetului.
Aceste teste au provocat consternare internaţională, Statele Unite împreună cu Franţa şi Marea Britanie cerând o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU.
Programele de arme nucleare şi rachete balistice ale ţării sunt interzise prin rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU şi, prin urmare, sunt supuse mai multor sancţiuni internaţionale.
De la instalarea lui Kim Jong Un la putere, programele de înarmare au progresat, Phenianul justificându-le prin necesitatea de a se proteja împotriva unei eventuale invazii americane.
Dar pentru secretarul de stat american, Antony Blinken, Coreea de Nord favorizează „instabilitatea şi lipsa de securitate”, a declarat el joi.
sursa foto: Twitter\ Nicolas de Riviere
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.