O nouă zi de ciocniri violente în Ecuador, între populație și forțele de securitate/ Președintele denunță o tentativă de lovitură de stat
Pentru a doua zi consecutiv, vineri după-amiază au izbucnit ciocniri violente în jurul clădirii parlamentului din Quito între demonstranţii indigeni şi forţele de securitate, preşedintele ecuadorian Guillermo Lasso denunţând o tentativă de lovitură de stat, transmite AFP.
La fel ca joi, la atacurile cu pietre, mortiere şi obiecte aruncate de protestatari, poliţiştii au răspuns cu tunuri de apă, cu gaze lacrimogene şi grenade sonore. În jurul orei locale 18:00 (23:00 GMT), ciocnirile au scăzut în intensitate. Confruntări izolate în care au fost implicate grupuri mici de manifestanţi au continuat pe alocuri.
Folosind înregistrări video în sprijinul afirmaţiilor sale pe contul de Twitter, poliţia a denunţat pătrunderea manifestanţilor în ambasada Egiptului, aflată în vecinătate, de unde „atacă poliţia cu explozibili”.
„Scopul tuturor acestor violenţe este săvârşirea unei lovituri de stat”, a afirmat preşedintele Lasso într-un discurs în care a cerut comunităţii internaţionale să acţioneze „împotriva acestei încercări de a destabiliza democraţia în Ecuador”.
Aproximativ 14.000 de manifestanţi indigeni s-au mobilizat în toată ţara pentru a protesta împotriva creşterii costului vieţii şi pentru a cere în special o scădere a preţurilor la carburanţi, potrivit poliţiei, care estimează numărul lor la aproape 10.000 în capitală.
Violenţele s-au soldat cu şase morţi şi zeci de răniţi, în timp ce Quito este în mare parte paralizat, iar circulaţia blocată de numeroase blocaje rutiere.
Liderul mişcării, Leonidas Iza, şeful Confederaţiei Naţionalităţilor Indigene din Ecuador (Conaie), a avertizat vineri într-un interviu acordat AFP că mobilizarea va dura „până se vor obţine rezultate”. Cu toate acestea, el a repetat din nou că este „deschis pentru a ajunge la un dialog cu rezultate concrete”, făcând apel la „fraţii şi surorile indigene să se întoarcă în comunităţile lor”.
„Nu vor să dialogheze (…) Nu vor pace. Până acum, singurul lucru pe care l-au arătat este că vor violenţă”, a denunţat vineri dimineaţa ministrul afacerilor guvernamentale, Francisco Jimenez, la un post de radio local.
De asemenea, armata a indicat că soldaţii care asigurau securitatea unui convoi rutier au fost „atacaţi de un grup violent” joi la Caspigasi, în suburbiile oraşului Quito, incident în care 17 soldaţi au fost grav răniţi.
Guvernul susţine că revendicările protestatarilor, doar în privinţa combustibilul, ar costa statul mai mult de un miliard de dolari pe an.
Ca situaţia să fie şi mai complicată, preşedintele Guillermo Lasso, diagnosticat pozitiv cu COVID-19, a fost nevoit să se izoleze începând de miercuri.
Preşedintele conservator, aflat la putere de un an, vede în această revoltă o încercare de a-l răsturna. Între 1997 şi 2005, trei preşedinţi ecuadorieni au fost nevoiţi să părăsească puterea la presiunea populaţiei indigene. Cu toate acestea, el poate conta pe sprijinul militarilor care i-au avertizat pe manifestanţi, acuzându-i că reprezintă un „pericol grav” pentru democraţie.
sursa: Agerpres.ro, Photo by MARTIN BERNETTI / AFP
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii