G4Media.ro

O operă a robotului android Ai-Da va fi scoasă la licitație la…

Captură YouTube

O operă a robotului android Ai-Da va fi scoasă la licitație la Londra / Portretul lui Turing ar putea fi vândut cu 180.000 de euro

O lucrare a artistului robot Ai-Da, un android cu inteligență artificială, va fi scoasă la licitație în noiembrie, ceea ce constituie o premieră, a anunțat Sotheby’s. Prețul de vânzare este estimat între 100.000 și 150.000 de lire sterline (120.000-180.000 de euro), potrivit designerilor lui Ai-Da, scrie BFM TV.

Unul dintre cei mai avansați roboți din lume

Acest tablou, numit „A.I. God”, este un portret al matematicianului englez Alan Turing, considerat unul dintre părinții informaticii moderne. Portretul face parte loturile acestei licitații online la „intersecția dintre artă și tehnologie”, care va avea loc între 31 octombrie și 7 noiembrie.

Acest android este unul dintre cei mai avansați din lume. Are brațe bionice, dar fața sa, încadrată de o perucă maro, îi oferă o asemănare stranie cu un om. A fost creat în 2019 de o echipă condusă de Aidan Meller, fondator al Ai-Da Robot Studio, împreună cu specialiști în AI de la universitățile Oxford și Birmingham din Anglia. Numele său este inspirat de Ada Lovelace, prima programatoare din istorie.

Acest robot-artist, care utilizează inteligența artificială pentru a crea picturi și sculpturi, are camere în ochi și mâini bionice. Acesta se mișcă și se exprimă autonom, fără intervenție umană.

„Prin lucrările mele despre Alan Turing, comemorez realizările și contribuțiile sale la dezvoltarea informaticii și a IA”, a declarat robotul, citat într-un comunicat de presă.

Acest portret, un chip destructurat în tonuri întunecate, evocă în mod clar temerile lui Alan Turing cu privire la utilizarea acestei tehnologii și „continuă să pună sub semnul întrebării cât de departe ne va duce puterea IA”, a subliniat creatorul Ai-Da, Aidan Meller.

Lucrările lui Ai-Da au fost deja expuse la Bienala de la Veneția, la London Design Museum, la Piramidele din Giza și la Organizația Națiunilor Unite. Robotul a ținut un discurs în Camera Lorzilor în 2022.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...