G4Media.ro

O parte din spitale şi-au reluat activitatea după atacul informatic, nu toate…

Sursa foto: Pixabay

O parte din spitale şi-au reluat activitatea după atacul informatic, nu toate însă, anunță ministrul Rafila: „Ne aflăm într-un prim proces de informatizare a sistemului de sănătate”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, despre atacul cibernetic care a afectat spitalele din România, că o parte din spitale şi-au reluat activitatea, nu toate însă iar o veste bună a venit astăzi, şi anume Bitdefender a oferit o soluţie informatică de protecţie pentru toate spitalele din România, gratuită, pentru cel puţin un an de zile. Ne aflăm într-un prim proces de informatizare a sistemului de sănătate, a mai spus Rafila, transmite News.ro.

Alexandru Rafila a declarat despre atacul cibernetic, că prin atac a fost blocată activitatea de transmitere a datelor şi au fost deconectate mai multe spitale pentru ca aceste consecinţe ale atacului să nu se extindă şi eventualele scurgeri de date să fie cât mai puţine.

Ministrul a precizat că o parte din spitale şi-au reluat activitatea, nu toate însă.

”O veste bună, Bitdefender a oferit o soluţie informatică de protecţie pentru toate spitalele din România, – gratuită, pentru cel puţin un an de zile”, a anunţat ministrul Rafila.

El a menţionat că vor lucra cu DNSC şi cu alte instituţii pentru creionarea unei legislaţii clare şi a unor norme clare în ceea ce priveşte protecţia datelor medicale.

”Ne aflăm într-un prim proces de informatizare a sistemului de sănătate, care nu înseamnă doar spitale ci şi minister, direcţiile de sănătate publică şi trebuie integrate toate aceste sisteme”, a mai arătat ministrul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...