G4Media.ro

O femeie a murit după ce a fost mușcată de câini în…

Sursa foto: Facebook/ Salvați Lacul Morii

O femeie a murit după ce a fost mușcată de câini în zona Lacului Morii / Femeia fusese atacată de maidanezi în aceeași zonă, anul trecut

O femeie care alerga pe malul Lacului Morii a fost găsită moartă după ce ar fi fost mușcată de câini. Poliția a fost alertată prin 112 iar echipajul medical care a ajuns la fața locului a constatat decesul. Aceeași femeie fusese internată în urmă cu un an după ce a fost atacată de o haită de maidanezi în aceeași zonă a Lacului Morii.

„Astăzi, 21 ianuarie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că o persoană care alerga în zona unui lac, din Sectorul 6, ar fi fost mușcată de câini.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat victima, iar un echipaj medical a constatat decesul.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.

Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, a precizat poliția, într-un comunicat.

În primăvara anului trecut, femeia a fost atacată de o haită de 20 de câini maidanezi, pe podul ,,La Roșu” de pe Lacul Morii.

Femeia a fost dusă la spital conștientă, dar cu răni multiple la mâini și picioare din cauza mușcăturilor.

Incidentul a fost confirmat de Poliția București, care arată că femeia a fost salvată de o persoană care a sunat la 112.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

59 comentarii

  1. Ciucule, ce faci, ocrotesti maidanezii care apoi omoara oameni? Vrei sa fii primar general, il sabotezi cu colegii tai din PNL pe Nicusor Dan, dar nu poti avea grija de Sectorul 6? S-a pesedizat complet Ciucu asta…

    • Lasă mă că știe ce face, îl votează lumea pentru că le face târguri de sărbători. Doamne ajută :))

    • Cum îl sabotează pe Neicușor? Că Neicușor are majoritate în Consiliul General și face ce vrea cu ajutorul PNL-ului acolo. Deci explică cu cuvintele tale cum îl sabotează? Ce vrea bietul Neicușor să facă și nu îl lasă PNL-ul?

    • Prin faptul ca lacul morii a fost luat de S6 de la primaria generala iar conform unor declaratii ale celor de la ASPA, politia locala S6 i-a impiedicat in septembrie anul trecut sa ridice cainii din zona

  2. oamenii nu-și iau cu 20 lei un dispozitiv mic cu ultrasunete? Eu merg cu bicicleta, se iau cîini după mine, apăs butonul și-și aduc brusc aminte că au treabă altundeva!

    • Da ma, e vina femeii ca avea impresia ca arata pe o pista amenajata intr-un oras si nu in padure.
      Mai bine iti vedeai de bicicleta decat sa comentezi.

    • De aproape 70 de ani am învățat destule și mai învăț, dta ce faci? Altceva decît să fii agresiv nu te duce mintea? Un mic dispozitiv cu ultrasunete de 20 de lei le salva viața și persoanei din Roadeș și celei din București. Sau nu merita prețul?

    • Tataie,
      Nu funcționează acele dispozitive. Le ignoră maidanezii.
      Dar faci pe superiorul, ca orice c.o.c.alar.

    • Eu am încercat să dau sfat util pentru viitor, vorbesc din experiență, funcționează, dar lipsa voastră de educație nu poate fi surmontată!

  3. Vechea poveste cu gardul vopsit. Degeaba faci pista de alergare si amenajezi promenada pe lacul morii daca lasi acolo caini care pot sa omoare pe aia care alearga.
    Si da, Ciucu se cam pesedizeaza pe zi ce trece chiar si numai prin mostrele de aroganta si autosuficienta. Sper sa il urmareasca cineva si la cate case o sa-si construiasca dupa acest mandat de primar.

    • Daca si aia se numeste promenada atunci DA, sa traiasca dom premar ca nea dat care numa iel si pesedeu ne da

  4. Sunt curios cine plăteșe pentru viața asta de om.

    • Nimeni. Ca de obicei. La noi nu exista demisii de onoare.
      Si la anul la alegeri oamenii vor tine minte ca Ciucu a amenajat lacul, nu o sa isi mai aduca aminte decat familia femeii de aceasta tragedie.

    • Ar trebui sa-si dea demisia Ciucu, director ASPA, sef politia locala S6. Reinceputa o campanie tip „Basescu”.

    • Epilatoarea de la USR a plătit pentru cele 600 de vieți zilnice ale masacrului ei în fruntea Ministerului Sănătății?

    • Nah, nici o epilatoare de la USR, nici un fel de masacru zilnic, dar, clar, o groază de postaci pe gratis pe aici.

    • Eugen,
      Bolșevic p.e.n.ibil, ministerul sănătății a avut zero atribuții în pandemie. Vaccinarea, spitalele Covid au ținut 100% de Câțu, Arafat, Ghorghiță.

  5. Omg.
    Putea sa fie scena asta și acum 30k ani.

    Un om singur aleargă și e atacat de o haita de lupi.

    Alea 98% din gene similare cu lupii au fost de ajuns.

    • Ce spun ONG istii foarte inteligenti si milosi?

    • Păi ONGiștii ăia inteligenți și miloși până una alta îți fac ție treaba, dacă tu tot refuzi să te implici indiferent cum în viața cetății. Probleme, Gogule ?

  6. 7000 de ong-uri pe metru pătrat. Toți încasează bani pe vorbe. Aspa e o structura capusata politic deci nici cu ăștia nu ai ce face, toată zona giulesti e plină doar de oameni de calitate care duc câinii și pisicile pe lacul morii sau pe câmpurile din jur. Deci de vină e Nicușor.

    • Cum e vina lui Nicusor, daca cum ai spus si tu, Aspa e capsuita politic de PSD? Directoarea e pusa de psd si a incercat sa candideze la sectorul 1 pentru pozitia de consilier local din partea PSD?

  7. Poliția animalelor ( da, avem o astfel de poliție plătită din bani publici ) are treabă cu cei care vorbesc urât cu animalele și cei care-și țin câinii legați în lanț ! Haitele de câini vagabonzi, de animale sălbatice, urșii gunoieri și orice animal, reptilă sau pasăre care amenință viața oamenilor sunt în „grija” și responsabilitatea altor instituții, ei au în grijă pedepsirea oamenilor.

  8. inchisoare pe viata pt administratia locala..a murit un om in plm si nu se ia nici o masura

  9. Alti ziaristi zic ca e aceeasi femeie care a fost ranita grav anul trecut in acceasi zona, tot de o haita de caini(poate aceeasi haita).
    Daca e asa, cred ca s-a combinat incompetenta lui ciucu, alt arivist sforaitor, care a facut promenada lui peste prajit fara sa curete zona cu prostia incredibila a unui om care nu a invatat nimic din ce-a patit anterior. Practic, nu e normal sa ti se plimbe haite de caini, ca-n anii 90, pe promenada inaugurata cu mare pompa si nu e normal sa te duci sa alergi pe unde ai incasat-o cu cateva luni in urma fara sa iti iei niste masuri de siguranta, daca tii neaparat sa te dai iar pe-acolo.

  10. Situația persistă de 30 de ani. Am pățit-o și eu pe L. Morii. Cred că persoana mâncată de câini e străină. O vedeam mereu alergând, iarnă, vară, zâmbea mereu. Cum cei zdraveni și apți pleacă din România, șanse ZERO.

    • Cei mai multi, sute de caini, se strang si coboara de la groapa de gunoi Rudeni.

    • A mai fost mancata si anul trecut pe jumatate, a avut rani grave, apoi s-a dus iar acolo, desi, din cei 8 caini care au atacat-o in aprilie 2021, ASPA a prins doar unul singur. :((((
      Da’ e o armata intreaga de sefi si sefuleti care paraziteaza institutia care se ocupa in Bucuresti, cu animalele, zeci de persoane care plimba 5 foi si au spor de pericol sau de conditii vatamatoare. https://aspa.ro/wp-content/uploads/2022/10/LISTA-CU-VENITURILE-SALARIALE-LA-30.09.2022.pdf
      Un sef de birou care freaca menta la birou are un venit de aproape 10 000 lei plus spor de 1200 de conditii periculoase, desi nu e el ala care prinde cainele.

  11. Unde sunt hingherii? Așteaptă sa moara oamenii!

  12. Adevarul este ca zecile de ONG uri care cer mieros procent din impozit si bani, sunt absolut inutile! Aproape nici una nu are disponibilitate sa duci un animal la sterilizat! Toti zic ca sunt ocupati pana peste cap si te trimit la veterinar unde ti se cer si 500-1000 de lei sa sterilizezi un caine sau o pisica! Asta e nesimtire si statul ar trebui sa faca ceva.

  13. Am ajuns să fim mâncați de câini în n București si in toata țara! Cainii fara stapan trebuie exterminati, fiindca sunt cu miile.

  14. Cetățeanul roman tb.sa ȘTIE ca e pus permanent între 2 alternative,ambele aducătoare de risc major pt.fiinta lui :statul roman care doar ii cere dar în toate situațiile îl consideră o ființă nedemna de luat în seama și jungla aducătoare de pericole din jurul lui ( strada,pasarele,pasaje,trafic ,parcuri,loc de munca).

  15. Unele surse spun ca ar fi aceeasi persoana cu cea care a fost muscata anul trecut tot in zona asta. Am I right?

    • E aceeași persoană de anul trecut conform altor două ziare majore.

    • „Femeia a mai fost atacată de câini, în luna aprilie 2022, în aceeași zonă, au declarat surse judiciare pentru Libertatea”

  16. Multumiti-i lui brigitte bardot si lui marinescu,plus sutelor de ong bine platite!inainte se facea sapun din ei!

  17. Cainii aia, daca nu au proprietar, apartin primariei sectorului 6, e simplu.
    Adica penelistului Ciucu care mananca kakat pe fb cu realizarile lui, iar femeile fara aparare mor mancate de caini pe strada.
    A mai fost un caz recent cu o prezentatoare TVR care a scapat ca prin urechile acului, in acelasi sector al javrei peneliste.
    Sper ca urmatorul caz sa fie nevasta sau fiica unui penelist, sa ii vad pe impostorii astia cum platesc pentru nesimtirea lor.

    • Când a murit acel biet copil mușcat de câini, ați sărit toți pe primarul general, nu pe primarul de sector. Acum când e Neicușorul vostru primar general, săriți pe primarul de sector, nu pe primarul general.
      R-ați a dreaq de nesimțiți!!!

    • ADP sector 2 si proprietarul terenului au fost de vina atunci. Keyword sector 2…
      Ce va sta voua in gat nicusor…
      Sa candideze ma ciucu la primaria generala, ca am mai avut-o odata pe Firea primar, ce naiba poate sa mai strice si a doua oara? Ca pe al nostru arogant de sector 6 sigur nu-l votez.

    • @Unu
      Bați câmpii și dezinformezi.
      ASPA, care trebuia să se ocupe de problemă, e în subordinea directă a primarului general, nu a primarului de sector.
      R-ați a dreaq, cum Neicușor nu e vinovat de absolut nimic din ce se întâmplă în orașul ăsta!
      nesimțiților!

    • @johny walker ASPA a ridicat 120 de caini doar din zona aia, anu trecut in sepembrie au mai avut o actiune in zona dar se pare ca politia locala S6 nu a fost de acord. Las-o ca macane cum ar spune un geniu in viata. Maca maca

    • Ce înjură Nelu pe aici

  18. Pentru urmatorii amatori de alergat nu strica sa luati un spray cu piper la voi daca alergati prin zonele astea. E mic, usor si ieftin. Nu va puneti baza in primari, ei sunt acolo sa se imbogateasca pe ei

    • Sunt persoane pe care frica le blocheaza total, nici sa tipe nu mai sunt capabile. Poti sa ai si AKM la tine, muschii nu mai reactioneaza.

    • poate functioneaza pentru 1-3, dar ma indoiesc o la o haita. Mai ramane sa imi spui sa alerg in sala, sau sa nu ies la alergat daca nu sunt sigur ca sunt mai bun decat Bolt si Lewis la un loc

  19. Trebuie legi aspre în România Români sunt mulți care nu le pasă de nimik sau sunt prea prosti să înțeleagă că arcuncatul gunoiului pe unde apucă nu e bine asa e si în cazul bietelor animale abandonate pe străzi 1 pisici si câini toate trebuie adunate de autorității si date spre adopție în țară sau străinătate Sterilizate etc 2 toți propietarii de pisici si câini trebue înregistrați număr animale are si să de raportul periodic starea animalelor si verificat periodic de autorității ce fac cu animalele puii animalelor respective si cum sunt tratate animalele aci vorbim de toate animalele deținute de oamenii 3 aplicat legi aspre pentru cei ce abandonează animalele pe străzi câmp etc sau maltratează animalele precum închisoare cu executare amenzi mari de zeci de milioane nesigur uni ce bat si maltratează animalele ar merita si o bătaie bună acei indivizi ce se comportă rău cu animalele asa se comportă si oamenii punct 4 și 5 statul trebuie să ia măsuri urgente asfel azungem ca în junglă

  20. Nu iesim in strada sa „salvam” sa alea? Nu-l saltam pe Ciucu? Sau doar Piedone nu ne place cand omoara oameni?

  21. g4 da iar cu nasul in pamant (ca sa fiu politicos).
    „Femeia a fost găsită de polițiști pe câmp, „la 270 de metri distanță de cea mai apropiată locuință și la 300 de metri distanță de cel mai apropiat punct de digul Lacul Morii- zona neamenajată, aflată la granița cu Comuna Chiajna”.”terenul, care a aparținut în trecut CAP, se află în prezent în posesia a trei persoane.” Banuiesc canu e vorba de CAP sector 6, poate CAP Chiajna.
    oricum nu conteaza ca nu plateste nimeni.

  22. 90% din cei care comenteaza aici sunt cei care lasa in libertate animale sau le parasesc in saci si apoi se asteapta xa altii sa le rezolve problemele. De asemenea tot ei nu au ajutat in viata lor un ong sa se ocupe de vreun animal, iarasi altcineva sa se ocupe ca cica ceilalti ar avea bani din cer (dar ei nu ar da 50 de lei sa castreze un animal ca e prea scump). In general romanii s-au prostit rau, nu sunt in stare sa vada adevaratul vinovat nici daca le arati video ca ei au aruncat animalele in strada.

  23. in uk dupa 7 zile daca cainele fara stapan nu e adoptat e eutanasiat… e o solutie trista dar umana… e mult mai trist sa traiesti intr-o tara in care risti sa fii omorat de caini…..‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️

  24. Tu eşti acelaşi Florin care juisează la crimele maimuțelor ruseşti în Ukraina?

  25. Este siguranta publica! Sunt o gramada de caini vagabonzi pe strazi si in orice seara poate sa atace o persoana. In orice seara poate sa sara o haita de caini pe un copil care alearga
    O persoana din familia mea era sa fie muscata, lucrand in schimbul doi noaptea, ducandu se la munca

  26. O idioata…Știa de-acum un an că e o problema in zona, a mai patit-o odată. O idioata ecologista, activistă, stil de viață sănătos … o idioata fără școala vieții, tipologia individului hipster, fătat…Avea la dispoziție jumătate din lac pentru alergat, zona amenajata. Dar ce să-i ceri unei boschetare…

    • Nici ție nu prea avem ce să îți cerem, ești egal cu Putler la empatie.

    • Daca a ales sa alegere in timpul liber, o face idioata, ecologista, activista? Doar hipsterii alerg? Eati atat de încuiat, din ce cătun al tarii ai evadat?

  27. Sa protejam cainii care omoara oameni Sau sa omoram oamenii care protejeaza cainii care omoara oameni?