O persoană va fi considerată complet vaccinată dacă a fost imunizată cu seruri omologate de OMS și marile agenții sanitare/ EMA nu recunoaște varianta indiană a vaccinului AstraZeneca, distribuită în 133 de țări, în 91 de milioane de doze
Autorităţile de peste tot în lume trebuie să considere pe deplin vaccinată orice persoană care a fost imunizată cu seruri omologate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi de marile agenţii sanitare, inclusiv pentru călătorii şi adunări publice, a subliniat joi mecanismul COVAX, informează AFP.
Această luare de poziţie survine după introducerea, joia aceasta, a certificatului privind COVID-19 în cele 27 de ţări ale UE, plus Elveţia, Liechtenstein, Islanda şi Norvegia.
Însă, printr-o decizie criticată în ultimele zile de numeroase ţări, în special africane, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) nu recunoaşte versiunea indiană a vaccinului AstraZeneca (Covishield), care garantează drept de intrare în aceste ţări. EMA consideră că sunt posibile „diferenţe” de fabricare.
Pentru partenerii COVAX, orice măsură care autorizează doar persoanele protejate de o parte dintre vaccinurile omologate de OMS să profite la reîntoarcerea din călătorii „creează un sistem cu două viteze, care adânceşte şi mai mult decalajul în ceea ce priveşte vaccinările şi exacerbează inegalităţile constatate deja în distribuirea de vaccinuri anti-COVID-19”.
„Aceasta ar avea impact negativ asupra creşterii economiilor care deja au suferit cel mai mult”, insistă reprezentanţii programului COVAX, un parteneriat între Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alianţa pentru Vaccinuri (GAVI) şi Coaliţia pentru pentru Inovaţii în Pregătirea pentru Epidemii (CEPI).
De asemenea, grupul estimează că aceasta subminează şi mai mult încrederea deja fragilă în ceea ce priveşte vaccinarea, în special cu doze AstraZeneca.
Sistemul COVAX se baza în special pe doze de vaccin AstraZeneca fabricate de Serum Institure of India şi care nu este prin urmare recunoscut de EMA. Până la această oră el a permis distribuirea a peste 91 milioane de doze în 133 de ţări, ceea ce e mult sub previziuni, India blocând exporturile acestui vaccin pentru a-şi imuniza în mod prioritar propria populaţie.
În ceea ce priveşte UE, ţările membre sunt obligate să accepte pe teritoriul lor călătorii vaccinaţi cu patru produse autorizate la nivelul UE: Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson.
De asemenea, ţările membre pot, dar nu sunt obligate, să admită persoanele vaccinate cu seruri autorizate în unele ţări ale UE (cum este vaccinul rusesc Sputnik V folosit în Ungaria) sau cu produse omologate de OMS (cum este cel chinezesc Sinopharm, dar şi Covishield, foarte utilizat în Africa).
OMS a omologat de urgenţă vaccinurile anti-COVID-19 ale companiilor Sinovac, Sinopharm, Moderna, Pfizer/BioNTech, două seruri ale AstraZeneca fabricate în India şi Coreea de Sud (OMS numără aceasta ca două omologări, chiar dacă produsul este identic) şi cel al companiei Johnson&Johnson, denumit Janssen.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii