O pictură veche de 200 de ani din interiorul unei biserici monument istoric a fost distrusă după ce un instalator a montat o centrală termică
O pictură veche de mai bine de 200 de ani, a Bisericii Sfântul Nicolae din Târgu Jiu, a fost distrusă după ce un instalator a montat o centrală termică fără acordul Direcției Județene pentru Cultură. Fotografia a fost postată pe Facebook de activistul Marius Tudor, cunoscut pe plan local pentru apărarea clădirilor monument istoric:
”Biserica Sfântul Nicolae din Târgu-Jiu – Ctitorie de la 1795 a protopopului Andrei Schevofilax şi soţiei sale Maria, a pitarului Grigorie Crăsnaru şi a Stancăi slugereasa Crăsnaru, soţia slugerului Gheorghe Crăsnaru a fost terminată în anul 1813, după cum reiese din pomelnicul semnat la 1814 de Dionisie Eclesiarhul. Pictura interioară a fost făcută la 1812 de diaconul Mihai din Târgu-Jiu, Anghel vopsitorul şi de Ion. Și cică de ce sunt eu trist”, a scris acesta pe Facebook și a postat fotografia care ilustrează compromiterea picturii vechi de două secole.
Șeful Direcției Județene pentru Cultură Gorj, Pompiliu Ciolacu, a declarat pentru Digi24 că a dispus un control la Biserica Sfântul Nicolae:„În urma cercetărilor să aflăm cum s-a întâmplat acest lucru, când, cine și în baza a ce s-a dispus acest lucru. Probabil că vom dispune și o expertiză tehnică pentru a vedea dacă acest proces este reversibil, adică dacă putem corecta acest lucru și putem găsi o altă locație pentru respectiva centrală”, a spus el.
sursa foto: Facebook/ Marius Tudor
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii