G4Media.ro

O presupusă arestare cu beneficii: Va profita Trump de problemele legale ca…

Sursa Foto: Facebook / Donald Trump

O presupusă arestare cu beneficii: Va profita Trump de problemele legale ca să castige Casa Albă în 2024?

Posibila arestare a lui Donald Trump în cursul acestei săptămâni, anunțată de fostul președinte pe rețelele de socializare, l-ar putea ajuta pe acesta în cursa pentru Casa Albă din 2024, mai ales dacă republicanii vor reuși să convingă publicul american că problemele sale legale sunt rezultatul persecuției politice a adversarilor democrați. Aceasta este una dintre opiniile cele mai vehiculate pe scena politică de la Washington în contextul în care procurorii din New York par să fie la un pas de a-l pune sub acuzare pe fostul lider al Statelor Unite în urma investigației legate de plata unuei foste vedete porno.

O arestare anunțată online

Fostul preşedinte a anunţat sâmbătă că va fi arestat şi a făcut apel la suporterii săi să protesteze, cerându-le „să ia țara înapoi.”

Într-o postare pe reţeaua sa de socializare, Truth Social, fostul lider de la Casa Albă a afirmat în mai multe mesaje scrise complet cu majuscule că biroul procurorului districtual din Manhattan îl va aresta marţi.

„NAȚIUNEA NOASTRĂ ESTE ACUM LUMEA A TREIA și MOARE. VISUL AMERICAN E MORT! ANARHIȘTII RADICALI DE STÂNGA NE-AU FURAT ALEGERILE PREZIDENȚIALE, ȘI ODATĂ CU ACESTEA, INIMA ȚĂRII NOASTRE. PATRIOȚII AMERICANI SUNT ARESTAȚI ȘI ȚINUȚI ÎN CAPTIVITATE CA ANIMALELE, ÎN TIMP CE CRIMINALILOR ȘI BRUTELOR STÂNGISTE LI SE PERMITE SĂ CUTREIERE STĂZILE, SĂ OMOARE ȘI SĂ INCENDIEZE FĂRĂ REPERCURSIUNI. MILIOANE SE REVARSĂ PRIN FRONTIERELE NOASTRE DESCHISE, MULȚI DIN ÎNCHISORI ȘI INSTITUȚII MENTALE. CRIMINALITATEA ȘI INFLAȚIA NE DISTRUG MODUL DE VIAȚĂ..

INFORMAȚII ILEGALE SCURSE ACUM DE LA BIROUL PROCURORULUI DISTRICTULUI MANHATTAN, CORUPT ȘI FOARTE POLITIZAT, CARE A PERMIS STABILIREA DE NOI RECORDURI ÎN CRIMINALITATE VIOLENTĂ ȘI AL CĂRUI LIDER ESTE FINANȚAT DE GEORGE SOROS, INDICĂ CĂ, FĂRĂ SĂ EXISTE VREO CRIMĂ PE CARE SĂ O POATĂ DOVEDI ȘI BAZÂNDU-SE PE UN BASM VECHI ȘI COMPLET DEMONTAT (DE NUMEROȘI ALȚI PROCURORI!), CANDIDATUL REPUBLICAN CARE CONDUCE DE DEPARTE ȘI FOST PREȘEDINTE AL STATELOR UNITE ALE AMERICII VA FI ARESTAT MARȚEA SĂPTĂMÂNA VIITOARE. PROTESTAȚI, LUAȚI-VĂ NAȚIA ÎNAPOI!”

În aceeași seară, avocatul fostului președinte, Joe Tacopina, a declarat că, dacă va fi pus sub acuzare de marele juriu din Manhattan, Trump se va preda pentru a face faţă acuzaţiilor penale. Tacopina a făcut această precizare în contextul în care agenţiile de aplicare a legii federale, de stat şi locale pregătesc măsuri de securitate pentru situația în care republicanul va fi arestat.

Reamintim că Trump este investigat de biroul procurorului districtual din Manhattan, democratul Alvin Bragg, pentru că compania sa a înregistrat drept cheltuieli legale o rambursare către fostul său avocat personal Michael Cohen pentru 130.000 de dolari, pe care acesta i-ar fi dat lui Stormy Daniels înainte de alegerile din 2016 pentru ca starleta porno să nu vorbească public despre aventura sexuală pe care ar fi avut-o cu Trump. Citește mai multe despre acest caz aici.

Trump neagă că a făcut sex cu Daniels şi a condamnat ancheta şi alte investigaţii penale cu care se confruntă ca fiind o vânătoare de vrăjitoare partizană.

Fostul președinte republican, care are protecţie 24 de ore pe zi din partea Serviciului Secret, locuieşte în prezent în reședința de la Mar-a-Lago din Palm Beach (Florida).

Conform legii, guvernatorul din Sunshine State este responsabil să se asigure că o persoană din stat este arestată şi livrată într-un alt stat, dacă persoana respectivă este acuzată de infracţiune. Legea din Florida îi oferă însă guvernatorului şi puterea de a solicita o investigaţie suplimentară înainte ca un inculpat să fie extrădat, dacă acel inculpat refuză să respecte extrădarea. (Postul de guvernator este ocupat în prezent de Ron DeSantis, un potențial rival al lui Trump în cursa pentru Casa Albă din 2024).

Împiedicat să candideze?

În cazul în care Trump va fi acuzat efectiv de o infracțiune, ar fi prima dată când o investigație legată de republican va duce la arestarea sa. Mai multe anchete declanșate începând din 2017, după ce el a ajuns la Casa Albă, s-au soldat cu puneri sub acuzare ale unor apropiați și colaboratori de-ai săi, dar niciuna nu s-a finalizat cu urmărirea în justiție a fostului președinte.

Protocolul Departamentului de Justiție împotriva acuzării unui președinte în funcție a blocat aproape orice efort al agenției de a face acest lucru în timp ce Trump era încă la Casa Albă, dar pierderea președinției în 2020 a deschis ușa urmăririi penale. Procurorul special Jack Smith investighează în prezent implicarea lui Trump în atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului, precum și manipularea de către acesta a materialelor clasificate după ce i s-a terminat mandatul. Procurorii din comitatul Fulton (Georgia) anchetează eforturile lui Trump și aliații săi de a anula rezultatele alegerilor din Georgia din 2020. Iar la New York, procurorul general și procurorul districtual din Manhattan au cercetat finanțele personale ale lui Trump și cele ale companiei imobiliare omonime.

În contextul posibilei arestări a fostului republican, analiștii americani se întreabă acum ce se va întâmpla cu cursa pentru Casa Albă din 2024 și cu capacitatea lui Donald Trump – candidatul republican cotat de mulți cu cele mai mari șanse de a-l înfrunta pe democratul Joe Biden – de a participa la ea?

Experții legali de peste ocean afirmă că Trump nu va avea niciun fel de probleme să candideze pentru Casa Albă chiar dacă va fi pus sub acuzare penală. Nu există restricții în Constituția SUA care să împiedice vreo persoană acuzată sau condamnată pentru o infracțiune, sau chiar care ispășește în prezent o pedeapsă, să candideze sau să câștige președinția Americii. Chiar dacă ar fi judecat și condamnat într-unul dintre așa-numitele „procese rapide,” model care există în China pentru infracțiuni legate de droguri, Trump ar putea să-și conducă întreaga campanie prezidențială dintr-o celulă de închisoare.

Ceea ce este mult mai puțin clar este ce s-ar întâmpla dacă Trump ar câștiga Casa Albă în acest scenariu. Așa cum nu există restricții în Constituție pentru ca o persoană să candideze în timp ce este acuzată, nu există nicio explicație pentru ceea ce ar trebui să se întâmple în cazul în care acea persoană câștigă fotoliul de lider al Americii.

„Nu există nimic în Constituție care să descalifice persoanele condamnate pentru infracțiuni să candideze sau să servească drept președinte,” a declarat Kate Shaw, profesoară la Cardozo School of Law, citată de ABC News. Shaw a spus că, în timp ce încarcerarea lui Trump „ar îngreuna, dacă nu ar face imposibilă, campania sa electorală,” impedimentul ar fi o „problemă practică, nu legală.”

După cum a explicat ABC News, „Constituția SUA nu enumeră absența unui cazier judiciar ca o calificare pentru președinție. Se spune doar că cetățenii născuți în America care au cel puțin 35 de ani și sunt rezidenți în SUA de 14 ani pot candida la președinție.”

Experții constituționali au mai spus și că deciziile anterioare ale Curții Supreme susțin că Congresul nu poate adăuga calificări pentru funcția de președinte. În plus, un stat nu poate interzice infractorilor inculpați sau condamnați să candideze pentru funcții federale.

NY Magazine l-a dat ca exemplu pe candidatul la președinție din partea Partidului Socialist din 1920, Eugene V. Debs, care a câștigat 913.693 de voturi în timp ce era încarcerat la Penitenciarul Federal din Atlanta pentru acuzații de răzvrătire legate de opoziția sa față de participarea SUA la Primul Război Mondial. Debs a fost eliberat ulterior când câștigătorul din 1920, Warren G. Harding, i-a comutat pedeapsa, apoi l-a invitat la Casa Albă pentru o întâlnire cordială.

Consensul experților legali este așadar acela că lui Trump nu i se poate interzice să candideze pentru realegere – cu excepția cazului în care încheie un fel de înțelegere cu procurorii care să includă renunțarea la funcția publică. Lucru care în acest moment este puțin probabil. Trump și-a anunțat deja participarea la cursa electorală din 2024, iar ambiția lui declarată este să revină în Biroul Oval, de unde, susține el, a plecat ca urmare a alegerilor „furate” din noiembrie 2020.

Imbold pentru 2024

Dacă experții legali par să fie unanimi în a afirma că Trump va putea să candideze pentru Casa Albă în 2024, în ciuda unei posibile puneri sub acuzare în cazul banilor dați lui Stormy Daniels și/sau în alte cazuri, opiniile sunt împărțite în ceea ce privește efectele unei potențiale arestări asupra campaniei sale electorale.

Așa cum afirmă numeroși comentatori, Trump este convins că ancheta procurorului Bragg nu va pune capăt campaniei sale de realegere în funcția de președinte. De fapt, republicanul a spus pentru Associated Press că acuzațiile penale nu l-ar descuraja deloc. „Oh, absolut, nici nu mă voi gândi să plec,” a declarat el săptămâna trecută. „Probabil, îmi va crește procentele.”

Așa cum scrie NY Magazine, declarația „poate suna ca o altă laudă trumpiană ciudată, dar este de fapt complet plauzibilă – cel puțin pe termen scurt. Nu există niciun motiv să presupunem că un rechizitoriu penal va schimba părerea credincioșilor MAGA” – adepții filozofiei Make America Great Again, promovată de republican.

Trump a beneficiat în mod clar de ambele încercări ale democraților din Congres de a-l demite când era președinte, fiind susținut puternic de republicanii din legislativ, dar și de membri obișnuiți ai partidului. Iar bazei lui electorale i s-a repetat de ani de zile că „statul paralel,” cu tentaculele sale ce se extind în fiecare ramură a guvernului, dar și în FBI sau CIA, este hotărât să-l îndepărteze din peisaj pentru a relua persecuția împotriva „patrioților” și distrugerea Americii la ordinul globaliștilor.

„Niciunul dintre cazurile care ar putea duce la acuzații împotriva lui Trump nu îi va șoca sau jigni pe susținătorii săi,” a scris revista, care se referă la faptul că Team Trump a vorbit mereu despre anchetele împotriva sa ca „pur și simplu politice,” „vânători de vrăjitoare” și răzbunări ale mașinăriei politice infernale a Partidului Democrat, ajutat de o presă favorabilă stângii americane. De exemplu, Trump i-a atacat mereu pe procurorii care îl anchetează ca „instrumente democrate corupte și partizane,” aici incluzându-l pe procuorul districtual Alvin Bragg din Manhattan, un democrat de culoare, procuroarea șefă din New York, Letitia James, democrată de culoare, sau procuroarea din Atlanta, Fani Willis – o femeie de culoare, democrată și fiica unui fost membru al Panterelor Negre.

Comentatorii americani cred că, aproape cu siguranță, Trump va încerca să se folosească de posibila punere sub acuzare și arestare în cazul banilor pentru Stormy Daniels în folosul său politic. Nu ar fi pentru prima dată când se întâmpla asta, iar Trump este considerat un maestru în manipularea unor potențiale acțiuni și evenimente potențial negative în folosul său, potrivit New York Times.

De asemenea, este aproape cert că baza sa politică se va strânge și mai mult în jurul său, convinsă că acțiunile legale ale procurorilor din New York sau Georgia sunt motivate politic și au ca scop final împiedicarea lui de a participa la cursa pentru Casa Albă de anul viitor.

Reacția liderilor republicani din ultimele două zile prefigurează strategia dreptei conservatoare în cazul lui Trump. De la Kevin McKarthy la Mike Pence și Ted Cruz, mai marii Partidului Republican au descris posibila arestare a lui Trump ca o „răzbunare politică a democraților,” „un lucru neamerican” și „o anchetă motivată politic.”

În sfârșit, nu puțini au fost politicienii și analiștii americani care s-au declarat convinși în ultimele două zile că posibila arestare a lui Trump îi va spori șansele de a ajunge la Casa Albă. Guvernatorul din Hampshire, republicanul Chris Sununu, a declarat duminică că posibila arestare iminentă a fostului președinte generează simpatie pentru Trump, senatorul republican Lindsey Graham (Carolina de Sud) a afirmat că procurorul Bragg „a făcut mai mult” pentru a ajuta ca Trump să fie reales decât oricine altcineva din țară, în timp ce Marjorie Taylor Greene – republicana radicală care reprezintă Georgia în camera inferioară a Congresului – a postat pe Twitter că Trump „va câștiga chiar cu mai mult” decât avea să obțină deja dacă Bragg îl va pune sub acuzare.

Iar miliardarul Elon Musk s-a făcut ecoul multor voci care au anticipat că Trump va ajunge din nou la Casa Albă dacă va fi pus sub acuzare de procurorii din Manhattan. „Dacă se întâmplă acest lucru, Trump va fi reales într-o victorie zdrobitoare,” a scris Musk într-un tweet. (Surse: USA Today, NBC News, ABC News, The Hill, New York Times, NY Magazine, Twitter, Truth Social)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Trump este istorie.

  2. Ar fi culmea ca după modelul de la noi, când au participat la alegeri și au fost aleși pușcăriași deja închiși, lui Trump să i se mai permită (chiar și de către propriul partid) candidatura. Ar fi un succes al mafiotului Putin.

  3. Deci avem meniul complet.
    Totul in CAPS LOCK cum ii sta bine unui candidat de neam prøst, realitati alternative,alegerile furate cu baloții pe câmp, Soros mentionat direct, nici o mentiune despre banii dati actritei si evident partea aia cu radicalii, comunistii si luati-va tara inapoi.
    Un apel à la 6 ianuarie, varianta Reloaded.