O reproducere a scheletului calului preferat de Napoleon, montată deasupra mormântului lui, naște polemici în Franța
O reproducere din plastic a scheletului calului preferat al lui Napoleon, Marengo, montată deasupra mormântului imperial de la Domul Invalizilor – un aranjament realizat de artistul contemporan Pascal Convert – a provocat indignarea admiratorilor împăratului francez, chiar în perioada evenimentelor legate de împlinirea a două secole de la moartea sa, transmite sâmbătă AFP, citată de Agerpres.
Instalaţia denumită „Mémento Marengo” a fost amplasată în cadrul seriei de evenimente „Napoléon? Encore!” la Domul Invalizilor din Paris, evenimente la care au participat aproximativ treizeci de artişti contemporani – unii cunoscuţi, precum Georg Baselitz sau Laurent Grasso – şi alţii tineri, aflaţi la început de drum.
Proiectul coordonat timp de 2 ani de Eric de Chassey, directorul Institutului Naţional de Istorie a Artei (INHA), a avut drept obiectiv oferirea de libertate deplină artiştilor chemaţi să „se exprime în diversitate”.
Pascal Convert a ales să preia un ritual antic evocat de Herodot, prin care războinicii erau îngropaţi alături de caii lor, şi a reconstituit din plastic, în 3D, scheletul pur-sângelui imperial conservat la National Army Museum din Londra.
Marengo a fost calul preferat al lui Napoleon şi l-a purtat pe împărat în mai multe bătălii, până la Waterloo, în 1815, unde a fost capturat de trupele ducelui de Wellington.
„Ştiu că această lucrare poate genera neînţelegeri, însă ea nu este o lipsă de respect”, a comentat Eric de Chassey pentru AFP. „Paradoxal, ea permite o formă de reumanizare a lui Napoleon. Realitatea războiului este moartea. Încă din Antichitate avem aceste imagini ale războinicilor care urcă la cer călare. În mormintele Antichităţii, războinicul era înmormântat alături de calul său”, a explicat el.
Această iniţiativă a fost însă primită cu numeroase critici de istorici şi admiratorii împăratului francez. Thierry Lentz, directorul Fundaţiei Napoleon, a reacţionat acid într-un mesaj pe Twitter: „Reumanizarea lui Napoleon prin agăţarea scheletului unui cal din plastic deasupra mormântului său. De vis!”
„Grotesc şi şocant”, a dat verdictul şi istoricul Pierre Branda, la rândul său membru al Fundaţiei Napoleon, într-o coloană publicată de cotidianul Le Figaro.
Sursa foto: Lentz Thierry / captură Twitter
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii