G4Media.ro

O româncă a fost condamnată la închisoare pe viață în Italia pentru…

Foto: Pixabay

O româncă a fost condamnată la închisoare pe viață în Italia pentru complicitate la asasinarea unei alte românce. Victima a fost înjunghiată și apoi arsă

Tribunalul din Trapani a condamnat-o la închisoare pe viață, pe Margareta Buffa, 31 de ani, originară din România, judecată pentru complicitate la asasinarea lui Nicoletta Indelicato, de 25 de ani, şi ea tot de origine română, ucisă cu douăsprezece lovituri de cuţit și-apoi arsă parțial în noaptea între 16 și 17 martie 2019 într-un sat de lângă Marsala.

Pentru această crimă, la 15 mai 2020, procurorul din Marsala, Francesco Parrinello, l-a condamnat pe Carmelo Bonetta, 36 de ani, la 30 de ani de închisoare.

Cei doi inculpați erau prieteni ai victimei cu care ar fi avut neînțelegeri din motive care nu au fost niciodată înțelese înţelese pe deplin.

Procurorul Maria Milia ceruse închisoarea pe viață, excluzând posibilitatea acordării de circumstanțe atenuante. În octombrie anul trecut, o evaluare a stabilit că Margareta Buffa este sănătoasă din punct de vedere psihic, iar starea sa mintală este compatibilă cu regimul penitenciar. La sfârșitul lunii septembrie, un psihiatru din închisoarea din Agrigento raportase „simptome anxioase” și ceruse ca Buffa să fie ţinută sub observaţie o perioadă de timp, recomandând şi un control psihiatric.

Sursa: Ansa / Traducerea Cătălina Păunel (Rador)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Si de ce ne intereseaza pe noi ce fac panaramele plecate afara?