G4Media.ro

O secție de pediatrie a Spitalului Județean Botoșani, suspendată pentru că nu…

Sursa foto: Facebook / Dorin Birta

O secție de pediatrie a Spitalului Județean Botoșani, suspendată pentru că nu sunt medici / ”Continuăm să căutăm un specialist care să meargă acolo” / Asistenții și infirmierii au fost redistribuiţi pe alte secții ale spitalului

Criza de medici lovește tot mai mult Spitalul Județean de Urgență (SJU) „Mavromati”, unitatea sanitară este considerată al treilea cel mai mare spital din țară, ca număr de paturi duce lipsă de medici, relatează Monitorul de Botoșani.

Cu secții la zeci de kilometri distanță una de alta, în trei orașe din județ, spitalul are 1.538 de paturi.

Una dintre cele mai grave situaţii este la Secția Exterioară Săveni a SJU. Aici, de mai bine de o lună, secția de Pediatrie efectiv s-a închis. Asta pentru că ambii medici pediatri care o deserveau nu mai lucrează în prezent. Unul dintre ei s-a pensionat, iar al doilea a intrat în concediu de creștere al copilului.

„Momentan activitatea este suspendată la secția exterioară de Pediatrie Săveni pe o perioadă de 30 de zile. Noi facem toate eforturile să redeschidem acea secție pentru pacienții care se adresează acolo. De aceea și suspendarea se face doar pe 30 de zile, pentru că noi continuăm să căutăm un specialist care să meargă acolo”, a precizat Doina Caba, managerul SJU „Mavromati”.

Din cauza lipsei de medici și a suspendării activității, asistenții și infirmierii au fost redistribuiţi pe alte secții ale spitalului, majoritatea dintre ei fiind trimiși la Botoșani.

Criză de medici pediatri nu este doar la Săveni, ci şi la Botoşani, iar din acest motiv municipiul nu poate ajuta secţia din judeţ.

„Avem medici în prag de pensionare, cea mai mare pondere fiind la Pediatrie. Tocmai de aceea este foarte greu să detașăm de la județean la Săveni, pentru că cinci dintre cei 11 medici pediatri sunt în prag de pensionare. Alți trei mai au unul sau doi ani până la pensionare”, a mai spus managerul Doina Caba.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...