O şosea folosită de mii de persoane pentru a fugi din Liban în Siria a fost distrusă de un bombardament israelian
Un atac aerian israelian lansat vineri dimineaţă lângă punctul de trecere a frontierei Masnaa din Liban către Siria a tăiat principala arteră rutieră dintre cele două ţări, folosită de sute de mii de persoane pentru a fugi de bombardamentele israeliene în ultimele zile, a declarat ministrul libanez al transporturilor, Ali Hamieh, pentru agenția Reuters, citată de Agerpres.
Hamieh a spus că bombardamentul a lovit în interiorul teritoriului libanez, lângă punctul de trecere a frontierei, creând un crater cu o lăţime de patru metri.
Un purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare ale Israelului (IDF, armata israeliană) a acuzat joi gruparea armată libaneză Hezbollah că a folosit punctul de trecere pentru a introduce echipamente militare în Liban.
„IDF nu va permite introducerea ilegală a acestor arme şi nu va ezita să acţioneze dacă va fi forţată să facă acest lucru, aşa cum a făcut pe parcursul acestui război”, a declarat purtătorul de cuvânt al IDF, Avichay Adraee, pe reţeaua X.
Ministrul Hamieh a declarat, într-o conferinţă de presă joi, că trecerea se afla sub autoritatea statului libanez.
Potrivit statisticilor guvernului libanez, peste 300.000 de persoane – marea majoritate sirieni – au trecut din Liban în Siria în ultimele 10 zile pentru a scăpa de bombardamentele israeliene.
#BREAKING
🚨🚨🇱🇧 ISRAELI STRIKE CUTS OFF MAIN ROAD TO SYRIA NEAR MASNAA BORDER!
An Israeli strike near the Masnaa border crossing has cut off the main road to Syria, a critical route used by hundreds of thousands of fleeing people in recent days.#LebanonUnderAttack pic.twitter.com/CauECeZ9gy— Rula El Halabi (@Rulaelhalabi) October 4, 2024
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank