O specie de dinozaur descoperită în 2007, clasificată de cercetătorii australieni drept cea mai mare găsită vreodată pe continent
Cercetătorii australieni au clasificat o specie de dinozaur descoperită în 2007 drept cea mai mare găsită vreodată pe continent, potrivit BBC. Australotitan cooperensis (titanul sudic) se numără între 15 cei mai mari dinozauri descoperiţi în lume, scrie News.ro.
Experţii au spus că exemplarele acestei specii aveau până la 6,5 metri înălţime şi 30 de metri lungime. Scheletul unui astfel de dinozaur a fost descoperit într-o fermă din sud-vestul statului Queensland.
În perioada analizei, cercetătorii au numit dinozaurul Cooper, după pârâul unde a fost găsit.
Cele mai multe dintre rămăşiţe au fost găsite intacte, au spus cercetătorii de la Queensland Museum şi Eromanga Natural History Museum.
Echipa a descoperit că Australotitanul era înrudit cu alte trei specii de sauropozi – Wintonotitan, Diamantinasaurus şi Savannasaurus.
„Se pare că cei mai mari dinozauri din Australia erau membrii aceleiaşi familii fericite”, a spus dr. Scott Hocknull, unul dintre cercetătorii principali.
Oasele au fost descoperite în 2007 într-o fermă din apropiere de Eromanga, deţinută de doi dintre cercetători, Robyn şi Stuart Mackenzie.
Guvernul regional a salutat marţi clasificarea, numind-o un avantaj pentru descoperirea locală.
„Australia este una dintre ultimele frontiere pentru descoperirea de dinozauri şi Queensland se consolidează drept capitala paleontologică a naţiunii – sunt încă multe lucruri de descoperit”, a spus dr. Jim Thompson, director executiv al Queensland Museum Network.
Integral pe News.ro.
Sursa foto: Queensland Museum / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank