G4Media.ro

O staţiune din Spania introduce noi reguli pentru turişti: vor fi interzise…

Sursa foto: © Siarhei Dzmitryienka | Dreamstime.com

O staţiune din Spania introduce noi reguli pentru turişti: vor fi interzise îmbrăcămintea nepotrivită, muzica excesiv de tare, petrecerile care lasă în urma lor gunoi pe străzi / Amenzile pot ajunge la 1.500 de euro

Autorităţile din staţiunea spaniolă Platja d’Aro încearcă să limiteze comportamentele antisociale ale turiştilor, prin ipostazele vizate figurând umblatul pe străzi în lenjerie intimă sau afişând păpuşi gonflabile, informează DPA, preluată Agerpres.

Noile reguli adoptate de municipalitatea catalană de pe Costa Brava au ca scop limitarea exceselor turismului de petrecere.

Contravenienţii se pot aştepta la amenzi cuprinse între 300 şi 1.500 de euro, dacă ordonanţa municipală va primi aprobarea finală. Măsurile sunt prevăzute să intre în vigoare la sfârşitul lunii iunie.

Platja d’Aro va interzice pe viitor şi îmbrăcămintea nepotrivită, muzica excesiv de tare şi adunările deranjante, precum şi petrecerile care lasă în urma lor gunoi pe străzi.

În plus, nu va mai fi permisă plimbarea fără o cămaşă sau în bikini în zonele aflate departe de plajă, a relatat ziarul ABC, alături de alte media.

Platja d’Aro este o destinaţie populară pentru petreceri, cei 10.000 de locuitori ai săi găzduind până la 150.000 de turişti în fiecare zi în timpul sezonului estival.

„Nu este vorba despre interzicerea petrecerilor de burlaci, nu putem face asta”, a declarat primarul Mauricio Jimenez citat de ziarul El Periódico. „Dar ceea ce putem interzice, reglementa şi sancţiona este comportamentul deranjant în spaţiile publice”, a precizat el.

Sursa foto: © Siarhei Dzmitryienka | Dreamstime.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează