G4Media.ro

O statuie a Annei Frank, o adolescentă evreică moartă într-un lagăr nazist…

Sursa foto: News.ro

O statuie a Annei Frank, o adolescentă evreică moartă într-un lagăr nazist și celebră pentru jurnalul său, a fost vandalizată la Amsterdam cu mesaje pro-palestiniene

O statuie din Amsterdam care o înfăţişează pe Anne Frank, o adolescentă evreică decedată într-un lagăr nazist în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi care a devenit faimoasă în întreaga lume datorită jurnalului în care a descris perioada sa de captivitate, a fost vandalizată cu vopsea roşie şi cu mesajul „Free Gaza”, au anunţat duminică presa şi autorităţile olandeze, citate de AFP, transmite Agerpres.

Potrivit unor imagini publicate pe reţeaua de socializare X, soclul statuii a fost vandalizat cu sloganul „Free Gaza” („Eliberaţi Gaza”), în timp ce mâinile statuii au fost acoperite cu aceeaşi vopsea de culoarea sângelui.

A fost pentru a doua oară în mai puţin de o lună când această statuie amplasată într-un parc din sudul oraşului Amsterdam a fost vandalizată, a subliniat site-ul televiziunii locale AT5, prima companie mass-media care a primit acele fotografii.

Informaţia a fost confirmată de un purtător de cuvânt al Poliţiei din Amsterdam, care a fost contactată de AFP.

Potrivit postului AT5, aceeaşi statuie a fost vandalizată şi pe 9 iulie, iar Primăria locală a cerut atunci o protecţie sporită în zonă, prin montarea unei camere video de supraveghere şi a unui sistem de iluminare pe timpul nopţii.

Statuia a fost din nou vandalizată cel mai probabil în noaptea de sâmbătă spre duminică.

„O anchetă a fost deschisă, nu există pentru moment un suspect identificat”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei olandeze.

Incidentele antisemite s-au înmulţit în lumea întreagă, mai ales în Ţările de Jos, după războiul declanşat în teritoriul palestinian al Fâşiei Gaza.

Războiul a fost declanşat de atacul fără precedent comis de teroriștii Hamas împotriva Israelului pe 7 octombrie 2023, care s-a soldat cu luări de ostatici pe scară largă şi cu moartea a aproximativ 1.200 de israelieni. Potrivit guvernului Hamas, aproape 40.000 de palestinieni au murit după ofensiva declanşată de Israel în semn de represalii în Fâşia Gaza.

Anne Frank este una dintre marile figuri ale comunităţii evreieşti din Ţările de Jos, victimă a Holocaustului, care a decimat aproximativ 75% dintre cei 140.000 de evrei care trăiau în ţară la acea vreme. Jurnalul ei a devenit una dintre cele mai influente relatări ale Holocaustului.

În Amsterdam – într-un cartier diferit de cel în care se află statuia vandalizată -, un muzeu este dedicat poveştii sale, în casa în care ea şi familia sa s-au refugiat timp de doi ani încercând să scape de nazişti, înainte de a fi capturaţi în 1944.

Anne Frank a fost deportată mai întâi la Westerbork, un lagăr de tranzit din Ţările de Jos, apoi transferată la Auschwitz şi Bergen-Belsen, unde a murit de tifos la vârsta de 16 ani, în 1945.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează