O suferință care afectează multe femei și despre care se vorbește prea puțin: renunțarea la alăptare / „Nu am fost capabilă să fac cel mai natural și unic lucru pe care o mamă îl poate face și m-am simțit rușinată”

De zeci de ani, multe mame au auzit mesajul „alăptarea este cea mai bună opțiune”. Acesta are scopul de a încuraja alăptarea, dar poate crea și o presiune imensă pentru cele care se confruntă cu dificultăți practice. Unele femei își doresc cu disperare să alăpteze, dar sunt nevoite, din diverse motive, să oprească mai devreme decât au planificat. O parte dintre ele au vorbit cu BBC despre suferința suferința legată de renunțarea la alăptare – o perioadă de tristețe profundă și chiar rușine, care urmează deciziei de a înceta alăptarea.

Jemma Munford, care l-a născut pe fiul ei, Max, în 2017, plănuise să îl alăpteze exclusiv. Totuși, până în a treia zi, a început să îi fie foarte greu. „Stăteam pe canapea, ținându-mi bebelușul în brațe, și nu mă puteam opri din plâns”, își amintește ea.

Ea descrie următoarele două săptămâni ca fiind „un iad” și spune că se temea de fiecare alăptare. Fiul ei avea frenul lingual scurt, o afecțiune în care banda de piele care leagă limba de gură este mai strânsă decât de obicei, ceea ce făcea aproape imposibil ca el să se atașeze de sânul ei.

În cel mai jos punct al său, Jemma i-a rugat pe cei care erau în vizită să plece din casa ei, în timp ce ea se ascundea în dormitor cu perdelele trase, încercând disperată să-l facă pe copil să se atașeze.

„Am găsit experiența alăptării epuizantă și stânjenitoare”, adaugă ea.

După câteva săptămâni, bebelușul ei a început să piardă în greutate. În fața posibilității de a reveni la spital, ea a decis să treacă la alimentarea exclusivă cu lapte praf.

Cel de-al doilea copil al ei s-a născut doi ani mai târziu și, deși fiica ei nou-născută nu suferea de frenul lingual scurt, a decis de timpuriu că „nu putea suporta” să încerce să alăpteze mai mult de câteva zile. Încă se luptă cu decizia luată.

„Nu am fost capabilă să fac cel mai natural și unic lucru pe care o mamă îl poate face și m-am simțit rușinată – încă mă simt”, spune ea.

Ea crede că ar fi putut suferi de depresie postnatală, deși nu a fost diagnosticată la acel moment.

Ce este „suferința legată de renunțarea la alăptare”?

Profesoara Amy Brown, cercetător în sănătate publică, care a scris o carte despre durerea asociată cu alăptarea, explică faptul că sentimentele de tristețe legate de experiențele de alăptare sunt frecvente. „Multe femei încetează să alăpteze mult mai devreme decât și-au dorit și se simt dezamăgite sau că au ratat o experiență”, spune ea.

Cercetările arată că multe femei își doresc în continuare să alăpteze. În Marea Britanie, 81% dintre femei încep alăptarea exclusivă, dar după șase luni, doar aproximativ 1% își hrănesc încă bebelușii exclusiv cu lapte matern.

În prezent, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă alăptarea exclusivă în primele șase luni de viață, în timp ce UNICEF notează că alăptarea reduce riscul de sindrom de moarte subită a sugarului (SIDS), diabet infantil, boli de inimă și obezitate.

La nivel global, procentul de sugari sub șase luni alăptați exclusiv a ajuns la 48%, o creștere de 10% față de ultimul deceniu.

Deepti, care este însărcinată în șapte luni cu al doilea copil, speră că experiența ei de alăptare va fi mai bună decât cea anterioară. Ea a născut un fiu în 2021 și s-a confruntat cu dificultăți în a-l face să se atașeze din cauza frenului lingual scurt. Chiar și după ce afecțiunea a fost corectată, ea a continuat să aibă probleme.

Deepti a decis să își extragă laptele și să-l hrănească pe fiul ei cu biberonul, dar a găsit rutina impracticabilă și „necruțătoare”. „Era la fiecare două ore, inclusiv în timpul nopții, și mă simțeam ca un eșec – ca și cum făceam o treabă proastă”, spune ea.

Programul de hrănire a împiedicat-o să iasă din casă aproape complet. Până când fiul ei a împlinit 12 săptămâni, ea a trecut la laptele praf pentru a putea petrece timp cu el în afara casei și pentru a participa la cursuri pentru bebeluși, importante pentru dezvoltarea lui.

O lună mai târziu, Deepti a aflat că procedura pentru frenul lingual fusese făcută greșit și că era nevoie de mai mult tratament din cauza țesutului cicatricial – dar până atunci, era prea târziu pentru a reveni la alăptare.

Deepti a simțit un sentiment de rușine și „vină de mamă” când folosea biberonul în preajma prietenelor care alăptau. „Nimeni nu m-a judecat vreodată, dar m-am simțit rușinată că foloseam biberonul și tristă că nu puteam alăpta ca ele”, spune ea.

De ce renunță femeile?

Deși bebelușii Jemmei și Deepti au avut fren lingual scurt, există mai multe motive pentru care o mamă poate avea dificultăți în a alăpta. Mameloanele dureroase, crăpate sau sângerânde din cauza problemelor de atașare și producția scăzută sau crescută de lapte sunt probleme comune.

Angorjarea – atunci când sânii devin prea plini de lapte – poate duce în unele cazuri la mastită, o infecție cauzată de un canal de lapte blocat, care duce la durere și disconfort în timpul alăptării.

Lisa Mandell de la Asociația Internațională a Consultanților în Lactație oferă consiliere și sfaturi femeilor care se confruntă cu probleme legate de alăptare. Ea spune că este vital ca femeile să primească sfaturi de specialitate în lactație și suport pentru alăptare cât mai devreme posibil. „Pot exista probleme complexe, de exemplu, dacă o mamă cu producție scăzută de lapte are probleme tiroidiene, acestea pot fi identificate și tratate, ceea ce este probabil să îmbunătățească producția de lapte”, spune ea.

Ea subliniază că alăptarea „nu ar trebui să fie niciodată dureroasă” și că aceasta este un semn că bebelușul nu este poziționat sau atașat corect.

„Încetarea alăptării nu ar trebui niciodată considerată un eșec din partea mamei”, adaugă ea.

Clare Murphy, directorul Feed UK, spune că alimentarea bebelușilor nu este simplă și că ar trebui să ne concentrăm pe sprijinirea femeilor, indiferent de modul în care aleg să-și hrănească bebelușul. „Nimeni – cel puțin mamele și bebelușii lor – nu beneficiază de un mediu în care femeile se simt vinovate și sănătatea lor mintală suferă pentru că au fost nevoite să folosească laptele praf când sperau să evite acest lucru”, spune ea.

Deepti plănuiește să încerce din nou alăptarea, dar spune că nu se va pune sub aceeași presiune data viitoare. „Voi încerca din nou 100% și mă simt mult mai bine pregătită acum, deoarece am trecut deja prin asta o dată.”

Fiul Jemmei, Max, are acum șapte ani, dar ea spune că încă se simte afectată. Ea admite cu lacrimi în ochi că are „un regret profund și copleșitor că alăptarea nu a funcționat”, dar speră că acum există o mai mare conștientizare în sprijinirea tuturor femeilor, indiferent de alegerile lor legate de hrănirea bebelușilor.