O tânără de 25 de ani a fost prinsă conducând sub influența a două substanțe psihoactive/ Fata avea dreptul de a conduce suspendat și a fost reținută
O tânără de 25 de ani a fost prinsă conducând cu două substanțe psihoactive în corp. Fata avea dreptul de a conduce suspendat, anunță IPJ Ilfov. Tânăra a fost reținută pentru 24 de ore.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus control judiciar pentru tânără.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive, mai arată polițiștii.
Comunicatul IPJ Ilfov
Ieri, 4 august a.c., în jurul orei 10:40, un autoturism, condus de o tânără, în vârstă de 25 de ani, a fost oprit în trafic, pe DJ 101B din Tâncăbești-comuna Snagov, de către polițiștii Serviciului Rutier Ilfov.
Femeia a fost depistată conducând autovehiculul din direcția Periș către Drumul Național 1, cu o viteză de 82 de km/h pe un sector de drum, unde viteza maxima era de 50 de km/h.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânăra figura cu dreptul de a conduce suspendat.
În cauză, femeia a fost testată cu aparatul drug test, care a indicat un rezultat pozitiv la 2 substanțe psihoactive.
În urma probatoriului administrat, polițiștii rutieri au dispus reținerea pentru 24 de ore a femeii respective, iar în cursul zilei de astăzi, aceasta a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, care a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii