G4Media.ro

O Universitate din România vrea să construiască cel mai mare centru de…

Sursa Foto: Pexels

O Universitate din România vrea să construiască cel mai mare centru de cercetare în Inteligența Artificială din Europa de Est.

La Cluj se dorește dezvoltarea unui Institut de Cercetare în Inteligență Artificială. Acesta ar urma să înglobeze șapte mari centre de cercetare, fiecare cu mai multe laboratoare și sute de specialiști din diverse domenii.

Universitatea Tehnică Cluj-Napoca prin Agenția de Dezvoltare Nord-Vest a depus o cerere de finanțare europeană de 80 de milioane de lei pentru construirea unei clădiri de aproape 10.500 de metri pătrați, clădire care va deveni un centru de excelență în Europa de Est, spun reprezentanții proiectului. Proiectul ar urma să se aprobe la finalul acestei luni. Jumătate din sumă, 40 de milioane de lei, va fi acoperită de universitatea clujeană.

*UTCN-ul este una dintre cele mai performante universități din România în privința atragerii de fonduri europene, cu peste 24 de proiecte câștigate în domenii conexe inteligenței artificiale.

*Cum va arăta acest centru și ce va presupune cu adevărat? G4media.ro a stat de vorbă cu mai mulți specialiști pentru a afla mai multe despre acest domeniu atât de vast.

O echipă de cercetători pregătește un robot medical și face primele teste. Robotul operează așa cum o face un medic chirurg, dar nu obosește niciodată și, în plus, are o acuratețe de 100%. Face mai întâi intervenții simple, dar reprogramat, poate face intervenții dintre cele mai complicate.

Într-un alt laborator, câțiva cercetători fac utimele teste cu o mașină electrică autonomă. Merge singură, parchează singură, oprește, virează, ia pasagerii și îi duce din punctul A în punctul B. Într-un laborator se lucrează la o dronă autonomă, iar în altul la o aplicație de trafic auto care îți arată traseul cu aerul cel mai curat. Ne aflăm în viitor, în Institutul de Cercetare în Inteligență Artificială din Cluj-Napoca.

Sigur, am făcut un scurt exercițiu de imaginație, dar cercetările din domeniu sunt în curs. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a depus un proiect european și așteaptă o finanțare de 80 de milioane de lei pentru a dezvolta pe un teren care îi aparține primul Institut de Cercetare în Inteligența Artificială din România și din Europa de Est. Clădirea va avea o suprafață de 10.500 de metri pătrați și va dispune de laboratoare de cercetare dotate cu echipamente ultra-performante, sisteme de calcul HPC, servere specializate pentru deep learning, de stocare date de mare capacitate, aplicații de modelare, simulare, optimizare sau proiectare care vor genera soluții noi, inovatoare, în domenii precum securitatea cibernetică, orașe inteligente, robotică, automobile autonome și, nu în ultimul rând, diagnosticare medicală.

Profesorul Sergiu Nedevschi, prorector UTCN și coordonator al proiectului:

  • „Inteligența artificială joacă acum un rol similar electricității din secolul trecut. Lumea se schimbă, se dezvoltă, iar cine pierde timpul, cine nu se adaptează, va rămâne mult în urmă. Vor apărea joburi care astăzi nu există, iar altele vor fi înlocuite. Estimez ca în trei ani de la semnarea contractului această clădire, acest Institut de Cercetare a Inteligenței Artificiale să fie pus pe picioare.”

Cercetătorul spune că: „este o necesitate la care nu putem renunța. Pentru început vom avea în jur de 300 de cercetători din staff-ul academic și studenți doctoranzi, dar vrem să atragem specialiști din toată țara și din străinătate. Vom colabora cu celelalte universități, să atragem specialiști și din alte domenii. Se pot dezvolta sisteme inteligente, roboți, vehicule inteligente, soluții inteligente.

Avem deja dezvoltat un stivuitor inteligent, de exemplu, care știe să meargă singur să găsească un palet dintr-o magazie, îl ia, îl transportă singur, totul autonom. Sunt o mulțime de astfel de roboți care vor ajuta în diverse domenii. Avem și un robot de chirurgie, iar operația este realizată autonom de acest robot la o precizie mai mare decât cea a unui operator uman. Toate aceste prototipuri și experimente vor trece la un alt nivel odată cu construirea acestui Institut.”

Un alt laborator din Institutul de Cercetare a Inteligenței Artificiale va fi destinat colaborării apropiate cu mediul economic, cu diverși operatori interesați de soluții tehnologice avansate. „E un atelier unde se vor crea prototipuri și se vor face experimente cu ele la comun cu beneficiarii. Important este să se facă produse noi, căutate, care să aducă plus valoare. Sunt companii mari care sunt co-interesate de acest Institut”, mai spune Sergiu Nedevschi.

În Institut se va amenaja, între altele, un Centru de Cercetări pentru Diagnosticare Medicală Inteligentă, unde, prin metode bazate pe genetică, se vor face cercetări avansate în tratarea unor maladii grave, cum este cancerul.

  • Daniela Popescu, prorector UTCN și responsabil pentru relația cu mediul socio-economic, completează: „Sunt prevăzute 7 centre de cercetare, iar în fiecare centru vor fi amenajate mai multe laboratoare. Toate acestea vor forma Institutul de Cercetare în Inteligență Artificială. Ar fi extrem de important să reușim să-l punem pe picioare. Ar crea și locuri de muncă, plus că avem și colaborări deja și solicitări de la anumite companii mari interesate de domeniul Inteligenței Artificiale, interesate de partea de autonomous vehicle, de partea de big-data și multe altele. Avem roboți, avem un paradis de softuri pentru tot ce înseamnă simularea și automatizarea fabricației.”

Ovidiu Stan e lector universitar la Facultatea de Automatică și Calculatoare și ambasador activ la Innovation Labbs, un program național dedicat tinerilor pasionați de tehnilogie și inovare digitală.

El crede că Institutul va transforma Clujul într-un pol de putere, nu doar în România, unde nu există nimic similar, ci și în Europa. „Acest centru ar putea atrage multe minți luminate din comunitatea europeană, nu doar din România. Nu este nicăieri așa ceva în această parte a Europei. Aici se vor aduna datele într-un coș comun ce va fi pus la dispoziția cercetătorilor. Se pot crea modele noi în diverse domenii, se pot crea locuri noi de muncă, iar asta e foarte important. Adică să nu mai fim retroactivi la piață, ci să decidem noi ce se face în piață prin utilizarea tehnologiilor avansate. Scopul principal este îmbunătățirea calității vieți. Aici sunt convins că vom putea atrage specialiști internaționali și vom putea opri expodul în America. Pentru că, sigur, cei mai mulți preferă să plece în Statele Unite ale Americii, fiindcă au resurse importante acolo.”

„Prin studiu și cercetare putem ajuta și comunitatea”, susține Ovidiu Stan, indicând problema poluării cauzate de traficul rutier.

  • „Se poate face o aplicație care să-ți 0fere, de exemplu, ruta cea mai bună în funcție de cât de curat este aerul. Adică să nu fie un waze care îți arată doar zonele blocate, ci o aplicație care-ți oferă o rută mai sănătoasă. Pare puțin SF, dar avem chiar o echipă de studenți care lucreză pe aceste idei la departamentul de automatică. Ei încearcă să creeze o bază de date cu toate mașinile de pe piață, să le coreleze cu emisiile de CO2, iar pe baza acestor date să găsească un pattern, un traseu ideal. Sunt multe proiecte în desfășurare. Avem roboți inteligenți. Prin colaborările pe care le avem cu universitățile europene, vom fi un pol important pe harta cercetării internaționale”, adaugă Ovidiu Stan.

Specialistul UTCN oferă un exemplu din Ungaria, unde guvernul a creat un circuit de testare pentru mașinile autonome, iar în doi de zile „acolo au apărut Bosch sau Siemens pentru a-și testa echipamentele pe acea platformă. Și noi vedem acest centru ca pe un HUB în care să atragem cercetătorii pentru a crește calitatea vieții. Iar oamenii vin dacă au această infrastructură, dacă au resurse de cercetare.”

În ultimii ani Universitatea Tehnică din Cluj a obținut finanțări pentru 24 de proiecte de tip H2020, pe teme conexe domeniului de inteligență artificială, cu o valoare totală de 5 milioane de euro. Astăzi, în urma clasamentului internațional QS STARS RATING SYSTEM (UK), una dintre cele mai prestigioase instituții de evaluare academică la nivel mondial, UTCN face parte din categoria universităților de excelență la nivel internațional (4 stele).

3 ani ar urma să dureze construirea Centrului, timp în care se pregătesc deja alte proiecte europene pentru achiziția de echipamente.

Cum va fi structurat Institutul de Cercetare a Inteligenței Artificiale

În clădirea dorită de Universitate se vor construi șapte mari centre, iar în fiecare centru vor fi organizate mai multe laboratoare.

Cele 7 centre:

*Centrul de Cercetări Fundamentale și Tehnologii de Inteligență Artificială.

*Centrul de Cercetare și Proiectare a Sistemelor Inteligente

*Centrul de Cercetări în Domenii Suport pentru Dezvoltarea Aplicațiilor și Sistemelor Inteligente

*Centrul de Cercetări pentru aplicații Inteligente în Securitatea Cibernetică și Spațiu

*Centrul de Cercetări pentru Aplicații în Domeniul Orașelor Inteligente

*Centrul de Cercetări pentru Diagnosticare Medicală Inteligentă

*Centrul de Dezvoltare Inovare și transfer tehnologic

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. „…cel mai mare centru de cercetare în Inteligența Artificială din Europa de Est”

    …După cel mai mare LASER din lume?! Oare nu exagerăm puțin cu excepționalismul românesc? Pun întrebarea pentru că se pare că și de proiectul de la Măgurele s-a cam ales praful.

    • Corect. Și în loc de „automatizare” și „roboți” nu mai bine ar căuta remedii la poluare, spre exemplu?

  2. Incearca si ei sa toace niste bani. De ce le trebuie primul lucru o cladire de „10.500 de metri pătrați” ???
    Hai, dati drumul la program ca se poate lucra la AI si de acasa din dormitor. Daca va pricepeati la ceva pana acum se bateau toti sa va sponsorizeze.

  3. Cea mai mare gaura inutila in buget, in tara cu cei mai multi copii care se ineaca in haznaua scolii. La acest institut se va descoperi gaura din covrig.

    • Banuiesc ca sti citi si scrie ,dar e mai greu cu intelesul! In primul rand, bugetul e al universitatii,iar in al doilea rand progres fara cercetare nu exista/Ca sa fiu mai clar cea mai bine plasata univ. din ro. in top 1000 este babes care se afla dupa locul 900…oare de ce ? U.TEHNICA nici nu exista in top,acolo ajungi cu investitii materiale si umane si asta nu se face batand din palme si cu laboratoare din anii 1970

    • Ma intereseaza foarte mult topurile astea universitare. O sa ma documentez dupa ce vin de la inmormantarea unui culegator de SPARANGHEL.

      Intre timp, poti sa mai scrii de unde are buget univerrsitatea de stat, sau ce descoperiri au mai facut marii intelepti bugetari ca sa intre in top.

  4. Un robotel inteligent, simpatic si mobil va urca scarile si va suna la usa: Buna ziua doamna, am venit sa colectez: sticle, cartoane, ziare, plastic. Daca nu stiti sa sortati, va ajut eu. Pentru doze de aluminiu si peturi, primiti bonuri valorice. Mai, nu-i bai, suntem destepti, dar cum stam cu toate celelalte si mai ales harnicia, curatenia, dragostea de natura fara mici si gratare frumosul, bunul? Cine-i educa intru astea pe tineri?