G4Media.ro

O vulpe își face veacul pe Lacul Morii din Capitală / Animalul…

Sursa foto: imagini amator

O vulpe își face veacul pe Lacul Morii din Capitală / Animalul a fost filmat în timp ce voia să scoată din apă o rață moartă / Medic veterinar: „A făcut un serviciu comunității, cadavrele pot contamina apa. Nu trebuie să ni se facă frică, dar nici să ne apropiem”

Animalul sălbatic a fost observat de un bărbat care ieșise la alegat pe digul Lacului Morii. „Vulpea ieșise după mâncare, trăgea de o rață moartă, se străduia să o scoată din lac. A văzut că se apropie lume și s-a oprit, a ieșit pe zona pietonală. S-a uitat la noi, ne-a analizat, apoi a coborât în partea opusă lacului, spre zona de case”, a declarat bărbatul. Acesta spune că este prima dată când vede animalul, însă în zonă se știe despre existența lui. În martie, pe canalele de socializare au apărut mai multe imagini cu o vulpe care se plimba noaptea în parcul Lacul Morii.

Ce avem noi acolo este o vulpe puiandră, un juvenil. Ei încă nu știu exact cum funcționează lumea. În perioada asta încep să fie îndepărtați din cuib, mama nu îi mai hrănește, încep să caute surse de hrană și noi teritorii”, explică medicul veterinar Ovidiu Roșu, de la Centrul de Salvare și Reabilitare al Animalelor Sălbatice.

Specialiștii spun că în astfel de situații vulpea trebuie lăsată în pace. „Vulpile au început să iasă mai des, pentru că nu mai sunt așa fricoase, de când s-a micșorat numărul câinilor de pe străzi. Dacă animalul e rănit, da, trebuie intervenit. Sau dacă ne mușcă. Dacă nu, să ne bucurăm de biodiversitate. Vulpile au un rol important în natură, ne scapă de pericole precum cadavrele din apă”, completează Ovidiu Roșu.

Medicul veterinar mai precizează că la Centrul de Salvare și Reabilitare al Animalelor Sălbatice cel puțin o dată pe săptămână cineva sună să anunțe prezența unei vulpi în București. Ovidiu Roșu spune că „atunci când oamenii își fac case pe lângă păduri, precum Băneasa, trebuie să înțeleagă că nu sunt singuri pe lume, să aibă mai multă înțelegere și respect pentru natură și pentru orice formă de viață”.

Vulpile pot fi purtătoare de rabie sau turbare, o boală infecțioasă mortală care se transmite prin mușcătură, avertizează reprezentanții Autorittății Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Vulpea turbată se comportă ca un animal îmblânzit, permite omului și mai ales copiilor să se apropie, se lasă a fi mângâiată și chiar luată în brațe.

„Orice persoană care constatată prezența unei vulpi sau a unei vulpi cu comportament deviat, suspect de rabie sau descoperă un cadavru de vulpe trebuie să anunțe imediat autoritatea competentă reprezentată de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Poliția, Primăria de sector sau Serviciul 112”, avertizează Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.

Ca să prevină turbarea la vulpi, ANSVSA face periodic campanii de vaccinare, prin direcțiile sanitar veterinare. „La acest moment, ANSVSA se află în licitație în vederea achiziționării de servicii pentru realizarea campaniilor de vaccinare orală a vulpilor cu momeli vaccinale, precum și a vaccinării în cazul apariției unor focare distincte de rabie”, spune președintele autorității, Alexandru Bociu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Măcar cineva își mai face treaba în țara asta, vulpea!

  2. Dar daca musca pe cineva?

  3. „Vulpea turbată se comportă ca un animal îmblânzit, permite omului și mai ales copiilor să se apropie, se lasă a fi mângâiată și chiar luată în brațe.” spre deosebire de Vulpea „neturbata”care baleste, ataca, musca si are ochii injectati. ba veterinarilor, aia care se lasa mangaiata e in ultima faza, e paralizata. si nu tremura de bucurie are convulsii