G4Media.ro

Oamenii au continuat să vină în număr mare la mormântul lui Navalnîi…

Photo by Olga MALTSEVA / AFP

Oamenii au continuat să vină în număr mare la mormântul lui Navalnîi / Florile aproape că au acoperit crucea fostului opozant rus

Sute de persoane au stat la coadă duminică, la două zile de la înmormântarea opozantului Aleksei Navalnîi, pentru a intra în cimitirul Borisov din Moscova şi a-i aduce un ultim omagiu. Florile aduse de oameni la mormântul opozantului rus mort subit în închisoare, la 47 de ani, aproape că i-au acoperit crucea, fotografia lui Navalnîi deja nu mai poate fi văzută, transmite News.ro.

Au trecut două zile de când Aleksei Navalnîi a fost înmormântat în cimitirul Borisov din Moscova, iar oamenii continuă să vină în număr mare să aducă flori, lumânări şi bileţele cu mesaje la mormântul său. Coada spre cimitir s-a întins duminică pe mai bine de o jumătate de kilometru, iar florile au acoperit crucea de pe mormântul politicianului, a relatat portalul rusesc Mediazona, care publică şi o serie de fotografii.

Potrivit site-ului indepenent Agentstvo, care de asemenea publică fotografii de la Moscova, atâtea flori nu au fost aduse nici măcar la mormântul primului preşedinte al Rusiei, Boris Elţin, şi nici la mormântul ultimului lider al URSS, Mihail Gorbaciov, scrie NewsMaker.

Potrivit Mediazona, duminică, după ce porţile cimitirului s-au închis, oamenii strigau „Lăsaţi-ne să intrăm!” şi aruncau cu flori peste gard.

Paza cimitirului le-a cerut să vină luni.

A fost a treia zi la rând când oamenii au continuat să vină în număr mare pentru a onora memoria celui mai proeminent opozant al lui Vladimir Putin. Persoanele care au fost la faţa locului au relatat că la intrarea în cimitir se aflau poliţişti, dar aceştia nu au limitat accesul oamenilor.

Timpul de aşteptare al celor care au stat la coadă să intre în cimitir s-a întins până la o oră şi jumătate. Mulţi oameni nu au reuşit să ajungă la cimitir înainte de închiderea acestuia. Coada la cimitir a început să se formeze în jurul orei locale 12. La ora 13, timpul de aşteptare era de la 15 la 30 de minute. După aceea, coada a crescut în mod constant, a scris site-ul Agentstvo.

Alături de flori, oamenii au lăsat bileţele pe mormântul lui Navalnîi, potrivit sursei. Ei au scris: „Nu-mi va mai fi frică”, „Ai învins! Acum am rămas noi”, „Nu ţi-a fost frică şi nu ne este frică”, „Este mai viu mort decât sunt ei vii”, „Eroii nu mor”.

Florăriile din apropierea cimitirului au rămas din când în când fără flori, dar acestea au fost aduse cu regularitate, au declarat martori oculari.

La ora 17:00, adică exact la ora stabilită de program, cimitirul Borisov s-a închis. În acel moment, capătul cozii la mormântul lui Navalnîi se afla la 610 metri de intrarea în cimitir. Oamenii care au venit să îşi ia rămas bun de la Navalnîi nu s-au dispersat imediat. Mai întâi au început să scandeze „Navalnîi” şi „Lăsaţi-mă să trec”. Dar porţile au rămas închise.

Apoi, oamenii au început să-şi ia rămas bun de la politician prin gard. S-au apropiat de poartă şi s-au uitat prin ea la mormântul lui Aleksei Navalnîi, au aruncat cu flori peste gard sau le-au prins în gard. Chiar şi la o oră de la închiderea cimitirului, coada se întindea pe 80-90 de metri.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...