Oamenii care se implică pentru un București mai bun de trăit: 10 inițiative civice rezolvă probleme de mediu din zona lor, cu finanțare de până la 15.000 de euro fiecare, prin Platforma de mediu pentru București
Mai mult de jumătate dintre locuitorii Capitalei sunt nemulțumiți de starea mediului din zona în care locuiesc, dar numai 23% sunt dispuși să se implice și să contribuie la transformarea Bucureștiului într-un oraș bun de trăit, arată datele unui sondaj realizat în acest an la inițiativa Fundației Comunitare București.
Schimbarea în comunitate se întâmplă tocmai prin implicarea oamenilor, iar Fundația Comunitară București revitalizează mișcarea civică și susține 10 proiecte „În ZONA TA” prin Platforma de mediu pentru București, alături de ING Bank România.
Cele 10 inițiative civice și-au propus să rezolve o problemă de mediu din microcomunitatea lor și să transforme un colț de București într-un mediu mai bun. De la amenajarea spațiilor verzi în cartiere și revitalizarea curților interioare și până la transformarea lor în grădini comunitare, aceste inițiative sunt coordonate de bucureșteni care au înțeles că schimbarea pornește de la ei și care pun umărul pentru spații mai verzi, deșeuri mai puține, infrastructură pentru transport alternativ sau eficiență energetică la bloc. Astfel, șase grupuri de inițiativă și patru ONG-uri au până la 15.000 de euro și 9 luni la dispoziție pentru a-și transforma proiectele în realitate și lucrează acum alături de comunitățile locale, dar și mentori și experți la care au acces cu sprijinul Fundației Comunitare București.
„Bucureștii Verzi și Noi” transformă 800 de metri pătrați de spații verzi neglijate
Într-un colț al Bucureștiului, unde aglomerația urbană și spațiile verzi neîngrijite sunt parte din peisajul cotidian, un grup de oameni pasionați a pornit inițiativa „Bucureștii Verzi și Noi” prin care 800 de metri pătrați din zona Bucureștii Noi vor deveni pajiști perene. Grupul de inițiativă Spații Verzi Sănătoase, prin Asociația Aspire to Change, și-a propus să redea aceste spații verzi comunității. „Am identificat lipsa de gestiune sănătoasă a spațiilor verzi din zona noastră și ne-am dorit să o rezolvăm prin implementarea unor bune practici de peisagistică cu ajutorul comunității și al ADP”, povestesc Bogdan, Iulian și Gabriela, inițiatorii acestui proiect.
Participarea la incubatorul Fundației Comunitare București le-a oferit nu doar suport financiar, ci și încrederea de care aveau nevoie pentru a merge înainte. Concret, planurile lor includ plantarea a aproximativ 30 de arbuști și plante erbacee perene noi, din cel puțin 6 specii diferite. Suprafața va fi transformată într-o pajiște naturală, cu specii native de plante, iar pentru a asigura un ecosistem durabil, va fi amplasată o stație de compostare. În plus, vor fi instalate spații de relaxare din lemn, iar întreaga comunitate va fi informată despre proiect prin panouri educative.
Încă de la început, „Bucureștii Verzi și Noi” a avut în centrul său ideea de comunitate. Până acum, au avut loc două evenimente majore – deschiderea oficială și un atelier despre biodiversitate. Mai sunt planificate cel puțin 6 evenimente, toate având scopul de a implica cât mai mulți membri ai comunității.
„Regenerare grădini urbane Bloc 11” creează un spațiu verde în mijlocul clădirilor
Într-un alt colț de oraș, „Regenerare Grădini Urbane Bloc 11” a început cu un obiectiv simplu, dar relevant: transformarea spațiilor verzi din jurul unui bloc aflat pe Bulevardul Ion Mihalache din Capitală. Grupul de inițiativă Mihalache CIVIC, format din Dorin, Doina și Dorin-Ionel, a observat că „aceste grădini erau întreținute sporadic de locatari, fără un plan clar, fără sisteme eficiente de irigare și fără soluții adaptate condițiilor din București”.
Programul „În ZONA TA” a fost un catalizator, iar „incubatorul ne-a oferit structura de care aveam nevoie pentru a transforma ideile în realitate”, spun ei. Cu un plan bine definit, proiectul se concentrează pe plantarea de arbuști și flori și instalarea unor sisteme eficiente de irigare. Grupul a implicat activ vecinii în procesul de regenerare, invitându-i să participe la activități de grădinărit și la ateliere despre protejarea mediului. Prin colaborare, deci, chiar și cele mai mici proiecte locale pot avea un impact major asupra calității vieții urbane.
„Grădina Comunitară de la Muzeul Hărților”, o oază de verdeață în inima Capitalei
La Muzeul Național al Hărților, o grădină veche, plină de istorie, își recapătă strălucirea printr-un proiect inovator: „Grădina Comunitară de la Muzeul Hărților”. Inițiat de Clubul Clorofila și Asociația Alte Abilități – Other Abilities, acest proiect vizează revitalizarea spațiului verde al muzeului prin plantarea de flori sălbatice și plante native, dar și prin organizarea de ateliere și evenimente ecologice.
Cătălina și Cristina, inițiatoarele proiectului, au observat că Bucureștiul duce lipsă de spații verzi cu un scop comunitar bine definit. „Spațiile verzi din oraș erau într-o stare la fel de precară ca sănătatea oamenilor din București. Am simțit nevoia de a aduce aceste locuri în atenția comunității, pentru ca oamenii să înceapă să le aprecieze și să se implice în îngrijirea lor”, explică ele. Astfel, proiectul nu doar că va înfrumuseța spațiul din jurul muzeului, dar va transforma grădina într-un loc de socializare și relaxare pentru locuitorii din zonă, inspirând și alte instituții să adopte practici similare.
Participarea la incubatorul Fundației Comunitare București a fost „o experiență revelatoare. Întâlnirea cu mentorii, acești creatori de schimbare discreți din oraș, ne-a oferit energia și încrederea să ne ducem misiunea la bun sfârșit”. Echipa a reușit astfel să-și clarifice ideea și să transforme planul într-un proiect fezabil. Și deși detaliile finale ale proiectului sunt încă în lucru, impactul a fost deja simțit: 42 de persoane au participat la prima întâlnire comunitară, iar trei voluntari s-au alăturat echipei.
„Grădina din Grădiniță”, o inițiativă pentru educație ecologică încă de la grădiniță
O poveste despre transformare și învățare este proiectul „Grădina din Grădiniță”, o inițiativă care a început cu dorința de a aduce educația ecologică mai aproape de cei mici. Georgiana și Alexandru, de la Asociația Inovații Durabile Pentru Europa (Long-lasting Innovations For Europe LIFE), și-au imaginat în curtea Grădiniței nr. 232 din zona Theodor Pallady un loc verde, educativ și plin de viață.
Așa a apărut ideea de a transforma acest spațiu într-o grădină urbană pedagogică, un laborator în aer liber unde copiii, părinții și cadrele didactice pot învăța împreună despre ecologie, sustenabilitate și grădinărit. „Inițial, ne-am gândit să creăm o grădină urbană pe acoperișul clădirii grădiniței, dar după discuțiile cu cadrele didactice și părinții, am decis să mutăm proiectul în curtea grădiniței, reorganizând 800 de metri pătrați”, povestesc ei. „Astfel, am ales să facem din acest spațiu o grădină didactică, un loc unde copiii să învețe despre natură și cum să o îngrijească”.
Proiectul va avea un impact direct asupra a aproximativ 250 de copii și 20 de cadre didactice. „Ne dorim ca această grădină să devină un spațiu de învățare activă, unde cei mici să poată descoperi plantele, să înțeleagă importanța lor și să învețe cum să le îngrijească”, explică inițiatorii proiectului. În plus, reorganizarea curții va implica și membrii comunității locale, care sunt dornici să dea o mână de ajutor. „Vom planta peste 20 de tipuri de plante, flori și arbori în curtea grădiniței, pentru a crea un spațiu verde diversificat, plin de culoare și viață”, adaugă ei.
„Panait Cerna Verde”, voluntariat pentru grădinărit
Daniela, Alexandru și Adrian, care formează Grupul de inițiativă Bloc M57, au pornit proiectul „Panait Cerna Verde” pentru a schimba imaginea curții din jurul blocului lor prin plantarea de arbori, flori și alte plante pe bază de voluntariat, cu implicarea activă a întregii comunități. „Am realizat că autoritățile publice nu pot întreține toate spațiile verzi din oraș la nivelul la care ne-am dori, așa că ne-am decis să acționăm noi”, explică ei.
Incubatorul Fundației Comunitare București nu doar că le-a oferit un cadru organizat pentru a-și structura acțiunile, dar a creat și o punte între vecini, facilitând colaborarea și schimbul de idei. Împreună cu alți 15 vecini, echipa a început procesul de curățare a solului și apoi de plantare, iar toate eforturile lor au adus la viață o grădină diversificată, cu 1.200 de plante erbacee, 350 de subarbuști și 8 arbori, creând un ecosistem care sprijină biodiversitatea. Pe lângă plante, proiectul include și instalarea unui sistem de irigații pentru a menține grădina sănătoasă și vibrantă.
În viitor, echipa planifică să extindă proiectul prin construcția unor jardiniere mari și mici, unde vor planta flori de sezon și alte specii decorative. „Acest proiect nu este doar despre plante, este despre comunitate. Împreună, noi, locatarii, ne asumăm responsabilitatea pentru spațiul din jurul nostru și învățăm cum să-l îngrijim pentru a deveni un loc frumos, sustenabil și util pentru toți”, subliniază ei.
Acestea sunt doar o parte dintre cele 10 inițiative câștigătoare din proiect, iar fiecare spune o poveste despre voluntariat și implicare în rezolvarea problemelor de mediu cu care se confruntă întreaga comunitate. Acțiunea „În ZONA TA” încurajează mișcarea civică și susține încrederea micilor comunități în puterea lor reală de a face schimbări în mediul înconjurător și în viața de zi cu zi a oamenilor. În decurs de 2 ani, Platforma de Mediu pentru București investește în total aproximativ 750.000 de euro în proiecte civice de mediu, atât sub formă de granturi, cât și prin inițiative care să susțină implementarea lor, cum ar fi incubatoare de proiecte, mentorat și acces la specialiști.
Platforma de mediu pentru București este un program strategic inițiat de Fundația Comunitară București împreună cu ING Bank România, lansat în 2022. Programul își propune să transforme problemele de mediu cu care oamenii se confruntă în proiecte viabile pentru București și bucureșteni. Platforma de mediu pentru București a fost creată pentru a aduce împreună organizații non-profit, grupuri de inițiativă civică, autorități publice și companii pentru a crea impactul colectiv de care este nevoie pentru transformarea Capitalei într-un oraș mai bun de trăit.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.