Oamenii de ştiinţă au cultivat pentru prima dată plante în sol lunar, colectat în timpul programului Apollo
Oamenii de ştiinţă au cultivat, pentru prima dată, plante de pe Terra în câteva grame de sol lunar, transportat cu decenii în urmă de astronauţii programului Apollo, scrie Le Figaro, citată de News.ro.
Acest succes alimentează speranţa că într-o zi ar putea fi posibilă creşterea plantelor direct pe Lună. Acest lucru ar salva viitorii exploratori de numeroase şi costisitoare încărcături la bordul rachetelor lor, pentru misiuni mai lungi, mai departe. Mai sunt multe de făcut, însă, înainte de a realiza acest lucru, arată această lucrare a cercetătorilor de la Universitatea din Florida, publicată joi în revista Communications Biology.
„Această cercetare este crucială pentru obiectivele NASA de explorare umană pe termen lung”, a declarat şeful NASA Bill Nelson. „Va trebui să folosim resursele de pe Lună şi Marte pentru a dezvolta surse de hrană pentru viitorii astronauţi care trăiesc în spaţiul profund”.
Pentru experimentul lor, cercetătorii au folosit doar 12 grame de sol lunar (câteva linguriţe), colectate din diferite locuri de pe Lună în timpul misiunilor Apollo 11, 12 şi 17.
În ghivece mici de mărimea unui degetar, au pus de fiecare dată aproximativ un gram de pământ (numit regolit), au adăugat apă şi apoi seminţele. Zilnic a fost adăugată şi o soluţie nutritivă. Planta folosită a fost arabidopsis thaliana, aleasă pentru că creşte uşor şi, mai ales, pentru că a fost deja studiată pe larg: se cunoaşte codul ei genetic, precum şi felul în care se comportă în medii ostile – chiar şi în spaţiu. Seminţele au fost plantate simultan în pământ de pe Pământ şi mostre care imită solul lunar şi marţian, pentru a servi drept comparaţie. Rezultat: După două zile, seminţele probelor lunare au germinat.
Şi „toate plantele, indiferent dacă sunt din probele de sol lunar sau de control, au arătat la fel până în a şasea zi”, a explicat Anna-Lisa Paul, autorul principal al studiului, într-un comunicat.
Dar mai târziu, s-a descoperit că plantele lunare cresc mai lent şi au rădăcini mici. După 20 de zile, oamenii de ştiinţă le-au recoltat şi le-au studiat ADN-ul. Ei au descoperit că plantele crescute în sol de pe Lună au răspuns în acelaşi mod ca la un mediu ostil, cum ar fi atunci când un sol are prea multă sare sau metale grele. În viitor, oamenii de ştiinţă vor să încerce să înţeleagă cum acest mediu ar putea deveni mai ospitalier.
NASA se pregăteşte să revină pe Lună ca parte a programului Artemis, cu scopul de a stabili acolo o prezenţă umană de durată.
sursa foto: Facebook/ NASA
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu