Oamenii de ştiinţă descoperă un receptor al melatoninei cu rol-cheie în somnul REM
O descoperire semnificativă în procesul de înţelegere a mecanismului somnului oferă noi perspective pentru tratarea tulburărilor de somn şi a afecţiunilor neuropsihiatrice asociate. Oamenii de ştiinţă au constatat, potrivit unui studiu publicat luni, că receptorul MT1 al melatoninei este un regulator esenţial al somnului REM (mişcarea rapidă a ochilor – MRO), relatează publicația Science Daily, citată de Agerpres.
Somnul REM este esenţial pentru visare, consolidarea memoriei şi reglarea emoţională. În creier, receptorul MT1 al melatoninei are efect asupra unui tip de neuron care sintetizează neurotransmiţătorul şi hormonul noradrenalină, aflat într-o zonă cunoscută sub numele de locus coeruleus. În timpul somnului REM, aceşti neuroni îşi opresc activitatea.
Afecţiuni grave precum boala Parkinson şi demenţa cu corpi Lewy – pentru care în prezent nu există tratamente eficiente – sunt asociate cu întreruperile somnului REM.
„Această descoperire nu constituie doar un pas înainte pentru înţelegerea mecanismelor somnului, ci are şi un potenţial clinic semnificativ”, a declarat Gabriella Gobbi, cercetător principal în cadrul noului studiu publicat în Journal of Neuroscience, profesoară de psihiatrie la Universitatea McGill din Canada.
Somnul uman se desfăşoară într-o secvenţă precisă de etape non-REM şi REM, fiecare îndeplinind funcţii fiziologice distincte. Somnul REM joacă un rol esenţial în consolidarea memoriei şi în reglarea emoţională. Somnul non-REM susţine procesele fizice de recuperare şi refacere.
Întreruperile acestui ciclu pot afecta funcţia cognitivă şi pot creşte vulnerabilitatea în faţa bolilor neuropsihiatrice.
Până în prezent, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să identifice receptorul specific care declanşează somnul REM. Însă, noul studiu a identificat receptorul MT1 al melatoninei drept un regulator important al acestei etape a somnului.
Folosind un medicament nou care vizează receptorii MT1, cercetătorii au reuşit să mărească durata somnului REM la animalele folosite în cadrul testelor de laborator, reducând simultan activitatea neuronală.
„În prezent, nu există medicamente care să vizeze în mod specific somnul REM. Majoritatea medicamentelor hipnotice de pe piaţă, deşi prelungesc durata totală a somnului, tind să afecteze negativ somnul REM”, a declarat dr. Stefano Comai, coautor principal al studiului, profesor la Universitatea din Padova şi cadru didactic la Universitatea McGill.
Potrivit cercetătorilor, continuarea cercetărilor asupra neurobiologiei şi farmacologiei somnului REM este esenţială pentru dezvoltarea unor tratamente specifice care ar putea îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor afectaţi de aceste boli debilitante.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank