G4Media.ro

Oana Gheorghiu (Dăruieşte Viaţă), despre unitatea modulară de la Pipera: Este o…

Sursa Foto: G4Media

Oana Gheorghiu (Dăruieşte Viaţă), despre unitatea modulară de la Pipera: Este o înşiruire de containere, e aberant să foloseşti o asemenea clădire pentru a trata pacienţi/ Nu are nimic din ce ar trebui să aibă un spital, instalaţiile sunt în exterior, fără izolaţie la frig/ Vor îngheța

Oana Gheorghiu, co-fondator al Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, asociaţie care a reuşit în timp record să ridice în pandemie două spitale modulare pentru tratarea pacienţilor cu Covid -19, unul în curtea Spitalului Elias şi unul lângă Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, unde a avut loc incendiul devastator în secţia de ATI anul trecut, la jumătatea lui noiembrie, spune că unitatea modulară de la Pipera, unde au intrat în urmă cu două zile primii pacienţi cu COVID-19, nu are condiţiile necesare pentru îngrijirea acestora şi nici condiţii adecvate pentru personalul sanitar, transmite News.ro.

Oana Gheorghiu spune că instalaţiile sanitare sunt făcute în exterior în cazul acestei unităţi modulare, fără izolaţii, şi că aceste instalaţii vor îngheţa în iarnă. În acelaşi timp, aerele condiționate montate la fiecare container nu pot încălzi suficient incintele astfel încât să fie asigurat confortul pacienţilor din acest punct de vedere, mai spune Oana Gheorghiu. Co-fondatorul Asociaţiei Dăruieşte Viaţă crede că cele două spitale modulare, cel de la Pipera şi cel de la Leţcani, au fost făcute fără cap, pentru că nu sunt amplasate aproape de spitale, unde există farmacie, depozitare, resursă umană. Oana Gheorghiu spune că autorităţile ar putea să ia în calcul un parteneriat cu spitalele private, astfel încât pacienţii să nu mai aştepte pe holurile unităţilor sanitare.

“Modularul de la Pipera nu e un spital. Este o inşiruire de containere, nu putem să spunem ”modular” acelei înşiruiri de containere.

Spitalele modulare nu înseamnă containere puse unele lângă altele, înseamnă folosirea unei structuri modulare asemănătoare celei folosite pentru containere, dar atât, asta este singura asemănare, mai departe, tot ce înseamnă instalaţii sanitare, de ventilaţii, instalaţii de gaze medicale, toate celelalte lucruri trebuie să fie gândite şi realizate întocmai ca într-un spital normal.

Dacă ne uităm, la Pipera instalaţiile sanitare sunt făcute în exterior, fără niciun fel de izolaţie la frig, acest spital nu are încălzire, nu mai vorbim de sistem de ventilaţie sau de o instalaţie de gaze medicale.

Eu nu ştiu cum îşi închipuie oamenii aceştia că vor putea folosi pe o vreme friguroasă acele containere. Cu siguranţă instalaţia va îngheţa, dar, mai mult de atât, chiar şi la aceste temperaturi, în zilele în care noaptea avem o temperatură sub 10 grade, acele containere nu pot fi încălzite, aerele conditionate cu care sunt dotate nu cred că fac faţă astfel încât un pacient care deja are nişte probleme serioase de sănătate să poată fi tratat în condiţii umane. Şi nici personalul nu cred că are condiţii corespunzătoare de lucru.

Eu sper ca personalul medical să vorbească deschis şi să nu accepte compromisuri pentru că am văzut la ce au dus în general aceste compromisuri, am văzut că se pierd vieţi când şi personalul acceptă, eu cred că ar trebui să aibă curajul şi să vorbească deschis despre ceea ce nu e bine acolo şi să ceară decidenţilor să găsească alte soluţii dacă acolo nu e bine. Poate că eu mă înşel şi sunt minunate condiţiile, deşi toate informaţiile pe care le am vin din raportul unui expert, nu spun eu. Eu cred că este şi rolul medicilor să spună foarte clar ce se întâmplă.

Este aberant să foloseşti o asemenea clădire pentru a trata pacienţi, este o clădire care nu e legată de niciun spital, care nu are farmacie, nu are depozitare, nu are nimic din ce ar trebui să aibă un spital. Şi mă întreb de ce statul român nu găseşte soluţii care sunt la îndemână. Avem o serie de spitale private în Bucureşti, multe, cu care statul român poate să facă un parteneriat, pe o lună, pe două, pe trei luni.

De ce preferăm să chinuim pacienţii, să chinuim personalul şi nu putem să fim în stare ca o dată să avem un parteneriat între public şi privat. Care este piedica? Eu chiar nu reuşesc să înţeleg aceste lucruri. Preferăm să ţinem pacienţii pe holuri, să ne văităm că nu mai avem locuri şi totuşi să nu încercăm să convingem spitalele private să dea o mână de ajutor.

Mă gândescă că dacă la Colectiv nu au fost bune ambulanţele private, poate că nici la covid nu sunt bune spitalele private”, a declarat pentru News.ro Oana Gheorghiu.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

25 comentarii

  1. Cand o sa in inghete o sa vina catu si-o sa spuna ca nu s-au asteptat sa tina pandemia pana in decembrie. La fe cum a spus campeanu ca nu s-au asteptat sa se ajunga asa repede la 6 la mie in buc.

    • Exista si solutii de izolatie pentru tevaraie, solutii mai pot fi gasite, daca vrei si o reconversie e mai utila decat sa le arunci la gunoi – containerele. Am vazut asa ceva intr-un centru de vaccinare din Constanta si nu erau prost facute, materialele folosite erau destul de bune, probabil destul de scumpe.
      Intrebarea e poate fi utilizat non-covid ? Pentru pacienti cu alte probleme, marunte, investigatii simple, consultatii mai necesare ca oricand.
      Am mai scris un comentariu la acest articol, ca si aseara – la art dl. Tapalaga, si cred ca uneori cenzura e necesara, dar daca am atacat voalat un partid ori am scris o opinie diferita de a ziarului acestea nu sunt situatii in care sa cenzurati. Macar sa ne prefacem ca mai avem, pe ici pe colo, o presa libera.

  2. Sigur ca da colaborare cu spitale private ca sa le mai bagam niste bani in buzunar.
    Solutia e alta dar cine are curaj sa o faca , NATIONALIZARE temporara a spitalelor private cum zicea Costi Rogozanu.

    • Sărăcuțul de tine! Te compătimesc …

    • Asta, așa, să vezi si tu ce inseamna respect pentru pacienți…

    • si ia zi, ce mai zice Costi? mai traieste? s-a retras in bula la el… covid a facut? e vaccinat? cu ce ser?

    • După aia ar fi bine să-ți naționalizeze casa și să facă din ea un mic spital acolo la voi în sat. Și mașina, că avem nevoie de ambulanțe. Te bagi, patriotule pe banii altora?

  3. ziaruldeiasi: „Criză de medicamente anti-Covid. Bolnavii grav primesc jumătate din schemă
    13.10.2021.
    Imagini de coşmar în continuare în spitalele din Iaşi, cu noi recorduri absolute la infectaţi dar şi la morţi: 757, respectiv 27.
    Mai grav: sunt stocuri insuficiente de medicamente vitale pentru pacienţii Covid.
    Semnalul de alarmă vine din partea dr. Carmen Dorobăţ, medic primar la Spitalul de Boli Infecţioase şi fost manager al unităţii medicale. Este vorba în special de remdesivir şi tocilizumab. Schema de tratament s-a înjumătăţit efectiv pentru cei dependenţi de oxigen, pentru că aceste produse sunt în cantităţi insuficiente în magaziile spitalelor. Inclusiv la Spitalul de Boli Infecţioase. Care este cauza acestor lipsuri grave, ce pot ucide cu zile?
    Conducerea DSP Iaşi(Director Dr. Vasile Cepoi!) recunoaşte că în acest moment există o criză a medicamentelor care sunt administrate bolnavilor de COVID-19. Şi nu cei asimptomatici sau cu forme uşoare sau medii, ci pentru cei la care o zi fără aceste pastile înseamnă un pas în faţă spre secţia ATI. La aceasta se adaugă criza de oxigen care loveşte toate unităţile medicale.
    Departe de gardul Spitalului de Infecţioase, la Leţcani, ieri s-au transferat în sfârşit primii pacienţi COVID-19. Spitalul NATO de la Leţcani nu a putut primi deocamdată decât pacienţi cu forme medii de boală, ce nu toţi necesită oxigenoterapie, ci doar doi.

    „Începând din noaptea această (ieri – n.r.) vom interna şi îngriji pacienţi în cadrul Secţiei Exterioare Leţcani. Vor fi îngrijiţi doar pacienţi cu forme medii COVID-19 care nu necesită suport mare de oxigen şi pot beneficia de oxigenoterapie cu ajutorul concentratoarelor. După finalizarea montării, umplerii şi verificării bunei funcţionalităţi a stocatorului de oxigen, vom putea îngriji şi pacienţi în terapie intensivă“, a declarat Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

    Cu alte cuvinte, ATI şi zona roşie (cea conectată la oxigen) sunt deocamdată sub lacăt.

    Vasile Cepoi, directorul DSP, spune că întârzierea aducerii stocatorului s-a datorat gabaritului acestuia, deci transportului efectuat de firma contractoare. Totuşi, de la închiderea spitalului în 2020 şi până acum, au trecut luni de zile, timp în care peste modulele de la Leţcani s-a aşezat praful.

    De ce NU s-a deschis până acum sau de ce nu s-au luat măsuri preventive pentru a-l putea deschide la timp?
    „Din păcate, uneori, FACTORUL POLITIC îşi spune cuvântul“, a spus Carmen Dorobăţ, fost manager al Spitalului de Boli Infecţioase în perioada în care unitatea de la Leţcani a fost dată în folosinţă.
    Aşadar, până ce spitalul de 13 milioane de euro va avea backup de oxigen, la Leţcani vor fi trataţi, deocamdată, 20 de pacienţi cu forme medii spre grave. Pentru cei de la UPU a Spitalului Clinic Sfântul Spiridon, acest lucru este mană cerească, dar nu dezamorsează bomba din sistemul medical. Medicii ne avertizează că, deocamdată, suntem departe de platoul valului 4, iar ca să ajungem la acel punct, trebuie să ne păzim.
    „Autorităţile POLITICE să ia în serios semnalele noastre, pentru că ne aflăm în cel mai crunt moment posibil de la începutul pandemiei, şi trebuie să dea tot timpul lor, toată seriozitatea şi toată competenţa de care au nevoie în acest moment pentru a ne da baza din punct de vedere legislativ, din punct de vedere administrativ, şi, sigur, din punct de vedere financiar“, a mai spus Carmen Dorobăţ.

  4. Pentru nevaccinati e suficient, altii mor cu zile la domiciliu ca nu au loc in spitale de covidati nevaccinati, multi dintre ei fara asigurari de sanatate.ONG sa renunte la banul public, suveici ale coruptilor.Nimic nu este gratis, iar oile stiu asta si actioneaza ca atare.

  5. Sigur, daca n-a strans bani ONG-ul lor nu e bun :))

    • Asta e una din problemele fundamentale ale acestui popor ticalosit si putred, cand furi esti laudat si aparat, cand faci lucruri bune esti batjocorit. Natie de salbatici.

    • Ba jeane, da ce dreaq mai face Pintea , aia ce se imbra în rochii Valentino pe șantiere . ?
      Mai merge și ea la parnaie s au se prescrie ?

  6. Sa vina inteligentii s-o atace pe femeia asta fiindca face ce n-a facut statul in 30 de ani.

    • Exact! Ma astept ca niciunul din Parlament sau Guvern sa nu stie cine e tipa asta si chiar astept momentul cand un inteligent ar zice „da? nu e bine ce am facut noi? hai sa o vedem pe ea ca ridica un spital daca e asa experta”. Si atunci sa inceapa comedia.

      De ce nu m-ar surprinde?
      https://www.telekomsport.ro/reactia-uluitoare-avuta-de-radu-mazare-la-adresa-simonei-halep-17554902

    • In realitate, strange bani sa faca o cladire, cu precadere in anii electorali, cand iese cu „as fi facut un Burjcalifa, dar nu ma lasa Peee Seee Deee”. Te uiti in jur in Bucuresti? cladiri nu erau? sau doctori?

      Spitalele modulare sunt standardizate la nivel NATO, definit prin regulamentul AMedP-9.1. Sa se duca oncoloaga la Bruxelles, sa le spuna ca sunt inculti si ea stie mai bine.

    • Sper ca nu vorbesti despre Oana. Poate ar trebui sa vezi proiectele Daruieste Viata.

  7. Atunci nu sunteti decat niste scursuri umane.
    Omul asta a dat o sansa la viata copiilor cu cancer. A facut primul spital oncologic pentru copii din tara, la un pret absolut neegalat de statul roman.
    Duceti-va scarnaviile de comentarii altundeva.

  8. Luați exemplul Indiei, statul Uttar Pradesh.
    De la spitale supra-aglomerate, fara oxigen si mormane de ,,saci negri,, au eradicat practic pandemia. Cum ? Vezi analiza din ziarul Bursa.

  9. E clar ca nu avem nevoie de doamna respectiva in tara analfabetilor

  10. „Mă gândesc că dacă la Colectiv nu au fost bune ambulanţele private, poate că nici la covid nu sunt bune spitalele private”

    E clar ca Arafat e aici luat la tinta.
    Sper ca faptul ca Arafat e un ticalos ordinar devine tot mai evident, mai ales cand spune asta despre el si femeia asta, nu doar „antivaccinistii” de pe g4…

  11. Ce dăruiește și cui dăruiește Oana Gheorghiu? Să ne spună de exemplu, de ce nu funcționează secția făcută de ei la UPU Piatra Neamț? Nu vrea să fac nici-o aluzie la faptul că Arsene este omul PSD și PSD este păpușarul crizei politice actuale, sprijinit discret de niște ONG-uri și foști lideri PNL. USR este păpușa pe care o manevrează, carte face totul pentru-ca PSD să revină la guvernare și lumea să răsufle ușurată că au revenit.

  12. Pentru că, în esență, noi românii, ne comportăm ca niste tâmpiți… Ori chiar suntem 😞…?