G4Media.ro

Oana Moraru: Recrutez profesori de peste 25 de ani. Nu vă imaginați…

Oana Moraru / Foto: Captura Părinți CuMinți/Youtube.com

Oana Moraru: Recrutez profesori de peste 25 de ani. Nu vă imaginați ce dezastru vine acum spre școli. De ce nu vorbim despre asta? Pentru că dinspre școli radiază cel mai mare bazin electoral

Titularizarea profesorilor în școli, adică cel mai mare concurs de angajare organizat anual în România și care în urmă cu o lună a scos 75.000 de posturi libere de profesori, „este doar o altă pârghie a puterii, cu ocazii de ploconire pe unde trebuie, cu înghesuiala disperată a celor care trec dincolo de gura pâlniei și rămân pe viață titulari în învățământ, chiar dacă unii sunt de-a dreptul abuzivi la catedră”. Analiza vine de la expertul educațional Oana Moraru, manager de școală particulară de peste 25 de ani, absolventă de liceu pedagogic și a Facultății de Litere de la Universitatea din București.

„Recrutez profesori de peste 25 de ani. Nu vă imaginați ce dezastru vine acum, în continuare, spre școli. De ce nu vorbim despre asta? Pentru că dinspre școli radiază cel mai mare bazin electoral, prin efectul de ecou de la profesori, la familii, la toate celelalte categorii profesionale. Dacă fiecare școală și-ar selecta profesorii, ar rămâne câteva numai în picioare – iar lucrurile acestea se știu și se evită de la un ciclu electoral la altul”, a atras atenția Oana Moraru, într-un interviu acordat Edupedu.ro.

Contactată de Edupedu.ro după ce OCDE – organizația cunoscută la nivel mondial pentru derularea testărilor PISA – a recomandat României din nou acum, în 2024, desființarea titularizării și angajarea profesorilor direct de către școli, Oana Moraru a explicat care sunt efectele concrete ale titularizării, cum arată profilul absolventului de facultate care vrea să se angajeze în învățământ și a trecut examenul de titularizare, cum își angajează profesorii școlile particulare, cum îi dau afară pe care nu au eficiență la clasă și care este soluția pe care o vede pentru ca școlile de stat și private să facă un management profesional eficient.

Oana Moraru a declarat pentru Edupedu.ro că, „pentru acreditarea unei școli particulare, este nevoie de un procent anume de profesori cu examen de titularizare. Pentru mine, ca angajator, acest examen este strict unul formal, dictat de lege, dar complet nerelevant pentru talentul, pregătirea și impactul real al profesorului la clasă. Știu profesori cu note peste 9 la acest examen, care sunt ineficienți la clasă, neconectați cu elevul, capabili de abuzuri emoționale. După cum știu oameni cu nota 6 care au rezultate excelente la clasă. Examenul în sine nu reușește să fie și un indicator al calității profesionale a omului care îl susține”.

Expertul educațional susține desființarea actualului examen de titularizare centralizat și lăsarea școlilor să își selecteze resursa umană. „Fiecare școală ar trebui să pescuiască singură în bazinul profesional al țării și să își selecteze oameni după reguli și valori proprii. Mă tem că lucrul acesta nu va fi niciodată permis de la centru – pentru că, sunt sigură, decidenții știu că, în sfârșit, se va vedea clar și dureros, toată situația dezastruoasă în care ne aflăm cu formarea profesorilor. Nu vrea niciun politician să ridice plapuma ca să se vadă în lumina zilei ce este sub ea. Amestecând acum tot felul de oameni întâmplător pe la școli, pe posturi ascunse sau date pe sub masă – distragi atenția către alte așa-zise probleme, creezi frică și dai greutate unui examen aberant – exact cât este nevoie să nu avem marea discuție despre cât de nepregătiți vin oamenii la catedră”, a atras atenția Oana Moraru, în interviul acordat Edupedu.ro.

Interviul integral acordat Edupedu.ro de către expertul educațional Oana Moraru, profesoară și manager de școală particulară de peste 25 de ani:

Foto: Oana Moraru – Facebook.com

Rep: Sunteți manager de școală particulară de peste 25 de ani, profesor de Limba Română și de Limba Engleză, absolventă a Facultății de Litere de la Universitatea București și absolventă a Liceului Pedagogic București. Priviți, așadar, și procedural, dar și calitativ procesul de angajare a profesorilor. Cum se titularizează profesorii, în școlile particulare din România?

Oana Moraru, manager de școală particulară: Există două mecanisme de titularizare – absolut nenecesare pentru sistemul privat, dar vestigii încă în vigoare ale mentalității supercentraliste practicate de ministerele românești. Profesorii care lucrează în școlile particulare se pot titulariza prin examenul național, dacă vor să aibă cale liberă de transfer de la privat la stat, sau se pot titulariza în urma unui examen organizat la nivelul școlii, după o procedură impusă și monitorizată de inspectorate. Pentru acreditarea unei școli particulare, este nevoie de un procent anume de profesori cu examen de titularizare. Pentru mine, ca angajator, acest examen este strict unul formal, dictat de lege, dar complet nerelevant pentru talentul, pregătirea și impactul real al profesorului la clasă.

Știu profesori cu note peste 9 la acest examen, care sunt ineficienți la clasă, neconectați cu elevul, capabili de abuzuri emoționale. După cum știu oameni cu nota 6 care au rezultate excelente la clasă. Examenul în sine nu reușește să fie și un indicator al calității profesionale a omului care îl susține.

Noi ne trimitem angajații la așa-zisa „titularizare” din nevoi birocratice. Adevăratul „titular” este, pentru o școală privată, omul care a demonstrat că poate rămâne în echipă cel puțin 5 ani, că aduce valoare acesteia, că are impact la clasă și o relație bună cu elevii și cu părinții lor.

Rep: Pentru ca toată lumea să poată înțelege și dincolo de nivelul conceptual acest proces, ne puteți da un exemplu concret al modului în care ați angajat, de exemplu, un profesor de Chimie?

Oana Moraru: O școală particulară lucrează cu profesori cu normă întreagă sau normă de doar câteva ore. Pentru normele parțiale, colaborăm cu profesori din sistemul public sau de la alte școli private – pe care îi plătim cu ora, de cele mai multe ori. Și pentru aceștia, și pentru cei cu o normă întreagă, avem întâi un proces de selecție a CV-urilor și a scrisorilor de intenție trimise după apelul nostru public de angajare, pe rețelele de socializare, cel mai adesea. Există apoi un interviu, în fața unei comisii alcătuite din 2-3 oameni, urmat de o lecție demonstrativă la clasă. Verificăm, totodată, și de unde vine omul, cine a fost directorul lui, ce recomandări are acesta despre el. Abia apoi, după ce am negociat și agreat salariul, hotărâm în ce mod îl vom titulariza sau nu pe post. Dar numai după ce așteptăm minimum un an – răstimp în care ne dăm seama dacă am făcut o alegere potrivită. Pentru cei care sunt deja titulari la stat, există posibilitatea detașării pe postul nostru – anunțat și acesta, odată cu toate școlile din țară, ca fiind liber, sau posibilitatea transferului, adică mutării postului titular la noi, în instituția de învățământ particulară.

În cazul profesorului de chimie, de exemplu, pentru care gimnaziul nostru nu are decât 6 ore disponibile pe săptămână, am agreat cu doamna profesor, titular la stat, un contract de muncă și un salariu proporționat. În cazul profesorilor cu norme întregi, de română, matematică, limbi străine – am angajat oameni tineri, cu 2-3 ani experiență la catedră care se formează mai departe la noi, care sunt monitorizați și ajutați la clasă permanent, sprijiniți de o echipă de profesori mai maturi și de psihologi școlari. O parte dintre ei s-au dus la examenul de titularizare națională și au cerut postul anunțat la noi expres pentru ei, o altă parte s-a titularizat la examenul organizat intern. Nu văd nicio diferență între ei. Repet – pentru noi contează că iubesc ceea ce fac, că evoluează de la an la an, că îi pot forma pe cei care vin în echipă ulterior.

Există, în orașele mari, o masă de profesori care au lucrat de la începutul carierei lor în sistem privat și care sunt exact ca cei de la stat – unii foarte buni și pasionați, alții de nivel mediu, formabili însă și unii, desigur – ineficienți, nepregătiți, greu de „salvat” profesional. Noi, ca angajatori, pescuim, de obicei, în acest bazin, continuând să formăm pe unii dintre ei, mai ales pe cei proaspăt absolvenți – care, de regulă, vin foarte nepregătiți din facultate. Lucrăm, de asemenea, și cu profesori care pleacă definitiv din sistemul public sau care își mențin catedre și colaborări în ambele.

Rep: Ce face direcțiunea unei școli particulare, atunci când un număr semnificativ de părinți acuză un cadru didactic de lipsă de rezultate (spun că un profesor nu este bun)? 

Oana Moraru: Noi avem șansa să ne despărțim ușor de angajații nepotriviți după primul an de lucru, pentru că încheiem, inițial, contracte pe termen limitat. Îți poți da seama într-un an de zile dacă merită sau nu investit în continuare în formarea acestui profesor sau a altuia.

Pe lângă acest lucru, există și cele 3 luni inițiale de lucru, în care poți desface legal un contract de muncă, dacă profesorul numit de noi este ineficient sau abuziv. Aceste trei luni sunt suficiente pentru a-ți da seama, ca angajator, dacă omul este bun sau nu la catedră. Am avut o astfel de situație la școala noastră, de pildă, cu un profesor care nu acccepta recomandările noastre practice pentru a ieși din paradigma facilitatorului între manual și clasă. Pentru că profesorul respectiv obișnuia doar să parcurgă exercițiile din manual, fără ritm antrenant al clasei, fără stimularea diferențiată a copiilor, rămânând strict în postura de intermediar între manual și elev, am ales să ne despărțim după trei luni. Dau acest exemplu, ca să înțelegem că, uneori, oameni foarte educați, cu note excelente în facultate, cu doctorate, cu spirit blând și politicos – pot fi catastrofali la clasă. Iar pentru aceste situații nu există mecanisme de depistare și de reglare a activității lui în sistemul public – copiii suferind cel mai mult, desigur. În școlile private există mijloace imediate de a face ceva pentru elevi: fie intervine echipa de mentori, fie omul este trecut într-o poziție secundară, de ajutor de profesor, fie este invitat să își caute un alt loc de muncă – mai ales dacă se constată că este total nereceptiv la cerințele pedagogice minimale pe care le impune școala. În majoritatea cazurilor, cădem de comun acord asupra încetării contractului.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează