Oana Țoiu (USR): Guvernul elimină decontarea navetei pentru profesorii care predau în sate, dar menține decontarea pentru angajații primăriilor
Oana Țoiu, parlamentar USR, a anunțat duminică într-o conferință de presă că Guvernul PSD-PNL elimină posibilitatea ca naveta pentru profesorii ce predau în sate să fie decontată, dar menține această facilitate pentru angajații primăriilor din mediul rural.
”Proiectul de buget creează o mare inechitate și o nedreptate pentru copii: s-a tăiat posibilitatea ca naveta profesorilor care merg în mediul rural să fie decontată, sau a profesorilor din mediul rural care au nevoie să își completeze norma didactică predând și la oraș”, a spus Oana Țoiu.
”Dar deloc surprinzător, rămâne posibilitatea în buget de a deconta naveta funcționarilor care vin la birou dacă primăria consideră că e necesar”, a mai spus ea.
”Guvernul taie din șansele copiilor și redirecționează banii către propriile angajări”, a încheiat Oana Țoiu.
Ștefan Pălărie, parlamentar USR, a spus la rândul său că guvernul nu a alocat pentru educație decât jumătate din bugetul necesar și a declarat că nici acum profesorii nu știu ce salarii vor avea de la 1 ianuarie 2024.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank