Obezitatea are nevoie de o nouă definiție, se arată într-un raport global al unor experți medicali

Există riscul ca prea multe persoane să fie diagnosticate ca fiind obeze atunci când este nevoie de o definiție „mai precisă” și „nuanțată”, se arată într-un raport al experților globali, extern. Raportul, publicat în revista The Lancet Diabetes & Endocrinology, este susținut de peste 50 de experți medicali din întreaga lume, potrivit RFI.

Medicii ar trebui să ia în considerare starea generală de sănătate a pacienților cu exces de grăsime, mai degrabă decât să le măsoare doar indicele de masă corporală (IMC), se spune în raport citat de BBC News.

Cei cu boli cronice cauzate de greutatea lor ar trebui să fie diagnosticați cu „obezitate clinică” – dar cei fără probleme de sănătate ar trebui să fie diagnosticați cu „obezitate preclinică”.

Se estimează că mai mult de un miliard de persoane suferă de obezitate în întreaga lume, iar medicamentele prescrise pentru scăderea în greutate sunt foarte solicitate.

Raportul, publicat în revista The Lancet Diabetes & Endocrinology, este susținut de peste 50 de experți medicali din întreaga lume.

„Obezitatea este un spectru”, spune profesorul Francesco Rubino, de la King’s College London, care a prezidat grupul. Unii o au și reușesc să ducă o viață normală, să funcționeze normal. Alții nu pot să meargă bine sau să respire bine, sau sunt legați de scaunul cu rotile cu probleme de sănătate semnificative” adaugă el.

Raportul solicită o „reîncadrare” a obezității pentru a face distincția între pacienții cu o boală și cei care rămân sănătoși, dar cu risc de boală în viitor.

În prezent, în multe țări, obezitatea este definită ca având un IMC peste 30, extern – o măsură care estimează grăsimea corporală pe baza înălțimii și greutății.

Accesul la medicamente pentru pierderea în greutate, cum ar fi Wegovy și Mounjaro, este adesea limitat la pacienții din această categorie.

În multe părți ale Regatului Unit, Serviciul Național de Sănătate (NHS) cere, de asemenea, ca persoanele să aibă o problemă de sănătate legată de greutate.

Dar IMC nu dezvăluie nimic despre starea generală de sănătate a unui pacient, spune raportul, și nu reușește să facă distincția între mușchi și grăsimea corporală sau să ia în considerare grăsimea mai periculoasă din jurul taliei și a organelor.

Experții pledează pentru un nou model care să ia în considerare semnele de obezitate care afectează organele din corp – cum ar fi bolile de inimă, respirația greoaie, diabetul de tip 2 sau durerile articulare – și impactul lor dăunător asupra vieții de zi cu zi.

Acest lucru indică faptul că obezitatea a devenit o boală clinică și necesită tratament medicamentos.

Cu toate acestea, celor cu „obezitate preclinică”, în loc de medicamente și intervenții chirurgicale, ar trebui să li se ofere sfaturi privind pierderea în greutate, consiliere și monitorizare pentru a reduce șansele apariției problemelor de sănătate. Tratamentul poate fi, de asemenea, necesar.

Tratament inutil

„Obezitatea este un risc pentru sănătate – diferența este că este și o boală pentru unii”, a declarat Prof. Rubino.

El a adăugat că redefinirea obezității este rezonabilă pentru a înțelege nivelul de risc într-o populație mare, în loc de „imaginea neclară a obezității” din prezent.

Raporturile talie-înălțime sau măsurarea directă a grăsimii, împreună cu un istoric medical detaliat, pot oferi o imagine mult mai clară decât IMC, se arată în raport.

Louise Baur, de la Universitatea din Sydney, care a contribuit la elaborarea raportului, a declarat că noua abordare ar permite adulților și copiilor cu obezitate „să primească îngrijiri mai adecvate”, reducând în același timp numărul celor care sunt supradiagnosticați și care primesc tratamente inutile.

Într-o perioadă în care medicamentele care reduc greutatea corporală cu până la 20% sunt prescrise pe scară largă, raportul spune că această „reîncadrare” a obezității „este cu atât mai relevantă”, deoarece „îmbunătățește precizia diagnosticului”.

Finanțare limitată

Colegiul Regal al Medicilor a declarat că raportul a stabilit o bază solidă „pentru tratarea obezității cu aceeași rigoare medicală și compasiune ca și alte boli cronice”.

Distincția între obezitatea preclinică și cea clinică ar fi „un pas înainte vital” și „a evidențiat necesitatea de a identifica și de a interveni devreme”, oferind în același timp îngrijiri adecvate pacienților a căror sănătate a fost deja grav afectată, a declarat colegiul.

Dar există îngrijorări că presiunea asupra bugetelor de sănătate ar putea însemna mai puțini bani pentru cei din categoria „pre-obezitate”.

Prof. Sir Jim Mann, co-director al Edgar Diabetes and Obesity Research Centre, din Otago, Noua Zeelandă, a declarat că accentul se va pune probabil „pe nevoile celor care sunt definiți ca obezi clinic”, iar fondurile limitate vor fi „foarte probabil” direcționate către aceștia.