OCDE renunţă la o misiune anti-corupţie în Ungaria, într-un gest fără precedent
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a anulat marţi o misiune în Ungaria unde urma să discute despre măsuri anti-corupţie, invocând eşecul guvernului de a acţiona pe baza recomandărilor sale anterioare, relatează Reuters, citată de News.ro.
OCDE a precizat că este prima dată când o astfel de misiune la nivel înalt a fost anulată.
Programată pentru marţi şi miercuri, reuniunea a fost anulată din cauza a ceea ce OCDE a descris ca fiind incapacitatea guvernului premierului Viktor Orban de a asigura o reprezentare suficientă a miniştrilor şi a înalţilor funcţionari pentru eveniment.
„Misiunea la nivel înalt decisă de Grupul de lucru pentru corupţie în decembrie 2023 era menită să discute despre eşecul guvernului Ungariei de a face progrese tangibile în abordarea recomandărilor de lungă durată”, a declarat OCDE.
Aceste recomandări se refereau la ceea ce OCDE a descris ca fiind lipsa de înţelegere a guvernului maghiar cu privire la expunerea la riscul de luare de mită în străinătate şi la absenţa unei strategii pentru detectarea şi investigarea cazurilor de luare de mită în străinătate.
OCDE a declarat că unele dintre recomandările sale datează de mai bine de un deceniu.
„Grupul de lucru rămâne, de asemenea, serios îngrijorat de nivelul scăzut de aplicare în Ungaria a legislaţiei privind mita în străinătate”, a declarat acesta.
OCDE a declarat că va pune în aplicare măsuri suplimentare pentru ca guvernul maghiar să se reangajeze la un nivel adecvat şi va introduce un proiect de plan de măsuri propuse pentru a combate deficienţele identificate de grupul său de lucru.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank