G4Media.ro

Oficial Houthi, după atacurile asupra unor ţinte din Yemen: Vom răspunde escaladării…

Photo by MOHAMMED HUWAIS / AFP

Oficial Houthi, după atacurile asupra unor ţinte din Yemen: Vom răspunde escaladării cu escaladare / Operaţiunile împotriva Israelului vor continua până când crimele şi genocidul din Gaza vor fi oprite

Mohammed al-Bukhaiti, un oficial cu rang înalt al Consiliului Politic Houthi, a declarat că grupul îşi va continua operaţiunile militare până când va fi ridicat asediul asupra Gaza şi a promis că va răspunde la ultimele lovituri ale SUA şi Marii Britanii în Yemen, notează CNN, transmite News.ro.

În prima reacţie a grupului la ultimul val de atacuri, el a avertizat: „Vom răspunde escaladării cu escaladare”.

„Bombardarea de către coaliţia americano-britanică a mai multor provincii yemenite nu ne va schimba poziţia şi afirmăm că operaţiunile noastre militare împotriva Israelului vor continua până când crimele şi genocidul din Gaza vor fi oprite şi până când asediul asupra locuitorilor săi va fi ridicat, indiferent de sacrificii”, a scris el pe Twitter.

„Războiul nostru este moral şi, dacă nu am fi intervenit pentru a-i sprijini pe cei oprimaţi din Gaza, omenia nu ar fi existat între oameni. Agresiunea americano-britanică împotriva Yemenului nu va rămâne fără răspuns, iar noi vom răspunde escaladării cu escaladare”, a mai spus el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...