G4Media.ro

Oficial al Ministerului de Externe al Rusiei: Operațiunea specială din Ucraina se…

Sursa foto: Ministry of Defense of the Russian Federation (eng.mil.ru)

Oficial al Ministerului de Externe al Rusiei: Operațiunea specială din Ucraina se va opri atunci când va înceta ameninţarea NATO

Operaţiunea militară de la Moscova se va încheia când NATO va înceta să mai folosească teritoriul ucrainean pentru a ameninţa Rusia, a declarat Alexey Polishchuk, un înalt oficial al Ministerului de Externe al Rusiei, pentru agenţia de presă de stat rusă Tass, potrivit BBC, informează News.ro.

”Operaţiunea militară specială se va încheia atunci când sarcinile îi vor fi îndeplinite. Printre acestea se numără protecţia populaţiei paşnice din Donbas, demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei, precum şi eliminarea ameninţărilor la adresa Rusiei venite de pe teritoriul ucrainean, prin capturarea acesteia de către Ţările NATO”, a spus Polischuk.

Cu toate acestea, el nu a oferit detalii despre modul în care NATO ameninţa Rusia de pe teritoriul Ucrainei.

Diplomatul a adăugat că operaţiunea „se desfăşoară conform planului” şi că „toate obiectivele sale vor fi atinse”.

Sursa foto: Ministry of Defense of the Russian Federation (eng.mil.ru)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

27 comentarii

  1. Propaganda. Frica de popor.

  2. Mai sunt 2 variante: se termina banii sau Putin devine contestat in masa pentru ofensiva din Ucraina. Ambele variante au fost mai des intalnite in istoria Rusiei, sub diferite forme, decat ce isi doreste Putin.

  3. Armata violatorilor si a pedofililor sunt amenintati de NATO, ce gunoiae mai sunt si rusii astia

  4. practic nu trebuia sa înceapă ,asta se înțelege.

  5. Colhoznicii astia sunt dusi cu capul. Daca tu nu incepi agresiunea, nu da nimeni cu piatra in tine 😉

  6. Va dati seama ca barbarii astia niveleaza zeci de orase (printre care si Mariupol) si afecteaza milioane de ucrainieni doar pentru ca rusilor le trebuie ca cei 2 milioane de locuitori ai Crimeei sa aiba „pod terestru” cu teritoriul Rusiei. Cat cinism si dispret fata de vietile oamenilor…imi face greata!

    • Si sa aiba apa, vor avea acum ca bazinul este plin irigatii gratuite pana la final de an fermierii din Crimea, au anuntat. Noi putem boicota sa nu cumparam de la ei ce produc daca nu ne convine

  7. Iar „încetarea amenințării NATO” se traduce ca retragerea NATO pe aliniamentul din 1997 (sau, preferabil, pe cel din 1941, primăvara).

  8. E clar pentru pace fiecare tara Nato trebuie sa faca un pelerinaj la Kremlin sa il intrebe pe Adolf Putin ce teritorii ar dori din tarile lor si cam cati civili ucisi sau deportati in Rusia.
    Astia sunt chiar nebuni,ei invadeaza o tara vecina pentru ca se simt amenintati?Pai paranoicul de Putin se simte amenintat mereu,e definitia paranoiei.Ar trebui sa il intrebe totusi cineva pe diliu ce mare putere nucleara a fost atacata vreodata?

  9. Ma putin cum ar fi sa nu amenințe NATO Rusia pai ba câine pana acum ați omorât oameni nevinovați ați omorât copii femei bătrâni fără sa va facă nimeni nimic fără sa va amenințe nimeni ați invadat un stat suveran când vrei pace pregătește de război Io cred ca cum sfârșit Ceaușescu tu mai rău o sa ajungi neneorocitule

  10. Adica au terminat cu denazificarea? Ca asta era obiectivul pana ieri.

  11. Gresit, operatiunea voastra speciala se va opri cand veti ramane fara armata, puteti sa pastrti focoasele nucleare sa va mictionati pe ele.

  12. Adica sa ne scoata din nato pe toti cei din est si sa ne intoarcem in sfera lor de influenta!!NICIODATA!

  13. … sau se va opri atunci cand veti deveni incapabili sa mai sustineti acest razboi. Cum va suna varianta asta? 😀

  14. „Operatiunea specială” razboi se va împtmoli in rasputiță iar Ucrainei i se va da atata armament cat va fi necesar sa trimita orcii cioloveci înapoi la ei acasă în stepa siberiană.

  15. invataminte din „familia traditionala” :

    cand te supara seful la munca, iti bati vecinul
    cand te supara vecinul, iti bagi nevasta
    cand te supara nevasta, iti bati copiii

  16. Nici nu va muri de cancer Putin,nici nu va fi asasinat,nici nu vor termina banii,nici nu vor termina rachetele,nici nu va fi revoluție în rusia,nici nu se va prăbuși economia.Ce este ocupat și ce se va ocupa parte a Rusiei va rămâne,nu se vor retrage din aceste teritorii.

  17. Operațiunea se va termina când vor ocupa ieșirea la marea neagră și teritoriile bogate in resurse,pe azovii i-au îngropat în azovstahl după bombardamentul cu bombe penetrante,vor mai distruge ukraina încât va fi o ruină și asta a fost totul,ukraina va putea adera la nato,gropile mai bine zis căci fara ieșirile la mare și zonele bogate in resurse ukraina nu va mai prezenta interes.

    • Operatiunea speciala se va termina cand zelenski cu fata aia a lui de pacalici o sa fie atat de inarmat incat o sa treaca granita la voi in ofensiva…. Atunci sa va vad… Sunteti multi prosti betivani si corupti…. Asa ca slava ucraina si asta striga mai bine de jumatate de glob pamantesc… Restul sunteti niste scursuri ale acestei societati

  18. E ,fara iesire…putinel a zbarcit-o rau de tot. Si totul se intampla doar din orgoliu personal, nu de neam.Imperiile vin si se duc…da el nu vede asta.

  19. Livrarea de armament, cati ucrainieni mor nu conteaza, bani sa iasa.

  20. Rusii sunt bolnavi cu capul.
    Ei se simt amenintati numai daca pe Mapamond respira altii in alt ritm decat ei.
    Nu i-ar mai rabda pamantul pe psihopații ăștia de rusnaci!

  21. Se înțelege clar că războiul actual nu mai este împotriva Ucrainei ci împotriva NATO, atâta timp cât aceasta va trimite arme, muniție și „consilieri militari” alimentând conflictul. Este absolut previzibil faptul că încorsetarea Rusiei cu scuturi și trupe ostile nu va mai avea alt efect decât un nou război rece, Europa având în inima ei o bombă cu ceas. Când va fi și dacă va fi ea dezamorsată rămâne de văzut. Din păcate efectele economice și sociale pentru cetățenii de rând ai continentului vor fi din ce in ce mai dezastruoase.

  22. Ba nu știu ce să zic, amenințarea asta NATO pare că e prea periculoasă.

    Au murit 20 000 de soldați ruși și NATO nici măcar nu a tras un foc. Lăsând la o parte că în 2 zile le culcă toate avioanele.