Oficial american: Forțele aeriene ucrainene adaugă aproximativ 20 de avioane operaționale flotei sale de aeronave, datorită afluxului de piese de schimb
Forțele aeriene ucrainene au adăugat aproximativ 20 de avioane operaționale în plus la flota sa, datorită unui aflux de piese de schimb, potrivit unui înalt oficial american din domeniul apărării, citat de CNN.
Deși oficialul nu a vrut să precizeze ce țară a furnizat piesele pentru avioane, el a declarat că SUA și alte țări au lucrat „pentru a le oferi piesele de care au nevoie pentru a le pune în aer”.
Fluxul de piese de schimb a permis Ucrainei să își extindă flota de avioane militare operaționale, în ciuda invaziei continue a Rusiei. Ei au mai multe avioane acum decât aveau în urmă cu trei săptămâni, a afirmat oficialul.
Cu o zi mai devreme, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că Ucraina a primit avioane de luptă suplimentare pentru a le adăuga la numărul existent.
Însă, miercuri, înaltul oficial din domeniul apărării a revenit asupra acestei afirmații, spunând că Ucraina nu a primit mai multe avioane, ci a primit, de fapt, piese de avion pentru a face funcționale mai multe dintre avioanele lor existente.
Cu toate acestea, oficialul a lăsat să se înțeleagă că cel puțin o țară ia în considerare posibilitatea de a trimite Ucrainei mai multe avioane.
SUA s-au angajat să trimită Ucrainei 16 elicoptere Mi-17, dar administrația a refuzat să se implice într-un transfer de Mig-29 din altă țară către Ucraina prin intermediul Statelor Unite.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut în mod repetat altor țări avioane de luptă Mig-29 Fulcrum din epoca sovietică, pe care piloții ucraineni știu deja să le piloteze.
Zelenski a solicitat altor țări din Europa de Est care dețin avioane de generația a patra să le trimită Ucrainei, dar nicio țară nu a fost încă de acord să facă acest lucru.
Miercuri, pe contul oficial de Twitter al Forțelor Aeriene ucrainene era postat următorul mesaj: „Ucraina nu a primit noi avioane de la parteneri! Cu ajutorul guvernului SUA, a primit piese de schimb și componente pentru restaurarea și repararea flotei de aeronave din cadrul Forțelor Armate, ceea ce va permite punerea în funcțiune a mai multor echipamente”.
În ciuda bombardamentelor constante din partea rachetelor și artileriei rusești, precum și a loviturilor asupra bazelor militare, Forțele Aeriene ale Ucrainei au rămas în mare parte intacte, deși au suferit unele pierderi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii